Crizele de furie la copiii preşcolari

Plâns, trântit pe jos, smuls din mâna părinţilor, aruncat obiecte, cuvinte urâte, toate fac parte din arsenalul copiilor preşcolari care trec printr-o criză de furie. Fiecare dintre noi am fost martori la ele. Am gândit ceva despre ele la un moment dat, am fost ţinta lor sau chiar cel care le-a produs. Ce par să fie totuşi aceste crize de furie? Prin criză de furie înţelegem comportamente, gesturi, cuvinte care par să exprime o frustrare, o nemulţumire a copilului, o nevoie care nu a fost satisfăcută la un moment dat. Deşi s-ar putea crede că un eveniment, o situaţie actuală a declanşat respectivele manifestări, este posibil să fi existat chiar şi în trecut anumite privări ale copilului de la ceea ce şi-a dorit şi manifestarea să apară cu întârziere. De exemplu, dacă un copil îşi doreşte marţi un căluţ galben şi din diverse motive nu reuşim să i-l oferim, nemulţumirea sa poate să apară ca o reacţie imediată, spontană sau poate să se adune alături de alte nemulţumiri şi să izbucnească dintr-odată, fără să înţelegem exact de ce.
Este absolut firesc să nu putem îndeplini toate cerinţele copiilor, de multe ori nici nu pot fi realizabile, oricât ne-am strădui şi este normal ca ei să reacţioneze într-un mod neplăcut. Însă gradul de intensitate cu care se manifestă aceste trăiri negative sunt diferite de la copil la copil. Este adevărat că, cu timpul, aceştia pot învăţa de la părinţi, de la educatori cum să-şi exprime furia într-un mod mai adecvat. Este o prostie să le luăm şansa copiilor de a trăi toate emoţiile sau să punem bariere în manifestarea acestora, fie ele pozitive sau negative, astfel, trebuie să fim conştienţi de faptul că pentru o maturizare emoţională, cognitivă armonioasă este necesar să înţelegem faptul că pentru copil, a fi furios la un moment dat, nu este chiar o problemă atât de gravă. Problema apare în momentul în care manifestarea acestei emoţii creează reacţii negative din partea celorlalţi, din cauza intensităţii sale.
Chiar de la vârste mici, putem să-i învăţăm pe copii că este normal să fie supăraţi, furioşi, trişti din diverse motive şi să încercăm împreună să găsim nişte metode de exprimare a acestor trăiri care să nu-i afecteze într-un mod negativ nici pe ei şi nici pe ceilalţi. Indiferent ce aşteptări avem, trebuie să înţelegem câteva lucruri simple: dacă o metodă, o variantă dă greş, încercăm alta, trebuie să ne adaptăm structurii copilului şi să fim atenţi la ce este important pentru el. Degeaba încercăm noi să reducem tensiunea interioară, agresivitatea pentru un copil prin sport, prin mişcare dacă pentru el sportul este o corvoadă, un lucru pe care îl face doar obligat. Făcând asta, îi creăm alte neplăceri, în loc să rezolvăm criza, mai mult o accentuăm.
Dacă un copil este furios pentru că nu a reuşit să facă faţă într-o dispută fizică cu un copil mai puternic decât el, trebuie să-i dăm şansa să-şi exprime furia şi totodată abilitatea în domeniul unde el se descurcă mai bine. Foarte mulţi părinţi obosesc, îşi pierd răbdarea, simt că nu mai au energie şi se întreabă permanent cu ce au greşit, unde e vina lor în cazul unei crize de furie a copilului. Aceste sentimente şi gânduri sunt accentuate mai ales dacă aceste crize se manifestă într-un loc public, cu multă lume de faţă, ei părând complet depăşiţi de situaţie. Ce fac atunci părinţii? Unii abandonează, satisfăcând nevoia imediată a copilului, alţii fac ei înşişi crize de furie, îşi lovesc copiii, îi ceartă, alţii rămân complet indiferenţi. Oricum ar fi, de cele mai multe ori apare un sentiment de vinovăţie din partea părinţilor. Este nevoie să ne reamintim că stările copiilor sunt destul de schimbătoare la această vârstă şi peste puţin timp se va încheia supărarea lor şi vor trăi alte şi alte emoţii. Este adevărat că uneori pot sta supăraţi o perioadă mai lungă de timp şi atunci lucrurile se complică puţin, însă, chiar şi atunci trebuie să înţelegem că noi împreună cu copilul putem face perioada aceasta de supărare mai suportabilă şi pentru copii şi pentru noi.

