duminică, 20 decembrie 2020

iubita mea de sanitară

 Tu te mai duci la sanitară

sau te-ai axat ușor pe casnic, iubita mea stelară ?

Tu tot postezi tagul #rezist

Sau iar o arzi c-un hipsterist, iubita mea semimachită ?

Tot mai citești Mihai Zamfir sau tot plutești în mov delir, iubita mea ce faci un dil ?

Tu tot mai crezi în Valium Roche sau ce vin gros mai bei, iubita mea cu fustă cloș ?

Tu tot mai crezi în comunism sau tot visezi un anarhist, iubita mea cu chipul trist ?

Tot te mai uiți pe Axn sau ce fin șmen mai faci, iubita mea cerată ?

Tot mai clachezi pe sociale sau ce tricou mai roz tot porți, iubita mea bisexuală ?

Tot mai clonezi carduri bancare sau ce tun mic mai dai, iubita mea de la penale ?

Tot mai predai științe sociale sau ce rebeli susții, iubita mea lunară ?

Tot mai blufezi pe sociale sau ce poet momești, iubita mea cu votci polare ?

Tot mai clonezi o viață socială sau ce minciuni îndrugi, iubita mea de ceară ?

Tot mai postezi frumoase-n glastră flori de plastic sau ce priveghi îmi faci, iubita mea rămasă ?

Tot mai târăști un pal băiat spre școală sau ce pomeni îmi faci, iubita mea morală ?

Tot mai poștezi țigări rulate sau ce reci votci mai bei, iubita mea sedată ?

Tot mai saluți persoane sociale sau ce baștan mai vezi, iubita mea filmată ?

Tot mai lucrezi anchete sociale sau ce țigani mai vezi, iubita mea plecată ?

Tot mai lucrezi la CEZ Vânzare sau doar online, iubita mea setată ?

Tot mai scrollezi pe conturi sociale sau ce trollezi, iubita mea clonată ?

Tot mai citești pe Liiceanu sau ce burghez mai vezi, iubita mea de gheață ?

orașul e în flăcări

 Părăsisem orașul incendiat

Pentru o lungă călătorie a dezertorilor

Flamura Roșie Buzescu era încă pe buzele noastre

Voiam să învățăm bulgara

Să trecem Dunărea înot

Orașul e-n flăcări, spuneam

Ovia dorea să atacăm frontal Frumoasa

Am fi iubit Bulgaria

Am fi luptat pt Bulgaria

Mergeam în ritm prin bezna cruntă

Mâncam pepeni de pe câmp

Hingherii nu veniseră, erau mii de câini acizi

De la depărtare, orașul ni se părea un chibrit

Un chibrit care ne-a înecat și ne-a ars retina

Steagurile roșii flutură și-acum

Câini nu mai sunt, ledurile ard

Ovia nu mai e tânăr, are tendințe #rezist

Acum avem Viață Nouă Olteni

Ajax Botoroaga

Orașul e mort. Bulgaria e atât de departe.

sâmbătă, 12 decembrie 2020

Jurnal de pod

fii atent ! in teleorman, in alexandria, pe drumul e70, e un pod la care se lucreaza si, drept urmare, se circula pe un singur sens. se sta destul la stop, se fac cozi lungi. sa zicem ca stai 30 de minute. DE CE TE PLANGI ? iata de ce NU ar trebui sa te plangi : 1. sa zicem ca ai o treaba la vitanesti (satul natal al micului, ca a fost si mic, si al marelui noica) si de duci cu taxi(u)... tarif stationare 20 lei/ora, deci, 1/2 ora=10 lei + 8 km x 1,5 lei/km=12 lei, in total 22 lei, cu banii astia te duceai cu microbuzu' la bucuresti. DAR CE DRACU' SA FACI LA BUCURESTI ? deci, ai fost un consumator, un client, ai sustinut initiativa privata. 2. te duci cu masina ta, mai bine. pe pod e frig, bate si crivatu', dai drumu' la caldura, consumi benzina, suni pe cineva, ai tot timpu', consumi curent, intri pe net, poate nervos fiind comanzi de-a-mboulea inca un ceas chinezesc, consumi, esti in grafic, capitalist, antreprenor... time is money. acum nu castigi TU dar castiga ALTU', ala cu benzina, al cu curentu', ala cu elefant punct ro de unde al luat ceasu' de la simona, esti in carti, esti CONSUMATOR, sustii economia, banul curge, ruleaza, ban la ban si paduche la paduche, e capital acumulat, e dinamica, in plus, fumezi, iti sar nervii, injuri, la prima benzinarie iti iei o cafea, o cola si-un sandwich... creste colesterolu', te doare capu', opresti mai incolo la dona si-ti iei nurofen... DE CE TE PLANGI ? sustii economia. pierzi TU, dar castiga ALTII. banu' circula ! 3. si iata si-o mica afacere. va fi tot mai frig. mai ales pe pod. se cumpara un termos cu ciuciur, se pune apa chioara fiarta si fierbinte, peste care se arunca cateva pliculete de ceai de fructe ieftineala, se vinde drept lipton la pod in pahare de carton, respectam clientu', 1 leu paharu', cam trei sferturi. totul la negru. ca la celebrul chocolate. eu zic ca e cristal !

Trimis de pe telefonul meu Huawei

Jurnal vechi

Voi mai sunteți poeți? Spoetul ca și zugravul n-are față personală, ci zebrată. Sau de zeghe, dacă preferați.

Cum e posibil ca o școală din Roșiori să se numească Zaharia Stancu? Nu s-a găsit o personalitate neo e t i l i s t ă, elitistă, mă iertați, pe nicăiri?

trăiesc din filosofie tu nu știi cât plânge-o fată când își agață ghetele de scai

Romania, în ultimii 26 de ani, nu numai ca a stralucit ca soarele sfânt de pe cer, dar a și căzut într-o baltoaca și a strălucit si de-acolo ca o pată de motorină arsă din tractoarele dezmembrate.

Trimis de pe telefonul meu Huawei

Casc de 10 slide-uri


Mai vine câte cineva din Noul Bucuresci cu 10 slide-uri în PPT să ne învețe cum să dăm lovitura în învățământ. Deși sunt doar 10, casc de 20 de ori.

Trimis de pe telefonul meu Huawei

O masă caldă

Niciodată n-am înțeles-o p-asta cu învățământul de masă, de când sunt în școală nici o ciorbă n-am mâncat, a adus odată o fată niște chec la pungă la o lecție întredeschisă, pe chiciura asta ar merge o supă.

