Propun ca la liceele din Brașov, oraș turistic și muncitoresc, să NU se studieze niciodată, în nicio împrejurare, următorii:
Eminescu (studii incerte; fără liceu)
Bacovia (corigent, parcă termină liceul târziu)
Sadoveanu (parcă fără liceu)
Eliade (corigent; 6 și ceva la bac, păi se poate așa ceva, to'arăși?)
Nichita Stănescu (corigent parcă)
Preda [născut în Teleorman (???), la țară, Siliștea-Gumești, glumești?]
Bănulescu (născut la țară, al 8-lea copil din 11, amețesc, Făcăeni, Ialomița)
Arghezi (ăsta avea studii?).
Mama zice Vasi Cărăbuț
Soția zice Vasi Rădulescu
Eu zic Anna Vissi
Altu' zice Vasi Lesco (ăla din BD)
Altu' zice Vax Albina
Numai a noastră e vina
Morala
Cormoranul sau Becața
Aici, Teleormanul liber.
Sunt la doi pași de oraș. Între Km 91 (de la Bucuresci) și hotel Edma. Să intru, să nu mai intru ?
Beau o cafea low-cost, cafea boabe din sacii de rafie ai lumii, apa chioară de la frații Micula și mestec la plăcinta cu brânză bulgărească.
Ieftin. Bucuria: de neprețuit.
Vă transmit de aici. Informațiile vor fi tot mai puține. Voi sta pe fâșia asta, poate pică ceva.
Pun restul de cafea în pet, o iau la pas. Să văd ce-a mai rămas.
M-am gândit să vă zic ce mai fac. Grădinițele sunt închise. Școlile țin copii rătăciți. Profii încheie medii. Trăim la noroc. Oricând poate intra în tine un tir, un medic, o boală. Mi-e frică să public. N-am culoar. Și nu sunt nici așa băgăreț.
Stați liniștiți, glumesc, ping-pong de cuvinte.
Apa din cafea o fi potabilă ?
Să revenim cu picioarele pe pământ.
România de la Zimnicea la Sighet și pe urmă în zigzag până la Giurgiu nu este o țară prietenoasă.
E sălbatică, brutală, necioplită, rudimentară. E de-a dreptul nesimțită.
Există vreo călătorie pe care o poți face așa ca și cum ai merge printre oameni ?
Eu nu cred.
Dat fiind că e vorba de Rrrrromâniiiiaa, țară complet sonată, harta în cui se agață invers, la Zimnicea.
Ehehe, noi am luat premiul Oscarioteanul.
România îți dă șansa să te depreciezi zi de zi.
Corpul a fost prietenul omului.
Deși zice lumea că medicamentele sunt ultra nocive, nu e zi în care să nu luăm un pumn. Un croșeu.
Ceea ce arată credința noastră nestrămutată în biochimiști, farmaciști și în Terapia SA.
Gândim la scară macro, dar ne mănâncă microorganismele zilei.
Nu pot să uit când Andreea Esca a anunțat cu mândrie nedisimulată în glas că o româncă de-ale noastre a câștigat în Anglia concursul pt femei de greutate a sânilor Euro Trash.
Era vorba de Marinela Nițu.
O colaboratoare a Pro-ului.
Atunci am simțit schimbarea fundamentală a paradigmei, atunci am știut că fără un noroc chior voi lucra zilier.
Școala va deveni o simplă deformalitate...
O profesoară a fost înjunghiată (e la spital acum) la un colegiu (liceu) de către un fost elev (22 ani).
Cea mai dementă întrebare posibilă este: cum a intrat în școală...
Cum cum a intrat în școală ?
Simplu.
Bună ziua.
Bună ziua. Pe cine căutați ?
Pe profesoara cutare, vreau să vorbesc cu dânsa despre niște meditații... (pt soră-mea, pt frate-meu etc)
Cum vă numiți ?
Ion... (eventual poți să lași și un buletin pt că tu știi sigur că oricum vei fi prins, așa că nu contează).
Mergeți...
Și a mers cu tot cu cuțit.
(asta în varianta în care a dat peste cineva de la pază, orice fel de pază)
Vreme trece, vierme vine
Toate-s vechi, putrede toate
Ce e rai și ce e tină
Tu te-ntreabă și bani scoate
Tu te-ntreabă: vieți secate ?
Tu mai crezi în cronicile acelor critici £iterari ?
Cursul veleitar tot crește
Rest In Șpriț
Mie acu' mi-a căzut fisa.
O dăm la stânga, la dreapta. Reformăm, deformăm, conformăm, stornăm educația.
Stai așa: poate nu vrea nimeni să învețe. Ce tot le băgăm pe gât d-ale școlii. Nu vrea, dom'le, și gata.
Munca te-nvață
Munca te-nalță
Uneori avem un ghinion teribil. Nu suntem nici maramureșeni, nici intelectuali, nu ne place nici tenisul și mai suntem și din Deliorman.
Nu mai ies bine din vise.
Ies șifonat.
Cârciuma "La Crima" vă invită la un regal de pahar...
LaCrima
E interzisă mima.
Ex prim...
Nu mai pot să mă exprim, nu mai pot să explic.
Defect profesional.
Trebuie să-mi desfrânez imaginația.
Știe cineva care e diferența dintre o semnătura cu un stilou de aur sau de mii de euro și cea cu un pix de 1 leu? Semnătură de lăsare în viață sau de condamnare la moarte. Atâta vreme cât noi păstrăm aceste aiureli nu vom face nimic. Indiferent ce pix ai mână poți fi prost sau deștept.
Planeta umană își caută imunitatea.
V I C T O R I E... vom reuși, suntem finaliști!