Prof. consilier școlar Alina Nicolae
CJAP Teleorman

Consilier Scolar - extrase din fisa postului

Consilierul scolar asigura
-asistenţă psihopedagogică elevilor, parintilor, cadrelor didactice
-asistenţă pedagogică
-orientarea carierei elevilor

Atributii:

-consilierea elevilor (de grup şi individuală)
-consilierea părinţilor (de grup şi individuală)
-consilierea/testarea cadrelor didactice (de grup şi individuală)
-susţinerea de cursuri de orientare vocaţională
-aplicarea de teste psihologice
-promovarea ofertei şcolii
-completarea fişei de caracterizare psihopedagogică
-achiziţionarea de teste psihologice
-atragerea de sponsorizări şi donaţii
-implicarea în proiecte educaţionale
-colaborarea cu ONG şi cu alte instituţii
-acordarea de interviuri la tv/radio/presă
-publicarea unor studii în reviste de specialitate
-studii privitoare la nevoile elevilor
-participare la cursuri de perfecţionare
-iniţierea şi susţinerea unor cursuri de formare

Consilierea scolara

Consilierea scolara trebuie sa fie naturala, fireasca, umana.
Orice nuanta de artificialitate se simte imediat, orice indiferenta, graba, orice tehnicism fortat se vede usor.
Copilul simte fulgerator... cum sa nu tresara la minciuna, indiferenta, inselaciune?

Orice metoda, tehnica, procedeu care nu a fost insusit(a), care nu a devenit parte din noi nu ne este de niciun folos, mai mult dauneaza.
Mai bine utilizam (cam barbar cuvantul) ce ne este la indemana, ce stapanim, ce este al nostru, chiar daca nu sunt tehnici atat de sofisticate sau cu nume bombastice.

Nu este usor sa imbunatatesti starea generala psihica a unui copil, viata cuiva, cand multe îi sunt potrivnice...
Cand printre putinele locuri neostile esti tu... multe altele fiind agresive, invazive, ultrasolicitante...
Si mai ales nu este usor sa creezi un tonus bun cand tie iti este cam indiferent, cam egal... cand tu insuti esti artificial, cand nu iti este la indemana sa fii generos.

Bineinteles ca ar fi bine sa fii vigilent, sa fii posesorul celor mai bune metode, tehnici... sa fii generos s.a.m.d.

Un cui il poti bate si cu ura si cu dragoste, si injurand si rugandu-te.
Un copil nu poate fi ajutat dacat cu dragoste.

Numărul copiilor cu ADHD, în creştere

Numărul copiilor cu ADHD, în creştere

11 copii cu deficit de atenţie sunt trataţi în prezent de consilierii de la Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică (CJAP) Teleorman

Alţi 20 de copii sunt suspecţi de această tulburare comportamentală. În fiecare clasă există cam doi-trei copii care suferă de această afectiune.

Reprezentanţii CJAP spun că numărul copiilor care sunt afectaţi de ADHD, (în engleză Attention Deficit Hyperactivity Disorder sau Sindromul hiperchinetic cu deficit de atenţie), este în creştere. "A crescut numărul copiilor afectaţi de ADHD. Motivul este acela că părinţii nu mai sunt atenţi cu ei. Se gândesc doar că micuţul este neastâmpărat. Cel mai bine ar fi ca problemele să fie depistate înainte de împlinirea vârstei de 7 ani. Un copil afectat prezintă dificultăţi de atenţie şi concentrare, comportament impulsiv şi hiperactivitate", a spus Alina Nicolae, profesor consilier psihopedagog în cadrul CJAP.
Specialiştii le recomandă părinţilor sau profesorilor care observă că micuţii sunt mai agitaţi, să vină cu ei la centru. Aceştia fac doar o evaluare, însă diagnosticul poate fi pus numai de un medic neuropsihiatru. "Părinţii vin cu copiii la noi, iar noi îi îndrumăm către un medic specialist. Diagnosticul este pus în urma unei analize comportamentale a copilului în diverse medii, care durează şase luni. Tot medicul, le oferă medicamentaţia adecvată şi aici vin pentru terapia comportamentală", a mai spus Alina Nicolae.