Trimis de pe telefonul meu Huawei

luni, 30 noiembrie 2020

Pumnul moale

Gâtul moale Mâna moale Genunchii moi Gândul moale Dacă merg târâș pe sub această ușă spartă Aș putea ajunge în sala de dans Camuflajul nu este însă perfect și risc să fiu luat în picioare, în pantofi

Trimis de pe telefonul meu Huawei

sâmbătă, 21 noiembrie 2020

jurnal de iarnă 2019

 Și ăștia cu mai puțini dinți, Octavian Perpelea, se duc la Gaudentus.


Covrigii mă liniștesc.


Malpraxis la Târgul de carte.


Iarna, singurul anotimp estival, pt cei mai întunecați.


Mai bine facem o sesiune de autogrefe. Că jupuiți suntem, de vii.


A venit iarna

Mor copii intoxicați

Arși

Otrăviți

Vom reuși prin moarte

Să desenăm sobe

Lumină

Mâncare


Păi dacă te duci la târg tot pt Liiceanu, Ioan Aurel Pop, Radu Paraschivescu n-are niciun haz, n-ai făcut nimic.

Și doar pt traduceri, e doar pamplezir, capriț.

Adevărul e ăsta: cauți literatura cu lumânarea.

Asta e, țațo, e traduceri, e reeditări.

(glumesc, desigur)


Ia-uite cum trec copiii la școală. În ce sens?


E timpul ca toate lucrurile să fie de unică folosință.


Mai bine furăm eugenii și le mâncăm.


România când mai bootează ?
Ca-n versul bacovian celebru : e frig și bootează !


prima data mi-a disparut ultima litera a prenumelui, ca la soparle coada, vocala aia 'a': luca=luc, dupa care intr-o devalmasie de silistea-gumesti au inceput sa-mi cada literele numelui.

nicolae=nicola=nicol=nico=nic=ni si aici s-a oprit alunecarea asta in gol.

incepusem sa-mi scriu numele astfel: lucni, dar ce naiba insemna?

cand 'c'-ul s-a volatilizat a ramas doar 'luni'...

dupa multe incercari, dupa multe frici am vrut sa-mi recompun numele, mi-am dorit sa fiu iar soparla cu coada, mai mult de 'ni-ni' n-am reusit...

pana la urma am ramas la concluzia ca ajunsesem la un fel de negatie: nici asta, nici asta, neti, neti...

insa la mine doar atat: ni-ni.







miercuri, 18 noiembrie 2020

Oase

E o imposibilitate a oaselor de a mai sta împreună 
Vor să se desprindă, să se smulgă 
Nu-și mai pot suporta frecușul zilnic
Atingerea, clinchetul în bătaia vântului, trosnirea
Vor să fie aruncate pe pământ reavăn ca într-o artă a divinației
Pt o nouă alcătuire...
E o durere a oaselor de a mai sta împreună

Trimis de pe telefonul meu Huawei

marți, 17 noiembrie 2020

frica...

cine ne-a luat forta sa spargem mandibule si dinti?
cine naiba ne duce la vot ca pe niste boi in jug?
cine ne-a luat mintile de votam totii incultii pamantului?
cum de ne-am prostit asa?
cum am ajuns sa spunem: multumesc, profm, kissfm, zu, europafm ca am castigat acest tricou? un tricou!!!
cum e posibil sa-i mai ascultam pe cei care ne scuipa zi de zi?
da' chiar nu mai e niciun barbat pe nicaieri... mor copii prin spitale macelariti de medici si n-a disparut medicu'?
cine ne-a facut sa zicem: va multumesc ca m-ati lasat sa intru in direct la kanal?
frica.

cultura maladivă

Cultura e foarte agresivă, invazivă, corozivă, maladivă.
Iată de ce.
Am ascultat timp de o săptămână Antena Satelor. Tonus bun, cocoși, oițe, melodii de ciobănie, niște voci de prezentatoare superbe.
Acum, sunt la a cincea zi de Radio România Cultural.
Băi, manca-l-aș, sunt acolo niște bam-bam-uri, niște tobe, King Diamond-uri, de îți vine să dai din cap, să-ți iei geci cu ținte, să rulezi pe autostradă. Niște întorsături de frază, TEATRU, foarte multe probleme.
Și dincolo sunt: lemne puține, n-a plouat, nu e piață pt micii producători, șanse tot mai puține pt copiii de la sat, dar nu ca aici, la Cultural.
Da, e-adevărat, mai e Adela Greceanu. Mai sunt.
Dar cultura e foarte agresivă.
În plus, Radio Cultural ăsta se prinde oriunde, și cu orice, telefon, radio, pt Sate îți trebuie radio chinezesc ca lumea, nu emite în FM, îți trebuie unde Medii sau Lungi.
Sau poți să suni la nr ăsta: 0315040484 și auzi direct în ureche Glasul Țării de la Țară.
Ceea ce e un avantaj.
Foarte agresivă cultura.
Mi-e și frică să mă gândesc la ce o fi de luni încolo. Târgul de carte Gaudeamus. Auzi, ce insidios, insinuant, persiflator: Carte de Învățătură.
Mai și decartăm până rămânem cu contul gol.

miercuri, 4 noiembrie 2020

jurnal-vechi

Hrănirea exclusiv la sin a copilului îl poate duce în iad...
#7_sins
Ființă și farmacie - Jean Policlinic
Doamne, în ce tare trăim !
teleormanul e lup pt om.
teleor-man is wolf to another man.
teleorman homini lupus est.
teleormanul are rațiuni, pe care rațiunea nu le cunoaște.

sâmbătă, 31 octombrie 2020

Capitalism, peristaltism de joasă speță

Treptat, treptat unii au obținut disfuncții foarte înalte. Și și le exercită.

Capitalismul (și mai ales capitalistul) îți dă posibilitatea să fumezi tutun vărsat, cade mai bine la preț, eu îți recomand să iei la 1 kil, e imposibil să nu vândă Niculae (InterAgro). 
După ce o să se mai așeze capitalismul, vei putea să-ți iei țigări la pachet, scumpe rău.