-Never give up
-Be tolerant, beautify our world
-Today a dreamer, Tomorrow a leader
-Good N.E.W.S. I’m E.U.
-Let's make school our second home
(vă rog să citiți și poza)
Memoria ne joacă fuste.
Uite că nu gândesc rău (mă laud singur), iată ce spune criticul de film: "După cum nu este deloc evident de ce, în anumite momente, actrițe cu rol mai degrabă decorativ în economia filmului se despoaie brusc și, uneori, repetat, cadorisind pelicula cu planturoasa lor nuditate." (Alex. Leo Șerban)
Într-un fel, așa e în toate filmele. Ce păcăleală... repet, aici nu vorbim de Sylvia Kristel și Carre Otis care s-au despuiat de bună voie.
Îmi este imposibil să găsesc și eu un ilic, o vestă bătută, o ceva pe care s-o iau pe mine pe malul apei.
Pe malul apei e frig, or fi zile mai blânde, dar în magazine, pe gârlă e rece rău, înainte, mai și pescuiam, acum mă plimb și fac fotografii cu supraviețuitorii iernii.
Ideea e că hainele astea de-acum sunt bezea, sunt rare rău, te poți duce cu ele în Afi sau la Nicolae Lenau, dar nu pe gârlă.
Spuma asta de țoale nu e bună.
Caut ilic gros, bătut, eventual îmblănit.
Gata: îmi iau cojoc. E cam incomod, îmi iau bundiță.
E timpul pt oameni cârni la cârma țării.
Învățământul diferențiat, personalizat, individualizat, centrat pe elev înseamnă, la noi, un singur lucru: copilul care nu are nicio o șansă să rămână exact așa... și cel care are toate șansele să fie susținut și mai mult, lui să i se creeze culoar.
De ex., cel care are aptitudini kinetice, sportive foarte mari, dar e din rural, zonă defavorizată, posibilități financiare nule să fie descurajat, iar cel care are bani de pantofi sport, rachetă tenis, minge, care poate veni adus cu mașina la școală, la antrenament să fie susținut, să fie încurajat, să fie lăudat, să i se acorde toată atenția, să fie premiat... rar se mai naște cineva atât de talentat, cu aptitudini atât de mari ca Nicolas Popescu sau Patrick Petre.
Asta reprezintă adevărata educație individualizată, personalizată. Cei care au toate resursele financiare, cei care au poziții sociale înalte să fie tratați ca atare, special.
Școala adevărată costă bani.
Am o relație tot mai proastă cu punctualitatea.
Ba nu ajung deloc, ba mă duc în alt loc, eu știu, te aștept mult în altă zi, îmi place să aștept mai ales când sunt aproape convins că nu vine nimeni.
Vin, dar vin mai târziu. Vin, dar nu ajung.
În fine, am o relație tot mai proastă cu punctualitatea. Am luat asta drept înțelepciune.
Vă spun sigur, sigur, 100%: pe filosof îl face baba.
Nu știu dacă ați asistat vreodată la o matinală, de ex., discuție între un filosof și o babă.
Filosoful pierde întotdeauna. Întrucât baba este cel mai obscur gânditor presocratic.
Ce le-au păcălit regizorii pe actrițe să se dezbrace în filme. Că așa e moda, că așa se cere, ăsta-i scenariul, așa e cartea... incredibil, ce vrăjeală.
Și ele ce gâsculițe.
Dacă ziceți dvs., Maistre !
(aicea nu vorbim de filmele cu Mickey Rourke, Orhideea sălbatică, 9 săptămâni 1/2..., unde fetele trebuiau să se dezbrace pt că oricum nu jucau nimic.)
În sfârșit, am văzut un entuziasm teribil, electrizant la profesori.
Atâta pasiune mai rar.
La profesorii care mai au 2, 3 luni pânÎn sfârșit, am văzut un entuziasm teribil, electrizant la profesori.
Atâta pasiune mai rar.
La profesorii care mai au 2, 3 luni până la pensie sau la cei care s-au retras deja.
Mo-lip-si-tor.
Îți vine să te îndrepți spre poartă cu mâinile în buzunare fluierând și să nu te mai întorci niciodată.
(Însă fete, fete
Cu ușor măruntul mers
Îmbrăcate-n plastic verde
Îți trezesc iar datoria
Iară ea se face vers și curs, și chiar discurs).ă la pensie sau la cei care s-au retras deja.
Mo-lip-si-tor.
Îți vine să te îndrepți spre poartă cu mâinile în buzunare fluierând și să nu te mai întorci niciodată.
(Însă fete, fete
Cu ușor măruntul mers
Îmbrăcate-n plastic verde
Îți trezesc iar datoria
Iară ea se face vers și curs, și chiar discurs).
Sunt cărți de proză care seamănă cu niște ședințe lungi cu părinții la o clasă unde nu se întâmplă nimic și diriginta, întrucât aude destule rele de la alte clase, face și ea o ședință în care povestește ce se va alege de copiii ăia dacă lucrurile iau o întorsătură neașteptată. Părinții cască, iar cască, e seară, ziua e scurtă, deși totul e încremenit, toți sunt frânți de oboseală. Numai scriitorul continuă neabătut de la catedră, înșiruind zeci de personaje și fapte.
Cum am fost și eu acum, am adormit scriind.
Sunt cărți de proză unde nu reușesc sa trec de prima pagină. De obicei, astea sunt și groase, spre foarte groase. Ședința se anunță lungă, bine că mai bâzâie un neon pâlpâind.
R U ($) I N E
Se observă o tot mai accentuată funeralizare a României.
(eu am crezut că am găsit eu termenul ăsta, dar nu, l-am aflat și într-o teză de doctorat de la Cluj, deci: funeralizare)