Terapia este gratuită

După ce au fost diagnosticaţi de medic, copiii încep tratamentul la unul dintre centrele judeţene de asistenţă, coordonate de CJAP . „În funcţie de vârsta copilului încercăm să îi explicăm ce înseamnă boala pe care o are şi cum trebuie să se comporte adecvat. Tratamentul pe care îl acordăm noi constă, printre altele, în diferite jocuri pentru concentrarea atenţiei, puzzle sau jocuri de rol. Această terapie comportamentală pe care o face la noi, este gratuită", explică specialistul.
În cazul în care un copil are ADHD şi nu este tratat la timp, boala poate avea repercusiuni grave pe viitor. „Netratarea acestei boli poate duce spre depresie, agresivitate, comportament antisocial, anxietate. Un adolescent cu ADHD poate deveni nesupus, violent chiar, poate abandona studiile, poate începe să consume droguri, se implică în activităţi de risc, delicvenţă. Majoritatea delicvenţilor din penitenciare au ADHD", a mai spus Alina Nicolae.

Sprijinul părinţilor, esenţial

Reuşita terapiei este influenţată în mare măsură şi de implicarea părinţilor şi de cât de bine respectă programul pe care trebuie să îl facă acasă, cu copilul. „În afară de terapia de care copilul beneficiază în cadrul CJAP şi a medicaţiei prescrise de medic, este foarte important ca părinţii să respecte un program foarte ferm şi acasă”, a mai spus Alina Nicolae.

articol realizat de Cristi Ştefan şi apărut în Adevărul de seară (Alexandria) (11 februarie 2011) legatura catre articol

Prietena copiilor cu probleme socio-emotionale

Nicolae profesor consilier CJRAE/CJAP Teleorman

Profil

Născută: 14 mai 1983, Calafat, judeţul Dolj
Studii: Facultatea de Istorie, Filozofie şi Geografie, secţia Filosofie-Sociologie, Univ. din Craiova
Profesie: profesor consilier psihopedagog
Familie: căsătorită, nu are copii

Alina este profesoară la Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Teleorman şi-i ajută pe elevi să se integreze mai uşor în societate.
Alina a ales Facultatea de Filosofie pentru că îi plăcea foarte mult acest domeniu, dar pentru că nu a mai găsit un post în învăţământ, după ce a lucrat la o grădiniţă şi la un liceu din Turnu Măgurele, a dat concurs pentru postul de profesor consilier la CJAP Teleorman.

Tânăra povesteşte că a vrut dintotdeauna să fie profesoară şi i-a plăcut mai mult să lucreze cu copiii. Aceasta spune că adulţii au mai multe prejudecăţi şi au deja nişte tipare, gata formate, după care se ghidează. “Copiii sunt mai deschişi, mai liberi, poţi să îi formezi tu. Pot să îi ajut să crească puţin altfel”, spune consiliera.
Alina Nicolae lucrează atât cu preşcolari cât şi cu elevi din ultimul an de liceu. Copiii vin la centru cu diferite probleme. “Unii sunt aduşi de părinţi, alţii de diriginţi sau învăţători. Sunt destul de puţini copii care vin din proprie iniţiativă”, mai spune psihopedagogul.

