luni, 10 august 2020

Mai multe spirite vin să te întâmpine

Scorpioane, la moartea ta vor veni mai multe spirite să te întâmpine. 
Da? De ce?
Ca să te treacă prin vămile văzduhului, e ceva intermediar, un loc de tranzit...
Altă treabă n-au spiritele alea decât să mă aștepte pe mine. Ce fel de spirite? Care spirite?
Spiritele celor ce nu mai sunt, rude, prieteni...
Ești sigur? I-am zis.
Da.
E imposibil.
De ce, Scorpioane, e imposibil?
Păi nu pot veni spirite amestecate, unele sunt în iad, altele în rai. Pot sta ele împreună? E prilej de mustăceli, de scandal...
Păi nu ți-am spus că e un loc de trecere, poate tranzita oricine, e loc liber de bine sau rău, de ierarhii. Și, la urma urmei, la o cârciumă, nu stau suflete amestecate, unele negre, altele mai albe. Deci, se poate.
Eu tot cred că e imposibil, și, în definitiv, nu prea am chef de întâlnirea asta, păi nu m-am văzut eu aici pe pământ cu toată lumea, o iau de la capăt? Dumnezeu nu poate fi atât de rău, și, din câte știu, e un fel de tunel lung și la capătul lui stă cineva la sosirea ta, cineva mai în lumină, e suficient un spirit. Deși am putea sta și-n locul ăsta de trecere, ca într-o gară. Ar fi exact pe gustul nostru. 
Nu e, Scorpioane, așa, tu când mori, tot ai tendința să stai pe pământ, printre cărțile tale, printre oamenii tăi, și atunci spiritele de care ți-am zis te cheamă la ele, te îndeamnă, te îmblânzesc, tu încă rătăcești, nu se rostește: odihnească-se în pace?
Mai bine nu m-ar mai chema. Dar tu, Mațule, de ce ai deschis discuția asta, nu înțeleg? 
Păi m-am gândit că o să mori la un moment dat și ar fi bine să știi...
Te-ai gândit tu la mine?
Da, m-am gândit, chiar mult.
Fii atent, e suficient un spirit sau, stai puțin, niciunul, o fi atât de greu să mă orientez? Și dacă tot ai meditat tu îndelung, acolo ce-o să fac?
Ce-o să faci, ce-o să faci, habar n-am.
Uite, aș vrea să joc șah, să pescuiesc, să citesc. Eu cred că fără citit, fără cărți n-are absolut niciun sens nimic, o trebui să ajutăm oameni de pe pământ? Hm, e posibil. Să mai dai o sugestie, un sfat. Oricum ar fi, discuția asta, Mațule, m-a întors pe dos, și nu mai am liniște, și-acum o să mă chinui gândindu-mă cum va fi, ce va fi, cine o să vină, de ce a venit ăla și n-a venit celălalt, mi-ai dat de lucru, d-aia visez eu haite de câini de ceva vreme, tot mă aveți pe mine în minte.

Trimis de pe telefonul smartphone BlackBerry 10.

