marți, 7 iulie 2020

Anii Salt'n'Pepa

Doamne, ce ani!
Citeam Silogismele amărăciunii, mâncam hot-dog și beam cola la ciob.
Mi-era sufletul invadat de ritm. Salt'n'Pepa, Ace of Base, 2unlimited.
Mă dădeam la o tipă, dar nu ținea vrăjeala, mergeam așa platonic pe strasse, nimic aristotelic.
Osho era pe toate drumurile, dar nu apăruseră cititorii buluc, erau citate din Cioran, Țutea, Eliade, Brigitte Bardot.
Voiam să renunț la tot și să plec la Poiana Țapului, la Cap Aurora.
SOS, societate, ce faci din noi? Consumatori de gunoi?
Zdrăngăneau cheile de la Tinerama, Albatros încă rupea topurile, Max Bănuș era ucis în fiecare zi.
4 non blondes ne liniștea spiritele de la atâta King Diamond și Janis Joplin.
În Big Berceni, în Gara de Nord, în Basarab simțeai că trăiești.
Fumai Gauloises Blondes și iubeai caricatura turcească.
Doamne, ce ani! Nu tu telefoane, nu tu net, fetele, greu accesibile, flower power...
Un poet se călugarise puțin, noi voiam să atingem satori, să ne activăm Ajna Chakra, dacă nu chiar Sahasrara.
Citea lumea Oblio, ficatul creștea pâna la ciroza alcoolică. Mai bine mort decât comunist.
Asl, pls a rupt totul.
Santana cu Supernatural a înmuiat orice forță, totul s-a diluat, ai vorbit la cărămizi Bosch, Alcatel.
Apoi toate ți se așezau în palmă: Siemens, Sagem.
Fărâmiță Lambru murise de mult, noi nu mai eram copii și n-aveam bani de țigări, era anul 2000, numai Mafia vărsa șampanie, ei și cu Tatulici.
LA făcea senzație. Un pahar de la LA.
Era Euridice, apoi totul s-a stins, lumea s-a răspândit, mulți s-au călugărit.
Totul e mai fin, e din deget, e touchscreen.
#ghiveci #orasul_trist #infractoarea_mov

duminică, 7 iunie 2020

Plecasem să-mi iau o coarbă

Plecasem spre Obor să-mi iau o coarbă. Nu mai suportam zgomotul, niciun fel de zgomot. Nici măcar zgomotul vorbelor mele fără glas. Nicio bormaşină. Chiar şi bătutul cuielor îmi zdrăngănea creierii-n cap. Coarba e mai silenţioasă, mai dulce, aveam de dat câteva găuri în nişte butuci. Voiam să-mi fac un pat. Patul copilăriei. 5 butuci pe care pui un placaj mai rezistent. Acum poţi să-l prinzi în negrese. Sau o uşă plată şi subţirică de lemn.  După care faci o saltea de paie, peste care pui o pătură în două sau un cearceaf gros. Patul n-are spătar. 
Zidul, pereţii sunt limitele, se pune pe colţ. Stai cam ca-ntr-o căruţă cu fân, ca-ntr-o barcă. 
E ! Cămăruţa asta avea 4 ferestre, ferestruici, şi 2 uşi. Patul era pus cu lungimea pe peretele de răsărit. Pe peretele de apus era căpătâiul. De la picioare încolo începea plita cu sobă.
Micile scântei au făcut găurele de arsură în pătură. Focul trebuia supravegheat tot timpul.
Era un pat destul de luminos. Puteai să coşi de dimineaţă şi chiar la apus. Stăteai rezemat de peretele de răsărit, cam pe la mijlocul patului, şi lumina îţi venea din stânga pe o mică ferestruică. Timpul era mort.
Acolo, în unghiurile alea astrale, în caroiajul ăla unic, nu îmbătrâneai, nu mureai niciodată.
Exista o singură regulă. Să faci numai binele. Dacă făceai ceva rău, te sluţeai.
Plecasem spre Obor să-mi iau o coarbă. Aş fi vrut una mai mică, mai discretă.
Cred că mă lipesc şi de vreo armă albă.

luni, 25 mai 2020

lucian damiev

lucian damiev avea un brat catre tine
lucian damian avea un drum de parcurs o
intinsura lucien radian avea un suflet mare
vaslea la aceeasi luntre cea veche se
ridica aburul sperantei fumul tigarilor pipei
din raul tulbure al inimilor noastre proletare lucien, lucien da-mi-ev, da-mi-an
da-mi tu mie soarta aceeasi privire
necrutatoare da-mi anii cand mancam
cioburi si sticle cand tricepsul desena cutii
cu aspacardin of, feno-barbie-girl of, nopti
de huzur si teama cand in gara basarab murea lumea pe capete

duminică, 12 aprilie 2020

Amintiri de sector, de duzina

adevarul e ca m-as intoarce pe timpul lui flocea, sapaliga, falcosu, halagian, magiun, sdrobis, csm resita, rocar, titi dumitriu, laca si sa nu fie camere video si sa spargem magazine si sa furam maximum (destept, nu?) un cartus de lucky si cateva doze de suc, ca nu bem alcool, si sa nu ne prinda nici dracu si sa vorbim de debuturi in flori, fete, filme, baieti, lit-err-atura... of, doamne, cat am pierdut!

sâmbătă, 4 aprilie 2020

Jurnalul lui Picioare-Scurte

După ce vedeam un film la Cinema Patria, Colierul de turcoaze, Raliul, O vară cu Mara, în timpul orelor, prin clasa a X-a, în 90, 1990, mergeam la un tip acasă și jucam Whist, fumam Vek sau Vikend, Golf sau Top, beam Trocadero, Calypso sau, exact ca-n cântecul lui Mircea Vintilă, ne tulburam cu Zarea, sorbeam cine știe ce Alvorada, da' jucam, jucam Whist până ne sticleau ochii, filam cărțile ca Rucăreanu în Secretul lui Nemesis, mai arunca vreunul câteva pagini rupte dintr-o revistă deocheată rău zicând: bă, eu n-aș face așa ceva. Era obligatoriu să părăsim locul până în ora 15:30, oricând puteau să pice ai lui acasă, când ieșeam, călcam în străchini și, dacă erai atent, fumegam.
Din urechi se ridica spre cer fumul fierbințelii noastre. Eram și leșinați de foame.
Mai umblam cu mațele chiorăind la aer pt a ne trezi cât de cât.
Din Jurnalui unui Picioare-Scurte, Editura Comoara, Teleorman, 2019