Trimis de pe telefonul meu Huawei

Bacul se va desființa

Fapte bune din viitor care deja ar trebui să te bucure:
1. Bacul se va desființa; 
2. Vor fi maximul 7 clase obligatorii, proiectul nu va ține și se va merge pe varianta cu 5 clase obligatorii;
3. Școlile de Arte și Meserii vor reveni în forță, însă vor fi, în esență, școli de ucenici, studiile se vor încheia la vârsta de 15 ani, după care ucenicul va fi angajat imediat;
4. Numărul celor cu cerințe educative speciale va crește, de asemenea, nr celor cu tulburări speciale de învățare va fi mare, tot mai mare (noi înșine suntem în această situație);
5. Nu va mai exista Evaluarea națională, școlile își vor selecta clientela funcție de dosar;
6. Nicio facultate nu va mai avea examen, intră cine vrea, iese cine poate;
7. Toate școlile de vară (de politică, de poezie, de afaceri, de jurnalism) vor fi coordonate de Emanuela Zeicescu, Gabriela Firea, Cristina Țopescu, Oana Sârbu și Cătălin Ivan, cele de Cum se face o frizerie, de Mugur Isărescu;
8. Vei munci la negru sau gri, angajatorul va fi fericit;
9. Cantitatea de mercur din pești, cei câțiva pești, te va ajuta să faci un termometru;
10. Temperatura mínima va fi de 33 de grade Celsius, indiferent de anotimp;
11. Vom muri cu toții.

Trimis de pe telefonul meu Huawei

vineri, 30 octombrie 2020

jurnal

Ne atașăm, ăsta e cusurul nostru. În loc să ne detașăm.
În interesul învățământului.

Miniștrii cu aviz negativ nu vor fi retrași, ci trași ca micii. Miticii.

Piaza sudului - Jean Venitore

E vremea maiștrilor...

Mă lansez în afaceri. Deschid 3 librării.
Una la Pielea, alta la Găuriciu și ultima la Perii Broșteni.
Cartierul general va fi totuși la Licuriciu (luminează-te și vei fi!)
Primii invitați sunt:
Marin Sodina, Fleshuri (cum zicea Billy: Flesh for fantasy) lăsate (azi și sânul tău e mai lăsat) din contrasens;
Mouse Jockhannis, Primul ștras;
Micușor Ban Barna, USR, USR, Manolescu e și nu e.

Noi n-am înțeles că binecunoscutul și percutantul vers: Tataee m-a-nvățat să pun primu' vers pă foaie, este de fapt: Tataee m-a-nvățat să pun primul fum-vers DIN foaie.
Dacă am fi priceput asta, multe s-ar fi schimbat.

Faptele au murit
S-au volatilizat prin supraexpunere
Prin puzderie, ca nisipul, ca bobițele de mac
Și spuza stilistică se tot înalță
Și bezeaua se găurește c-un deget a mirare...

sâmbătă, 17 octombrie 2020

Sprint în Electroputere

Mergeam abătut cu o plictiseală recurentă în mine. ‎Pășeam încet cu capul în pământ. Asfaltul se topea mișcându-se ca o puma transformată-n șarpe. Gura iască, mâinile uscate de la atâta dezinfectant. 
Începuse să mi se încălzească urechea dreaptă, se întâmpla așa când mi se blocau gândurile. Fornăiam ușor, mă deplasam lent.
Intru în Mall Electroputere Craiova.
- Domnu', masca!
Ridic privirea din pământ, mă uit la el, și o iau la fugă. 
Intermezzo: și-acum mi-aduc aminte când ne-a întrebat Stan V. Cristea ce ne pricepem să scriem, am răspuns fără niciun fel de ezitare, instantaneu: T O T. Adăugând, eseu, poezie, teatru, roman etc. Noi scriam niște versuri schimonosite și cumva demente și oarece proză scurtă, Amintiri din Schinel, Fusta portocalie, Baioneta ruginită... râd cu lacrimi și acum.
Fug, fug, alerg, o iau spre Auchan, mă strecor printre rafturi, mai alunec, mă mai lovesc, dar totuși sprinten, agil. Gardianul după mine. Reușesc să mă strecor, arunc hanoracul de pe mine, unul albastru, ieftin, de la Pepco, îmi pun repede o mască, o șapcă și, rămas într-un tricou argintiu, mă îndrept lejer, calm spre casele de marcat.
Iau în drumul meu, o napolitană Joe, o apă și o sticluță cu dezinfectant. 
Pfuuu... și venisem să beau o cafea.
Intermezzo 2: văd din când în când un om în vârstă care vine cu cineva la pește, uneori stă în picioare și merge așa pe loc, parcă ar fi un semn al răpirii, dar nu cred că e, i-o fi frig, o fi singur, astea-s închipuiri de cititor, oricum, pare să fie mai încet la minte. 
Vă spun toate astea din arest. Sunt țintuit pe o bancă d-aia stil vechi, ca-n sălile de așteptare din gări. Și povestesc ce s-a întâmplat. 
Le-am spus că s-a dezactivat adultul din mine și s-a activat copilul. Și eu când eram copil fugeam. Știți că e chestia aia cu luptă, fugi sau îngheață. Eu o luam la fugă înghețat. Și fugeam repede.
Că exact asta e ideea, am vrut să văd dacă mai am abilități de sprinter. Nu sunt Bolt, Carl Lewis, Donovan Bailey. Sunt puțin mai scund decât Maurice Greene.‎ În fine, știți prea bine, copil fiind, fugi, de oameni, de lume, de întâmplări, reacționezi disproporționat, nepotrivit. Am crezut că duce mâna la spray-ul paralizant. De la filme mi se trage. Mi s-a părut. Când eram mic, aș fi vrut să joc în Roșcovanul 2, însă sunt brunet.
Ce să zic, mi-am păstrat agilitatea, fuleul, însă îmi bate inima de n-ai văzut. Bine că m-ați adus aici ca să mă mai liniștesc.
Aveți o aspirină, un aspacardin?

vineri, 16 octombrie 2020

Nervi de toamnă

scriitorii în democraţii sunt aproape inexistenţi. pt. că în democraţii oricine poate să spună orice. curajul scriitorului devine redundant. în plus, scriitorul dezvoltă forme urâte de oportunism, minciună şi linguşeală.
scriitorul e ca noi toţi. pe deasupra, a devenit neglijent, nu mai are stil. şi fără stil poate fi chiar oricine. unde mai pui că toată lumea scrie şi chiar publică. şi ca un făcut se nimereşte ca un outsider să scrie mai bine decât cei care îşi făcuseră deja statui.
scriitorul are valoarea greutăţii lui în aur în regimurile totalitare.
de la goma la nicolae dan fruntelată sau ion dodu bălan. de la beniuc la naum, de la păunescu, nicolae dragoş la dorin tudoran.
atunci unii stăteau în închisori sau în garsoniere confort IV şi alţii mâncau purcei în lapte şi îngheţată de pe ţâţele vremii.
atunci adevărul de costa mult. şi linguşeala avea preţ bun.
doar câţiva rosteau adevărul.
acum e pe mai toate gardurile dar e amestecat cu minciuna şi nu se mai ştie.
democraţiile ucid eroi. democraţiile n-au nevoie de sacrificiu. în democraţiile în care credea popper până şi el a dispărut şi pare un modest şi stângaci învăţător de ţară.
oamenii de cultură au crezut că democraţiile sunt doar pt. ei. s-au înşelat. poetul ilie constantin a fost paznicul unei parcări subterane în paris. mişto, nu ? deloc. n-ai ce să faci cu scrisu'. ori scrii ca petru popescu în totalitarism şi în democraţie, ori nu mai scrii neam.
ce a a surprins totuşi, nu pt. mult timp, a fost fripturismul şi nesimţirea oamenilor de cultură.
uite că până la urmă totul se cumpără, inclusiv (h)omul.