Îi scapă de fobii

Cei mai mari, care vin să o vadă pe Alina Nicolae, au în general probleme emoţionale sau probleme cu părinţii şi profesorii. “Unii sunt aduşi pentru că au foarte multe absenţe . Preşcolarii şi cei de clasa I sau a II-a au alte tipuri de probleme. Ei nu vor să se trezească dimineaţa să plece la şcoală pentru că sunt foarte ataşaţi de mamă sau de persoana cu care stau ei acasă”, povesteşte tânăra. Aceasta se ocupă şi de elevii de gimnaziu care pot avea dificultăţi de vorbire, apărute pe fondul problemelor emoţionale. “Copiii se bâlbâie şi din cauza unor profesori care mai ţipă la ei şi ei se fâstâcesc iar părinţii nu ştiu ce să le facă, astfel ei devin şi mai anxioşi, nu mai ridică mâna să răspundă la ore. Pot să apară tot felul de fobii, cum ar fi cea socială”, adaugă consiliera.

Dialoguri virtuale cu extratereştrii

Pe lângă consiliere, psihopedagogul de la CJAP se ocupă şi de partea preventivă. Cu preşcolarii lucrează pentru dezvoltarea inteligenţei spaţiale. “Avem tot felul de cuburi şi jocuri prin care îi învăţăm să gândească în spaţiu. Mai lucrez şi pentru dezvoltarea simţului artistic şi a empatiei”, spune Alina Nicolae. Pentru a stimula empatia aceasta a creat exerciţii prin care cei mici joacă pe rând rolul de părinte şi copil. Pentru stimularea imaginaţiei profesoara simulează dialoguri virtuale între copii şi extratereştrii.

Întrebări şi răspunsuri

Cum ar trebui să se poarte părinţii cu cei mici?

Chiar sunt părinţi care nu ştiu să îşi crească copiii. Sunt copii cărora părinţii nu le-au spus niciodată vreo vorbă bună sau vreo încurajare. Părintele trebuie să îşi dea seama ce fel de copil are.

Consiliaţi şi copii cu afecţiuni psihice mai grave?

M-am întâlnit şi cu copii cu autism, cu epilepsie sau copii care au un părinte decedat. Mai sunt şi multe tentative de sinucidere, deşi pentru acestea ar trebui mers direct la psihiatru.

Ce îi place

Îmi place să citesc, să mă plimb pe jos, să pescuiesc. Cartea mea preferată este „Lupul de stepă” a lui Hermann Hesse. Îmi place şi să fiu în mijlocul oamenilor, să comunic cu ei.

Ce nu îi place

Nu îmi place când oamenii nu au onoare. Nu îmi place nici când oameni nepregătiţi ajung în funcţii în care iau decizii complet aiurea, care ne afectează pe toţi.

articol apărut în Adevărul de seară, luni, 10 ian 2011, semnat de Sebastian Faur
link aici

my story, my life, my dream

(poezie pentru copii)

Purtam etichete pe mine
Deşi nu eram magazin
Mi se lipeau de frunte, de ochi,
De mâini şi picioare
Mergeam ca-n noroi, ca pe fiare.

Voiam să fiu delfin
Cu aplauze, public, decor
Să aud acolo în difuzor
Bis, bis... Delfinule vis!

Mama murise de mult
Tot emiteam semnale
Niciun raspuns
Din spate, în trombă, cu valuri şi vânt
venea un rechin
Unde să fug, unde să m-ascund, unde şi când?

Din departare ca prin vis
O briză uşoară zicea
Aici e golful "mi-aţi promis"
Un golf cald, calm, liniştit
Un paradis!

Şi ca o himera
Nişte semnale slăbuţe de tot
Mă făcură să înot, să tot înot
Inima îmi sărea din piept ca o minge
Şi cu mine în goana nebună
De-a dreapta şi de-a stanga
Unii de-ai mei
Isteţi, jucăuşi şi cuminţi
O mama-delfin si un tata-delfin
Scăpasem de cel cu viteză si dinţi
Of, Doamne, lacrimi fierbinţi
Îmi sărau ochii si gura
Nici nu-i văzusem acuma
Preţ de o clipa n-am înotat
Pe spatele lor eram purtat
Ca pe o perna cu apă şi trandafiri
Calzi, uşori şi senini.

merita o vizita <http://adresavali.blogspot.com>