Acul divin

Scorpioane, mi-ai promis că la primăvară vom pleca de aici, m-am săturat să păzesc țevile astea, canalele, motoarele, mi s-a acrit de baraca asta, de conserve, de pisici flămânde care ne dau târcoale, de toți câinii văii Călmățuiului... s-a făcut vară și tot n-am mai plecat.
Aici e cel mai bine. Aici, ți-am mai spus asta, Mațule, e vârful unui ac divin, Dumnezeu a înfipt un ac în pământul ăsta, cum înfige cineva un ac de cusut într-o perniță mică, perniță de jucărie, zici că-i pt păpuși, e, noi stăm exact pe pernița aia, prin acul divin se descarcă o energie, n-ai văzut că orice pisică, orice câine, om, care ajunge aici începe să strălucească, se întremează imediat, ochii îi luminează, părul e viu, se colorează, picioarele sunt ferme, prinde tot mai multă putere...
Aici e cel mai bine, Mațule! 
Nu putea să înfigă Dumnezeu ăsta al tău acul de care zici într-un loc mai puțin pustiu, într-un loc unde să avem și noi altă muncă, altceva decât păzirea unor țevi de irigații și scoaterea câtorva plase de pește?
Ce să lucrezi, Mațule? La ce suntem noi buni, ce știi tu să faci, ce poți tu să faci? Ai tu cap pt altceva?
Cum sunt locuri unde lumea pare atinsă de boală, aici totul înflorește, luminează, explodează de sănătate. Dar o să plecăm, vom căra, vom căra cu brațele, cu vreo mașină, tot timpul e ceva de cărat. Trebuie să avem inima bună, mușchiul inimii să fie antrenat, inima, Mațule, inima puternică, stabilă, ritmică e cea mai utilă, e aur în multe împrejurări, poți face atâtea cu o inimă bine atrenată. Tu fumezi prea mult, Mațule, și asta o intoxică, îi schimbă cadența, fumezi pt că stai încordat, ești ca un arc, pe ghimpi tot timpul, n-ai liniște, nu ești împăcat. 
Noi trebuie să ne împăcăm, să înțelegem că nu se poate face nimic.

Trimis de pe telefonul smartphone BlackBerry 10.

Trofeul Bellu

De obicei
Eu joc orice meci
Ideologic
Sanitar
Literar
Cu trofeul pe masă 
Uite-l, joacă decisiv
Cu trofeul pe bancul de lucru!
Trofeul Bellu sau Trofeul Săpânța
Tu faci la fel
Dar cu artificii, citate
Bufet suedez
Și-n loc de Bellu sau Sfânta Vineri
Crezi că e statuetă 
Walk of Fame

Trimis de pe telefonul smartphone BlackBerry 10.

Curierul

Tot am senzația că trebuie
Să-mi sosească un colet
Vreme strâmbătoare în țară 
Poliția rulează ca un Cadillac 
Împung curieru'-n cap
Ce-o fi în capu' ăsta al tău de filosof,
De transportator, de cărător ca o furnică?

Trimis de pe telefonul smartphone BlackBerry 10.

Pastrama de oaie pe gârlă


Dic fază 'tu-te-n creier... am zis să facem oaia pe gârlă. 
Am pus bani, ne-am adunat. Da, mă, pe gârlă, în dreptul lui nea Bildirescu, pastrama o luasem de la unu' de-i zicea Ducele. S-a dus și ăsta. Așa, stai așa...era o oaie d-asta între noi, mai pușcărie așa, veneam de-acasă cu pahare, cu tot ce ne trebuie. S-a urcat Titi Zgârci pe stâlp, a legat acolo firele de la casetofon, furam curent, aveam muzică. Fii atent, ăsta, Fane Zaț, își lua, la nenorocirile astea ale noastre, un pahar cât erau paharele alea mari de muștar, mare, mă, ca un țap de bere. Lacom al dracu', ca să bea el mai mult, să facă pagubă, a pus bani, acu' să-și scoată pârleala, eu veneam cu unu' mic, pahar de cârciumă. Ce dracu', mă, mă caliceam la băutură. 
Așa, mâncare, oaie, muzică, bem, bem, oaie-ntre bărbați. Se face seară, unde dracu'-i Fane Zaț? Îl căutăm peste tot, ne uităm prin gârlă, bă, unde-i ăsta? Toți eram luați, dă-l dracu', a murit, s-a curățat, parcă intrase în pământ. Acolo, pe mal, erau niște gherghinari, al dracu' Fane, rupt de băutură s-a băgat ca cârtița în ei jos, ăștia înțeapă, că au ghimpi, s-a strecurat ca șarpele, a dormit la umbră. Se făcuse noapte. Noi nu-l găsisem. S-a ridicat de-acolo, ne-am trezit cu el lângă noi, lângă mal, gârla, fii atent, de la becurile alea de pe stâlpi, strălucește. Ce zice Fane? 
Hai, bă, să mergem acasă, și, năuc cum era, chiaun, o ia spre gârlă și se scufundă în ea.
Un'te duci, sărăcie? Sari, bă, după el că se îneacă! 
Ce făceai, mă, un'te grăbeai așa, unde dracu' te duceai?...
Am crezut că-i drum, că-i stradă...
Pe urmă a început să dârdâie. Ca piftia. 
Dacă te uitai așa, chiar că ziceai că-i drum, nu adia vântul deloc, apa nemișcată, strălucind în dungă. 
Stradă, mânca-ți-aș, stradă neagră asfaltată licărind de la bec.
Casetofonul l-am lăsat acolo, nu mai avea cine să se urce.
A cântat muzica toată noaptea, la bufnițe, șoareci, arici, pești.
Trimis de pe telefonul smartphone BlackBerry 10.