prin urmare, de vorbit vorbim toţi, banii pt. propaganda sunt buuuuuuuuni. de unde alţii ?
aşă că scrieţi băieţi ! că adevărul e împănat cu minciună şi frigăruia asta are gust. se numeşte libertate. cum e libertatea la jocul de go. adică mai ai doar una: vorba, dar ţi se poate lua repede. şi în plus, adevrul se stabileşte în comisii şi curţi.
şi curtea ta nu e curtea mea.
şi nici oaza mea de libertate.

Trimis de pe telefonul meu Huawei

joi, 15 octombrie 2020

Jurnal din Deliorman

Dacă învățământul e pe butuci, avem nevoie de roți.
Sau de topor.

Educația e la pământ, avem nevoie de cârtițe.

Căldură sufletească a asistentelor medicale, a farmacistelor e pe sfârșite.

Noi privim lumea ca pe o boală.

Nu mai înțeleg jurnaliștii mici și ideile la ghici.

Cel mai bun mod de a fi liniștit este să dai unsubscribe la tine însuți.

M-am gândit: pipa e bună pt proteză. Muști ferm... Și vorbești în colțul gurii.

E loc supt soare pt toată lumea, spațiu nu prea e.

Azi, și aura ta e mai blamată.

1. cuvintele nu mai sunt aceleaşi.
2. caii vorbelor sunt la montă.
3. curând o să apără cartea: profunda oază.
4. claus-io-fob.
5. littbarski va salva românia.
6. în cel mai scurt timp, televiziunile vor salva ţara. ne vor da cartofi prăjiţi.
7. ioana lupea n-a citi omul cu lupa.
8. sunteţi plătiţi.
9. oamenii au multe tăişuri sau fante şi, din păcate, vorbesc o singură limbă.
10. s-ar putea s-o mierlim.
de-ar fi candidat măcar porcişteanu sau staţia pieptănari.

Trimis de pe telefonul meu Huawei

Pisica

merg fornăind ușor 
e prea cald 
lăcustele sar în evantai arătându-mi poteca 
azi am vorbit cu o pisica părăsită 
un șarpe s-a retras încet 
am stat la taclale mult 
i-am spus ce-ar putea face în situația dată 
cum să se apere, cum să doarmă la noapte, să tacă mâlc 
fiind prea mică nu cred că m-a înțeles 
pe malul apei era o pătură 
un covor
o fi fost adusă înfășurată 
i-am dat să mănânce rulou cu brânză sărată, mămăligă cu zahăr și vanilie 
și-un pește 
scâncea, mânca și mieuna
depresia mea n-a ajutat-o

Trimis de pe telefonul meu Huawei

Curent

Ați văzut câte elite sunt răcite? 
I-a tras curenta viageră!

Trimis de pe telefonul smartphone BlackBerry 10.

Femei singure, machiate

Aș vrea să scriu un mili micro nano pico roman: Femei singure, machiate
Cum ar spune Cosmin, Cosmin Prelipceanu, începem:
Blondele părăsiseră încăperea. Plecau spre nonstop. Îmbrăcate sumar și proaspăt epilate aveau multe atuu-ri. Cu puțină cremă de whisky, de proveniență incertă, erau sprintene și vesele ca niște ieduțe.
Nu aveam deloc trecere. Ajunsesem într-o poziție extrem de incomodă, stăteam pe un scaun-fotoliu oarecum înalt, ziceai că-i d-ăla de bar, și, având picioarele scurte,‎ doar vârfurile îmi atingeau parchetul, drept urmare, m-am lăsat într-o rână, și, cu cotul pe brațul scaunului, am pus degetele la tâmplă. Era un pic mai bine. Păream intelectual.
Ideea e că începuse să mi se facă rău. Beam un nes rece, niște vin spumant de la Zarea și fumam un Vek tras, urât de înecăcios. Nu era căldură, mi-era frig. Măcar de-ar fi fost vreun calorifer, mai uscam țigările astea.
În fine, răul venea. Îmi amorțise gura, apoi degetele, după aia, picioarele reci. Bufeuri, călduri, inima la galop. Ce-i asta? Mie îmi spusese un bulgar, mănâncă puțină pâine, cu puțin zahăr, apă cu înghițituri mici, trece, al dracului bulgar, și gândește-te la ceva frumos. La ce? La orice! În fața mea era o brunetă singură, machiată, ziceai că-i machiată acum, se uita la mine sau prin mine, nu mai știu precis. Simțeam cum mă înnegresc. Pâine nu era, doar un colț uscat, să-l înmoi în apă? Noroc cu pliculețele de zahăr, și-am găsit și-o punguță de grisine. Perfect. Mestecam ușor, beam nes, mi-era frică să beau apă, apa asta de la robinet era numai clor și calcar, sorbeam din spumantul ăla. Mergea foarte bine cu grisinele.
Mai târziu, am găsit și niște borcane de zacuscă Arovit, pâine ioc, cu o linguriță de copii, guriță după guriță, nu puteai să mănânci ca haplea fără pâine, ți se apleca.
Era spre miezul nopții, mă întremasem un pic, mă încălzisem, al dracului bulgar, cred că îmi zisese și de zacuscă, ia zacuscă, trece orice.
Au apărut și blondele, miroseau a iarnă și a corp cald.
La un dublu casetofon, Celelalte cuvinte, Roata, Fleetwood Mac.
‎N-aș putea spune când s-a machit toată lumea.
N-am avut trecere. Era fum, scrum, "un sfârșit e un început".
Dimineața, când am ieșit, mă clătinam puțin, am tras aer rece și proaspăt în piept, am mâncat un hotdog cu mult muștar și m-am dus să mă culc, urma să mă trezesc prima oară pe la două după-amiaza.
Aveam de citit Cercetare asupra intelectului omenesc, o carte grea, densă, de care fugeam în fiecare zi.

