alea mici
săgetile noastre
si făcu un fel de semn al victoriei
dar în jos
carnea de tun cozile de topor
si voi o să pieriti primii
voi sunteti vârfurile nu reteaua
reteaua nu moare
stăteam pe bancheta din spate
super îngustă a unei masini
un fel de cabrioleta
chircit
mă loveam frecvent la cap de plafon
soarele îmi bătea în ceafă
veneam de la rosiori
îmi cădeau picături de sudoare de pe frunte
stam cocotat si ascultam topit
rolul meu în oras
vârfurile astea nu înseamnă în sus
ci în jos
esti ca semnul ăla sens unic si te-ndrepti
spre pământ
sunteti ultima spită
dispăreti cei dintâi
n-aveti nicio sansă
treceam usor în insolatie
în migrenă
în halucinatie
mi se pusese un nod în gât
o gheară în piept
într-un târziu am coborât
îmi amortise gura mi se uscase
mi se-nmuiaseră picioarele mâinile
din asfaltul ca o smântână neagră fierbinte
ieseau niste degete
ca niste săgeti mici
albe,
mestecam mecanic 2 comprimate de calciu lactic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu