o noua memorie

acel lup întepenit, napadit de muste si
viermi,
sta ca un prag al memoriei calde,
ce ar putea fi trecut,
ce trebuie trecut
resimt aici, cu aceasta imagine, un imobilism
sever, dur, ca o izbire,
ca o explozie a simturilor;
un tipat care m-a trezit
nu, un ordin taios, nemilos
acest lup întepenind totul, reordonând
traseele automobilelor
el tronând ca o piatra de neocolit,
necesara
în jurul lui dansând, cladind o noua memorie
pura, o noua temelie a singuratatii si ordinii
sticlire, ochi galbeni si gura rânjita în
sânge.

lorizda, the bottom cut

ale tale ţâţe mici
ieşind din halatul de spital
pe holurile lungi şi reci
în lumina de neon de culoarea scaietelui

iar te-am visat ţigancă
erai rudă cu 2 urâţi care vând flori
şi ţi-am mai zis
văd într-un verde translucid
un verde de acadea de kiwi
o fi de la fiere

tăietura ta fină se ghiceşte oricum
ai merge oricum ai sta
n-am găsit drumul drept
te aştept treaz complet
mă mângâi ca pe un copil
cu mâinile tale mirosind a iod a spirt a carne şi sânge
de mirosul ăsta nu mai scapi
parcă-mi dai viaţă
eu cred că nu poţi muri
păi tu fumezi cu moartea bei cafea
ea îţi arată noi stiluri de abordare
noi picturi natură moartă
îi imortalizează în poziţii cât mai expresive
cu coada ochiului îţi cere aprobarea
de nu
mai adaugă o horcăială de final şi schimbă imaginea de ansamblu

tu n-ai cum să mori
dealtfel ţi se şi spune lorizda eterna
the fine cut

apoi un poet contemporan îmi arunca în spate
ţigănci deflorate
asta era the big picture
the bottom cut, lorizda
unde toţi ne vom întoarce
în marea crevasă
ce geæme mereu.

o carpa imbacsita

dintr-o pubela iesea o fisia de sac de gunoi
ca un doliu
ca o cioara

prin minte imi trecea aceeasi iluzie
iluzia ca avem bratele incordate
cum zicea damiev

tu credeai c-o sa imparatim pamantul
tu credeai
priveam peretele umed
al garsonierei noastre
de la al 9-lea etaj

te ascultam tacut
cineva tara ceva pe scari
tabla burlanului canta acelasi cantec
dezmembrat

tu credeai ca putem pluti
iti inchipuiai ca putem inota ca omul amfibie
nu era taramul apelor
nu era desertul madmax

era un petec de sac de gunoi
fluturand
ca un doliu
ca o cioara
ca o carpa imbacsita de memorie
si sudoare.