Trimis de pe telefonul smartphone BlackBerry 10.

sâmbătă, 10 octombrie 2020

Frântă

Frântă a plecat o fată de la școală 
Insta
Face
Youtube & whatsapp
Scroll de la 8 la 14
Nu-i ușor 
Frântă, se ducea la somnic

Ani de liceu

Ți-ai șters pantofii sport din Red Dragon
Cu două șervețele umede
Le-ai pus pe un trandafir
Ai scuipat peste ele
Și-ai mers mai departe
Viață de liceu
Poate facultate

joi, 8 octombrie 2020

Un copil la piept

când eram foarte tânăr
am ținut în brațe un copil, la piept
a început să plângă, a tot plâns încet, cu mici suspine,
aproape că nu se mișca
preț de minute bune
eu făceam paradă, peroram, declamam versat teorii
despre legea vaselor comunicante
despre fluide de energie
ziceam că toată tristețea mea a trecut în el, d-aia plânge
că sufletul meu complet singur și rătăcit
s-a strecurat în suflețelul lui și acum se descarcă
are loc desigur catharsis
aiurea
îi era pur și simplu frică
frică-frică
de un bărbos inadecvat, nefiresc
ratând chiar și luarea în brațe a unui copil
care nu-i așa simplă

Șarpe diem

Am păcălit un cangur să sară odată cu mine
Săream și ne uităm unul la altul
Săream el se uita la mine eu la el
N-am reușit cu o pisică 
Nici cu un câine 
M-a convins un șarpe să ne târâm
Ne târam silențios și-am intrat într-o rețea de noduri, găuri și încolăciri 
Mi-am lăsat pielea, oasele, părul și a rămas din mine doar șarpele 
Șarpe diem, mi-am zis

marți, 8 septembrie 2020

Tipa de la ITM

Mă combinasem cu o tipă de la ITM care făcea un master la Universitatea din Alexandria. Voiam s-o fac să se împrumute de niște bani. Bani românești, țigănești, europeni. Bani să fie. Șomam ca în atâtea alte luni, ani. Eram și căutat pt niște datorii mai vechi. Mi se vedea doar puțin fruntea la fereastră, zi de zi, m-așezam cu noaptea-n cap pe un scaun la geam. Mă uitam afară. Ceas de ceas. Fumam. Eram sechestrat. Autosechestrat. Ezitam s-o păcălesc. Mi-ar fi părut rău. Ce-mi lipsea? Adevărul e că aș fi vrut să fac cumva ca să scap de datoriile din trecut. Orice fel de datorii. Pe urmele mele, nu insistent, e-adevărat, era și poliția, pt un scandal aiurea cu câteva pahare sparte și scaune rupte. Mă rog, și-o oglindă și 3 sticle de Trocadero. Însă trebuia să ies din casă, să muncesc, să intru într-un ritm care nu-mi plăcea. Era scundă, pietroasă, cu pistrui, cam ca Esca, dar avea sânii mici. Sâni mici, speranțe mari. Reușite puține. În fine, eram bucuros că mâncam mai nimic, nu eram pagubă la casa omului, oricum nu mai suportam scârbele alea de cârnați, numai zgârciuri, crenvurștii, doar piele și membrană comestibilă, brânza, apă, sare și var și toate celelalte nenorociri. Mâncam covrigi și cartofi: copți, fierți, preparați... Nu consumam mult, lăsasem și țigările, beam cafea. Ce era rău în autoizolarea asta era că oamenii nu-mi mai trezeau niciun interes, pur și simplu, nu mai simțeam nevoia de a mă mai întâlni cu vreunul‎, pe Voichița nici n-o consideram om, ci supraom, atâta timp cât mă suporta pe mine, ea era un miracol. Neavând ce să fac și fiindu-mi rușine de atâta stat, m-am apucat să citesc, citeam ce găseam prin bibliotecă, Nichita Stănescu-Amintiri din prezent, Haralamb Zincă, Platon Pardău, Chiril Tricolici, Viola Vancea. Ce găseam. Ana Maria Boariu, Constantin Vremuleț. Citeam câte un pic, nu mă grăbeam, nu mă forțam. Îmi plăceau cărțile mici, puteai fi mânuite mai ușor, citite mai repede. Cel mai mult mi-a plăcut Yesterday, de Emil Mladin. Orice carte subțire, mică mă atrăgea. Poliția, care era pe urmele mele, m-a găsit într-un târziu, însă a fost bine, nu s-a întâmplat mare lucru, ni s-a făcut o morală trăznet, standard, și am plătit câteva scaune, o oglindă, sticlele de Trocadero, pahare, scrumiere. Am fost lăsat în pace. De o mică povară scăpasem, mai aveam ceva datorii, pt cele de mai sus le plătise Voichița. Nu cred că mă iubea și eram convins că mă înșeală. Îmi zisese mie Crabu: ai grijă, Scorpioane, tipa te-nșeală! Nici nu-mi păsa. Unde să mă duc? Și de ce? Adevărul e ca să n-ai nicio țintă, să nu faci nimic e cumplit, să nu ai tu un scop, o ceva acolo de care să te ții, să te agăți, să nu vrei nimic de la tine... asta te cam macină. Eu aveam în față, în fiecare zi, o zi lungă, lungă, o zi cât toate zilele, ca o zi de post, citisem chiar într-o carte: aceeași zi e zilnic. Dă-le naiba de datorii, poate uită ăia, poate se curăță, poate sunt luați. Schema e: ce fac eu? Aveam senzația că oriunde m-aș duce e la fel. Ce să vezi, ce să cauți? Încercam să găsesc cuvinte care să zică ceva despre mine. Eram blocat, asta e clar. O idee vagă, vagă, mai vagă decât veganul ei meniu, eu aveam. Vezi, ce chestie, omul, dacă nu are nimic, nicio proprietate, dacă nu face nimic, nu are vreo țintă, propriu-zis, devine gânditor, filosof. Și, desigur, vreo grijă, doar astea: grija morții și a utilității, a egoismului. Doamne, ce pierdere de vreme, ce înțepeneală, nu înaintează nimic. Să mai citim o cărțulie! La ‎Voichița, la ITM era bine, ca oriunde, junglă, tată,viață, mâncătorie. Se săpau, se turnau, se lingușeau, se umileau, se corvodeau, își dădeau în cap, se înșelau, se mințeau, se coțcăiau, mai murea câte unul. Viață, cultură organizațională, societate. Și acu' mi-a picat mie fisa, eu eram consilierul Voichiței, asta era. Ascultam, mă mângâiam pe barbă, și ziceam: las-o așa! Las-o să se mai răcească, nu e momentul, nu e cazul. Fandează, schimbă, atenuează, eschivează, d-astea, sfaturi de aur când nu ești acolo. Țâțe mici, speranțe mari, realizări puține. Într-un fel, Voichița era bucuroasă că mă are pe mine. Mă găsea acolo la fereastră, citind o carte oarecare, ascultând permanent radio, rămăsesem cu obiceiul de a sta în bucătărie, de când fumam, dar era bine așa. Începeam să capăt o anumită finețe în a mi-i închipui pe cei de la ITM și de oriunde apărea vreo poveste. Ce lume, ce viață, ei alesesera munca, slujba. Adevărul e că fără asta nu poți fi proprietar. Proprietar pe ceva. Prinț, rege, boier nu ești, deci, munca. Munca și furtul.

