miercuri, 3 octombrie 2018

Mama are multe mâini

durerea mamei are 2 mâini
de-ar avea mai multe de-ar avea mai multe
câte una pentru fiecare inimă mică
inimă ce se-ntoarce şi cade ca o lacrimă
o lacrimă de bucurie
că are mai multe mâini
ca prinţul ganesha
şi-o inimă unde stă în fiecare cămăruţă un copil
ca un bob de fasole

şi dacă durerea mamei noastre ar avea toate mâinile
atunci mânuţele nostre mici ar fi calde
şi inimile noastre ar fi cele mai apte cămăruţe
şi-uite aşa cu toate braţele ei
mama noastră ar căra toată apa dulce
să bem noi cu ea tiruri de lapte praf din UE.

Brânză de la țărani

Cum faci o brânză de burduf bună și-o vinzi ca brânză naturală de la țărani.
Iei brânză care expiră azi din supermarket, o malaxezi, o condimentezi cu aromă de brânză identic naturală (o găsești la magazinele de pescuit, e folosită ca atractant pt mreană, scobar) și aromă de fum, o pui într-un tifon mare, o strângi bine, o pui la scurs, folosești și-un colorant, o usuci puțin cu un pistol cu aer cald, sau cu un uscător, o tai rondele și-o vinzi în târg cu 60 kilu'. Ce kilu' tău, ești țăran antreprenor ! Vreți ? Io o dau puțin mai ieftin, 50 lei, am pus și puțin var, o idee de aracet, cam scârțâie, la gust e bună ?
D-aia m-am făcut antreprenor, să vând brânză de Sibiu făcută la Vedea.

joi, 27 septembrie 2018

Dumnezeul spiritului

au venit norii ca doi cocoşi de tablă zincată
în seara ce se lăsa
priveam în spate săpând după râme

dumnezeu nu poate fi conceput decât ca un dumnezeu al viului. moartea este moarte totală, definitivă. nimic nu supravieţuieşte morţii. dumnezeu este un dumnezeu al viului, dumnezeu nu este unde este moarte, când nu va mai fi viu, dumnezeu va fi foarte trist, numai viul îl bucură, sufletul dispare odată cu corpul, sufletul nu poate exista decât într-un mediu viu, cum există electricitatea într-un cablu sau fulgerul într-o atmosferă.
moartea e cumplit de urâtă, e cea mai urâtă, e oribilă.
dumneata ai văzut ceva mort ? e oripilant. e cumplit. sinistru.
viul are ceva ce încă oferă speranţă, viul pare de partea lui dumnezeu.
omul e într-adevăr cel mai urât, pt că e o diferenţă calitativă enormă între el şi alte vieţuitoare, el poate fi atroce, criminal, macabru, el poate provoca durere psihică, sufletească. el este cea mai urâtă târâtoare, el poate face atât rău încât dumnezeu nu se mai poate opri din plâns.
când nimic viu nu va mai fi, dumnezeu se va gândi dacă mai are vreun rost să-l mai facă pe om.
păi ce, cameleonul nu-l celebrează pe dumnezeu ?
pasărea colibri, flamingii, pinguinii, mangustele ?
coţofenele, peştii, lăcustele şi albinele, cărăbuşii strălucitori ?
pt mort, moartea e sfârşitul total, mortul pierde tot, moartea e totală, definitivă, unică, e cruntă, e o înnegrire instantanee a ecranului minţii, e întunericul fără capăt, e cel mai mare întuneric, nimic nu se mai poate.
ai stat vreodată noaptea în vreun râu, în vreo apă până la brâu, privind în jos la lumina slabă a stelelor ?
apa aia e ca o smoală, ca un hău, e începutul sfârşitului, e ceva atât de înfricoşător; încât te poţi îneca în apa de-o palmă. aşa e moartea, o smoală, un bitum, şi-apoi un întuneric de nepătruns.
dumnezeu nu poate fi conceput de om decât ca un dumnezeu al viului.
unde e viu, acolo e dumnezeu.
alţii, greieri, sfinţi, poeţi, şoferi, îl pot concepe altfel.
însă eu că finit, nu.