Ceea ce fac eu se numește literatură

Noi apariții editoriale:
- A treia Esca, Cartofii gratinați cu usturoi
- Cosmin Stan, Somn ușor, Manuela!
- Gabi Firea, Nicușor Dan, bunul meu consigliere 
- Oana Lovin, Amorul la distanță. Ghid
- Elena Lasconi, Cum am eșuat în funcția de primar. Mă-ntorc la Pro
- Mihai Dedu, Alexia Esca Eram are lotu' ei de cartofi, de la mă-sa...
Soțul ei, Mario Fresh, brand frații Micula, Frutii Fresh, American Cola, spirtul Mona

Trimis de pe telefonul smartphone BlackBerry 10.

A trecut prin mine cel rău

Eram cu măicuța în curte. Strângeam rufele puse la uscat pe sârmă. 
Măicuții îi plăcea să chitească. 
Dă-le-ncoa să le chitesc, zicea. 
Eram afară în curte, ea stătea pe scaun la masă, era o vreme atât de frumoasă, adia vântul, un soare blând ne mângâia sufletele. 
Am adunat rufele într-un coș mare și m-am dus către ea. 
Ia rufele și chitește-le, măicuță!
Nu vreau!
...
Sunt supărată rău, nu mi-e bine...
De ce, măicuță, ce ai?
Și odată a făcut brrrrrr ca dând de un frig de morgă și tremurând ca pifitia zise: a trecut diavolul prin mine, brrrrrrr, a făcut și s-a scuturat așa ca de o bucată de gheață pusă pe gât și s-a înnegrit, s-a întunecat. Și-a început să vorbească în dodii.
Ce zici, măicuță? Ce vorbești acolo? 
De-atunci, de ani și ani, îi dau să mănânce cu lingurița, a damblagit.
Și eu am început să beau vin, vin vărsat, d-ăla din cutie de carton, sângele Domnului. 
O să murim toți și ea tot o să fie în viață. Eu m-am șubrezit rău, stăm amândouă și ne uităm una la alta, în mine e numai vin și-n ea un fel de cenușă. Prin ea a trecut un fulger negru, ceva urât. Prin mine circulă vinul ăsta, sângele Domnului. 
Ne-o lua p-amândouă în același timp ca să nu ne mai chinuim.
Dar unde s-o fi dus, de ce a trecut prin ea, se grăbea, avea de păcălit pe cineva?

Trimis de pe telefonul smartphone BlackBerry 10.

Nu-mi mai place dimineața

Nu-mi mai place dimineața 
Amiaza 
Seara
În noapte nici nu m-aș duce
E o clipă în zori
când trag aer în piept
se ridică aburul deasupra bălților și primul pește mic sclipește în undiță
Apoi se încălzește, vin grijile
și totul se îmbâcsește de aerul puternic al omului...

Trimis de pe telefonul smartphone BlackBerry 10.