unghiul bun

Eram într-un unghi bun, ferestrele dădeau spre nord, dar exact spre nord, pt că blocul era în diagonală, aveam un unghi bun spre o intersecție mare. Aici vedeai tot. Tot? Da, tot. Turme de oi, porci, văcuțe, bolizi de lux, oameni, moarte, căruțe, am văzut străini, nemți, în zona bezinăriei fotografiind capre, căprițe care pășteau amărâte smocuri de iarbă. Nu știu cum se spune în germană, dar or fi zis: Ita, căprioara! În fine, poziția era excelentă. Unora nu le plăcea pt că era zgomot, fum, praf. Pt că bătea crivățul iarna de ți se făcea frică. Șuiera, fluiera, îți simțeai oasele, puteai să faci o lecție de oase, de ortopedie. Că e ger, că se face mucegai, că nu te vede soarele decât foarte puțin dimineața. Că tot aici bate vântul negru, traistă-goală, fierbinte, uscat, care aduce secetă. Mie îmi plăcea. Puteai să faci mai mult? Să speri mai mult? Să trăiești mai mult? Altfel? Unde? Îmi luasem tot ce-mi trebuia, binoclu, chiar și-un monoclu, monoclu tip lunetă, e mai ușor de mânuit, aparat foto, mai ieșeam și pe un mic balcon. Priveam. Știți prea bine, toate poveștile pe care le-ați auzit de-atâtea ori. Bețivii, babele cu pisicile, doamnele cu câinii, fetele cu buricul dezgolit, v-aduceți aminte în film, în Ghepardul, când îi zice Burt Lancaster unui preot: părinte, am făcut cu ea 7 copii (sau nu mai știu câți) și nu i-am văzut niciodată buricul... Pescarii pe biciclete. Lupta era în altă parte.

Back to scroll

Poate am mai zis, s-a mai zis: Back to scroll, nu back to school! revin: omul e o vata de sticla pe piele intr-o zi caniculara

Parastas regizat de Cristi Puiu

Plecasem cu o preoteasă tânără
Spre hala de pește
Să luăm câțiva crapi
Să-i facem la proțap
La un parastas regizat de Cristi Puiu
Fostă medicinistă, arcuită, fără emoții
Era de-o căldură inghinală inhibantă
Erau invitați de soi
CTP, Esca, Giurgiu, Solomon, Negruțiu
Eram ca-ntotdeauna
Șters, pal, livid
Preoteasa avea inimă de țigancă
Extrem de fierbinte
Cristi Puiu atât a zis: Slow cooking! Nu ne grăbim
Parastasul durează trei zile...
S-au dezbătut idei centrale
Nimeni n-a mai rămas în picioare
Preoteasa mă mângâia pe frunte
Leșinasem de la o palincă pură
Puiu atât a zis: a treia zi va fi de post!
S-au mâncat murături
S-a băut zeamă de varză
S-au desprins idei principale
Omul poate fi o vită încălțată
Omul poate fi un cap de porc
Omul poate fi un pește
Omul poate fi un zeu
Luminița Gheorghiu a zis: Doamne, dar urât mai faceți și mult mai mâncați!
Am plecat la casele noastre
Preoteasa mă topise
Preotul murise
La mesele întinse
Fantomele noastre dezbăteau idei totale

cum să faci un chestionar în doi pași

Unde ți-e mai frică să faci un reportaj?
1. În Teleorman
2. În Regie
3. La liceele bucureștene de prestigiu
4. În Pipera
5. Nș/Nr

Care considerați că este cel mai periculos loc din România?
1. Strehaia
2. Primăverii
3. Mănăștur
4. Teleorman
5. CN "Gheorghe Lazăr"
6. Altul, Mizil
7. Nș/Nr

Ce om vi se pare cel mai nefast pt România?
1. Esca
2. Dragnea
3. Pandele
4. Măruță și soția sa
5. Steer
6. Carmen Iohannis
7. Spania
8. Altul, Ioanițoaia
9. Holograf
10. Mihail Jora
11. Bacu'
12. Aici știi să răspunzi, nu te mai preface

Care e cea mai proastă fotografie de pe FB?
1. Când se vede priza
2. Când se vede caloriferul
3. Când se vede cada (n-ai loc în casa, este?, sunteți mulți și nu e casa ta; eu d-aia îmi fac poze pe câmp, ca să evit baia sau bucătăria, nu le vezi de-ajuns în filmele românești premiate? să nu uit, Doamne, prost a mai fost filmu' ăla: Pescuit sportiv)
4. Când apare butoiu' de strâns apa de ploaie (care-i aur, dar nu se pupă cu bluza Mike)
5. Când florile sunt de plastic
6. Când pisica nu te iubește
7. Alta, alta e mai frumoasă
8. Știu, cu Teleorman

Vă considerați fan al avocatei Elena Udrea, fost ministru al României, lector universitar?
1. Da
2. Nu
3. Da' Bucurenci
4. Bica
5. Ciocolata Costa Rica
6. Dragnea
7. Din sponsorizări

Samsara, samsari

M-am gândit mai mult, nu neapărat mai bine, e greu, dacă nu chiar imposibil, să te eliberezi, cum s-ar spune, să te mântuiești, să scapi de Samsara (cum se zice) prin propria voință, prin ceea ce tu faci. Numai dacă există o voință divină, ea te poate salva. E complicat de presupus că o poți face singur. Asta, dacă admitem că avem un abur numit suflet, care se înalță sau coboară după măsuri. Am citit undeva că purgatoriul, o variantă de infern, plin de suferință și pedepse, de judecați, a fost, este, foarte bine reprezentat și descris de pictori, sculptori, poeți. Pt că ei sunt mult mai sensibili, mai receptivi, ei sunt cu desăvârșire mediumi. Prin ei vorbesc îngerii și diavolii.

