o carpa imbacsita

dintr-o pubela iesea o fisia de sac de gunoi
ca un doliu
ca o cioara

prin minte imi trecea aceeasi iluzie
iluzia ca avem bratele incordate
cum zicea damiev

tu credeai c-o sa imparatim pamantul
tu credeai
priveam peretele umed
al garsonierei noastre
de la al 9-lea etaj

te ascultam tacut
cineva tara ceva pe scari
tabla burlanului canta acelasi cantec
dezmembrat

tu credeai ca putem pluti
iti inchipuiai ca putem inota ca omul amfibie
nu era taramul apelor
nu era desertul madmax

era un petec de sac de gunoi
fluturand
ca un doliu
ca o cioara
ca o carpa imbacsita de memorie
si sudoare.

o cafea la şamir

mă trezeam dimineaţa devreme
beam o cafea la şamir
expresso scurt
mi se ridica pulsul 100, 110

aşteptam un microbuz de lumima
mă duceam spre grojdibodu
fusesem sunat încă de-aseară: un mort tânăr înviase
zic gata a început
n-apucasem să mă spăl miroseam tot a tutun
fumasem toată noaptea

aş fi vrut să ajung instant
aş fi vrut să zbor aşa ca un elicopter de plastic
era ceaţă frig îmi îngheţaseră mâinile pe brichetă
fumam întruna

aparu şi maşina
nu mă simţeam bine
parcă îi vomitam pe toţi cei în care îmi pusesem multe speranţe

mă urmarea cineva cu privirea mă iscodea
am fost sunat iar cică mortul merge pe strada cu un steag
n-au ştiut să-mi spună ce scria pe el că scria

apoi m-a sunat unu` de la giubega:
un băiat blond de 4 ani scoate ideograme pe gură

apoi
ţi-am zis bă că n-ai şoareci
i-am căutat cu lanterna toată dimineaţa
nu mă nu sunt urme
n-au ajuns încă.