ca un doliu
ca o cioara
prin minte imi trecea aceeasi iluzie
iluzia ca avem bratele incordate
cum zicea damiev
tu credeai c-o sa imparatim pamantul
tu credeai
priveam peretele umed
al garsonierei noastre
de la al 9-lea etaj
te ascultam tacut
cineva tara ceva pe scari
tabla burlanului canta acelasi cantec
dezmembrat
tu credeai ca putem pluti
iti inchipuiai ca putem inota ca omul amfibie
nu era taramul apelor
nu era desertul madmax
era un petec de sac de gunoi
fluturand
ca un doliu
ca o cioara
ca o carpa imbacsita de memorie
si sudoare.