Vaci, văcuțe, vace, la vache qui rit

Am simțit școala online prin toți porii, eram pe gârlă, la un pescuit izolat, și-am auzit de pe pod aceste frumoase vorbe ale unui copil: Uite, mami, vace! Pfuuu... La vache qui rit.

Nu mai vrem să ne îmbunătățim

Cred că a dispărut conceptul de îmbunătățire. Nu mai există deloc următoarele teze: a ști, a cunoaște, a te desăvârși, a te depăși pe tine, a deveni. A te lumina. Gata, nu mai e. Exact asta lipsea și nu știam ce. Fiecare este cum este și cam asta e tot. Nu mai sunt griji cum că în ce fel să faci pt ca mâine să fii mai bun, să te înalți. Să te înalți unde? Și de ce? Și cum? În ce sens să fii altul, altfel decât ești? D-asta nu mergea școala în nicio variantă. Ea se descompunea și noi bâjbâiam în a afla de ce. Mix, tix, fix, hibrid, timid, tradițional. Nu contează sistemul atâta timp cât nu mai există conceptul de îmbunătățire. Adică, dacă arunci un pet pe stradă, și îți zice cineva, mâine să nu mai faci. Dacă azi citești Somnoroase păsărele, mâine să poți citi măcar Și dacă... ceea ce e ușor de observat că nu se mai întâmplă niciodată. Dacă azi ai fost hienă, mâine să nu mai fii.

Uite-o fată care frige

Uite-o fată care frige
Înfiptă în catalige
Și un melancolic dur
Tocmai din Kuala Lumpur
Se duc glonț spre PapaCip
Ca să facă cip-cirip
Eu în spate cu drezina
Să topesc rapid chenzina
După noi o izoletă
Să ne-nchidă în gheretă
Că e fata care frige
De frică să nu ne-ncinge...

lipici corega

Aș fi vrut să fiu în altă parte
Mergeam prin orașul expirat
Muream încet
Un playlist de excepție
Boy George
Vaya con Dios (Ni Na Na Na)
UB40 (Red, Red Wine)
La difuzoarele stradale
Mă făcea să încerc niște pași de dans
Însă șchiopătam
Încălțările erau prea tari
Mi le lipisem cu Corega Dublă Putere

luni, 10 august 2020

Mai multe spirite vin să te întâmpine

Scorpioane, la moartea ta vor veni mai multe spirite să te întâmpine. 
Da? De ce?
Ca să te treacă prin vămile văzduhului, e ceva intermediar, un loc de tranzit...
Altă treabă n-au spiritele alea decât să mă aștepte pe mine. Ce fel de spirite? Care spirite?
Spiritele celor ce nu mai sunt, rude, prieteni...
Ești sigur? I-am zis.
Da.
E imposibil.
De ce, Scorpioane, e imposibil?
Păi nu pot veni spirite amestecate, unele sunt în iad, altele în rai. Pot sta ele împreună? E prilej de mustăceli, de scandal...
Păi nu ți-am spus că e un loc de trecere, poate tranzita oricine, e loc liber de bine sau rău, de ierarhii. Și, la urma urmei, la o cârciumă, nu stau suflete amestecate, unele negre, altele mai albe. Deci, se poate.
Eu tot cred că e imposibil, și, în definitiv, nu prea am chef de întâlnirea asta, păi nu m-am văzut eu aici pe pământ cu toată lumea, o iau de la capăt? Dumnezeu nu poate fi atât de rău, și, din câte știu, e un fel de tunel lung și la capătul lui stă cineva la sosirea ta, cineva mai în lumină, e suficient un spirit. Deși am putea sta și-n locul ăsta de trecere, ca într-o gară. Ar fi exact pe gustul nostru. 
Nu e, Scorpioane, așa, tu când mori, tot ai tendința să stai pe pământ, printre cărțile tale, printre oamenii tăi, și atunci spiritele de care ți-am zis te cheamă la ele, te îndeamnă, te îmblânzesc, tu încă rătăcești, nu se rostește: odihnească-se în pace?
Mai bine nu m-ar mai chema. Dar tu, Mațule, de ce ai deschis discuția asta, nu înțeleg? 
Păi m-am gândit că o să mori la un moment dat și ar fi bine să știi...
Te-ai gândit tu la mine?
Da, m-am gândit, chiar mult.
Fii atent, e suficient un spirit sau, stai puțin, niciunul, o fi atât de greu să mă orientez? Și dacă tot ai meditat tu îndelung, acolo ce-o să fac?
Ce-o să faci, ce-o să faci, habar n-am.
Uite, aș vrea să joc șah, să pescuiesc, să citesc. Eu cred că fără citit, fără cărți n-are absolut niciun sens nimic, o trebui să ajutăm oameni de pe pământ? Hm, e posibil. Să mai dai o sugestie, un sfat. Oricum ar fi, discuția asta, Mațule, m-a întors pe dos, și nu mai am liniște, și-acum o să mă chinui gândindu-mă cum va fi, ce va fi, cine o să vină, de ce a venit ăla și n-a venit celălalt, mi-ai dat de lucru, d-aia visez eu haite de câini de ceva vreme, tot mă aveți pe mine în minte.

Trimis de pe telefonul smartphone BlackBerry 10.

Acul divin

Scorpioane, mi-ai promis că la primăvară vom pleca de aici, m-am săturat să păzesc țevile astea, canalele, motoarele, mi s-a acrit de baraca asta, de conserve, de pisici flămânde care ne dau târcoale, de toți câinii văii Călmățuiului... s-a făcut vară și tot n-am mai plecat.
Aici e cel mai bine. Aici, ți-am mai spus asta, Mațule, e vârful unui ac divin, Dumnezeu a înfipt un ac în pământul ăsta, cum înfige cineva un ac de cusut într-o perniță mică, perniță de jucărie, zici că-i pt păpuși, e, noi stăm exact pe pernița aia, prin acul divin se descarcă o energie, n-ai văzut că orice pisică, orice câine, om, care ajunge aici începe să strălucească, se întremează imediat, ochii îi luminează, părul e viu, se colorează, picioarele sunt ferme, prinde tot mai multă putere...
Aici e cel mai bine, Mațule! 
Nu putea să înfigă Dumnezeu ăsta al tău acul de care zici într-un loc mai puțin pustiu, într-un loc unde să avem și noi altă muncă, altceva decât păzirea unor țevi de irigații și scoaterea câtorva plase de pește?
Ce să lucrezi, Mațule? La ce suntem noi buni, ce știi tu să faci, ce poți tu să faci? Ai tu cap pt altceva?
Cum sunt locuri unde lumea pare atinsă de boală, aici totul înflorește, luminează, explodează de sănătate. Dar o să plecăm, vom căra, vom căra cu brațele, cu vreo mașină, tot timpul e ceva de cărat. Trebuie să avem inima bună, mușchiul inimii să fie antrenat, inima, Mațule, inima puternică, stabilă, ritmică e cea mai utilă, e aur în multe împrejurări, poți face atâtea cu o inimă bine atrenată. Tu fumezi prea mult, Mațule, și asta o intoxică, îi schimbă cadența, fumezi pt că stai încordat, ești ca un arc, pe ghimpi tot timpul, n-ai liniște, nu ești împăcat. 
Noi trebuie să ne împăcăm, să înțelegem că nu se poate face nimic.