Un popă tractorist

Mi-a zis că mă ia în cuvă 
Hai să te iau în cuvă 
Acu' sunt preot, am fost excavatorist la baraj, la Mihăilești 
Mergea cu tălpile goale pe asfaltul fierbinte 
Ținea converșii în mână și-mi povestea 
Țopăind ușor 
Întâlnirea ei cu acest popă 
Fost tractorist
Excavatorist
Fost turnător
O chema Luana
Și toată, întreagă nu minte

Trimis de pe telefonul smartphone BlackBerry 10.

În practică la Furculești

Când ne-au dus în practică la Furculești, timp de o săptămână, 30 într-un dormitor, paturi suprapuse, frumos, la cules de fructe, prin clasa a IX-a, la orele de program artistic, un film la video în sala de mese sau afară, ne cădeau capetele în piept de la câtă bromură putea să fie în ceai, ciorbă, mâncare. Era mâncare la fel ca a soldaților, de la cantina lor, acolo fiind unitate militară. 
Era o sedare de adormeai în mers.
Nici la nr. 9 nu cred că te trotilau așa.

Trimis de pe telefonul smartphone BlackBerry 10.

Realitatea ca montaj, ca înregistrare

În Speed, Keanu Reeves, Sandra Bullock, Dennis Hopper, muzica Billy Idol (Speed
Give me what I need
Yeah
White lightning
Let's speed, on speed
On wheels, on wheels
Speed
Oh, let it bleed
Yeah
Greased lightning
Let's speed, on speed
On wheels, on wheels), e o secvență cam în felul următor:
La televizor, la știri, se transmite cursa infernală a autobuzului, ceea ce gândise Hopper ca să vadă tot ce se întâmplă, adrenalină și sadism, își mai desface o cola, mai zâmbește, la un moment dat, tot uitându-se în ecranele alea, simte că ceva trenează, e static, niște imagini se repetă, sticla goală a unui călător, să zicem, nu-mi mai amintesc precis, devine iar plină. În fine, fusese întreruptă transmisia live și înlocuită cu o înregistrare. 
Hopper își mușcă degetele și, având tulburări de dispoziție, se comută pe un plan și mai precis, și mai dement.
Ei, e, hei, senzația asta o am și eu când mă uit la televizor la Breaking News, parcă mi se dă un film, parcă știu asta, conectarea directă a dispărut, eu sunt în școală, tu filmezi școala, ești live, însă nu e școala mea, nu știu cum faci de vorbești de ceva ce nu există. 
Eu am copii, mă rog, aveam, care se trezesc la 6 dim ca să vină la școală de la distanțe mari, și ajung acasă pe la 4 d.a. și tu mă bați la cap cu cine știe ce prostie, scrisă în birou, privind, eventual, tot un ecran de televizor care te minte până te tâmpește.

Trimis de pe telefonul smartphone BlackBerry 10.

Troaca

Ați observat că în marile lanțuri au făcut ăștia niște troace în care aruncă papuci, miere, chiloți, budincă, bustiere, jeleuri și noi le extragem ca pe mărgăritare? 
Va veni vremea în care vom avea mâinile ocupate cu bormașini și tigăi și le vom culege cu dinții. 
#lanț #troacă #mărgăritare #ne_au_simțit

Trimis de pe telefonul smartphone BlackBerry 10.

Îmi plac cartierele mici, de Vali Nicolae

Îmi plac cartierele mici
În care pedofilii intră cu frică
Aici copiii-s puternici, râd de se zguduie geamurile
Ușile-s deschise
Miroase a mâncare de mazăre, de cartofi
Miroase a chiftele
Mamele nu lucrează niciuna
Mai zboară un papuc
Mai plânge un prunc
E cald
Copiii se udă cu pistoale de apă 
Cartofi prăjiți, vinete coapte, omlete
Ciorbă de os
Chiftele marinate
Mă târăsc ca un șarpe paradoxal lipotimic
Curs unsuros pe străduțe 
Am gura amară și iască
Mă duc să-mi iau ceaiuri pt ficat
Îmi plac cartierele mici
În care pedofilii intră cu frică

Trimis de pe telefonul smartphone BlackBerry 10.