Trimis de pe telefonul smartphone BlackBerry 10.

Trofeul Bellu

De obicei
Eu joc orice meci
Ideologic
Sanitar
Literar
Cu trofeul pe masă 
Uite-l, joacă decisiv
Cu trofeul pe bancul de lucru!
Trofeul Bellu sau Trofeul Săpânța
Tu faci la fel
Dar cu artificii, citate
Bufet suedez
Și-n loc de Bellu sau Sfânta Vineri
Crezi că e statuetă 
Walk of Fame

Trimis de pe telefonul smartphone BlackBerry 10.

Curierul

Tot am senzația că trebuie
Să-mi sosească un colet
Vreme strâmbătoare în țară 
Poliția rulează ca un Cadillac 
Împung curieru'-n cap
Ce-o fi în capu' ăsta al tău de filosof,
De transportator, de cărător ca o furnică?

Trimis de pe telefonul smartphone BlackBerry 10.

Pastrama de oaie pe gârlă


Dic fază 'tu-te-n creier... am zis să facem oaia pe gârlă. 
Am pus bani, ne-am adunat. Da, mă, pe gârlă, în dreptul lui nea Bildirescu, pastrama o luasem de la unu' de-i zicea Ducele. S-a dus și ăsta. Așa, stai așa...era o oaie d-asta între noi, mai pușcărie așa, veneam de-acasă cu pahare, cu tot ce ne trebuie. S-a urcat Titi Zgârci pe stâlp, a legat acolo firele de la casetofon, furam curent, aveam muzică. Fii atent, ăsta, Fane Zaț, își lua, la nenorocirile astea ale noastre, un pahar cât erau paharele alea mari de muștar, mare, mă, ca un țap de bere. Lacom al dracu', ca să bea el mai mult, să facă pagubă, a pus bani, acu' să-și scoată pârleala, eu veneam cu unu' mic, pahar de cârciumă. Ce dracu', mă, mă caliceam la băutură. 
Așa, mâncare, oaie, muzică, bem, bem, oaie-ntre bărbați. Se face seară, unde dracu'-i Fane Zaț? Îl căutăm peste tot, ne uităm prin gârlă, bă, unde-i ăsta? Toți eram luați, dă-l dracu', a murit, s-a curățat, parcă intrase în pământ. Acolo, pe mal, erau niște gherghinari, al dracu' Fane, rupt de băutură s-a băgat ca cârtița în ei jos, ăștia înțeapă, că au ghimpi, s-a strecurat ca șarpele, a dormit la umbră. Se făcuse noapte. Noi nu-l găsisem. S-a ridicat de-acolo, ne-am trezit cu el lângă noi, lângă mal, gârla, fii atent, de la becurile alea de pe stâlpi, strălucește. Ce zice Fane? 
Hai, bă, să mergem acasă, și, năuc cum era, chiaun, o ia spre gârlă și se scufundă în ea.
Un'te duci, sărăcie? Sari, bă, după el că se îneacă! 
Ce făceai, mă, un'te grăbeai așa, unde dracu' te duceai?...
Am crezut că-i drum, că-i stradă...
Pe urmă a început să dârdâie. Ca piftia. 
Dacă te uitai așa, chiar că ziceai că-i drum, nu adia vântul deloc, apa nemișcată, strălucind în dungă. 
Stradă, mânca-ți-aș, stradă neagră asfaltată licărind de la bec.
Casetofonul l-am lăsat acolo, nu mai avea cine să se urce.
A cântat muzica toată noaptea, la bufnițe, șoareci, arici, pești.
Trimis de pe telefonul smartphone BlackBerry 10.

Ceea ce fac eu se numește literatură

Noi apariții editoriale:
- A treia Esca, Cartofii gratinați cu usturoi
- Cosmin Stan, Somn ușor, Manuela!
- Gabi Firea, Nicușor Dan, bunul meu consigliere 
- Oana Lovin, Amorul la distanță. Ghid
- Elena Lasconi, Cum am eșuat în funcția de primar. Mă-ntorc la Pro
- Mihai Dedu, Alexia Esca Eram are lotu' ei de cartofi, de la mă-sa...
Soțul ei, Mario Fresh, brand frații Micula, Frutii Fresh, American Cola, spirtul Mona

Trimis de pe telefonul smartphone BlackBerry 10.

A trecut prin mine cel rău

Eram cu măicuța în curte. Strângeam rufele puse la uscat pe sârmă. 
Măicuții îi plăcea să chitească. 
Dă-le-ncoa să le chitesc, zicea. 
Eram afară în curte, ea stătea pe scaun la masă, era o vreme atât de frumoasă, adia vântul, un soare blând ne mângâia sufletele. 
Am adunat rufele într-un coș mare și m-am dus către ea. 
Ia rufele și chitește-le, măicuță!
Nu vreau!
...
Sunt supărată rău, nu mi-e bine...
De ce, măicuță, ce ai?
Și odată a făcut brrrrrr ca dând de un frig de morgă și tremurând ca pifitia zise: a trecut diavolul prin mine, brrrrrrr, a făcut și s-a scuturat așa ca de o bucată de gheață pusă pe gât și s-a înnegrit, s-a întunecat. Și-a început să vorbească în dodii.
Ce zici, măicuță? Ce vorbești acolo? 
De-atunci, de ani și ani, îi dau să mănânce cu lingurița, a damblagit.
Și eu am început să beau vin, vin vărsat, d-ăla din cutie de carton, sângele Domnului. 
O să murim toți și ea tot o să fie în viață. Eu m-am șubrezit rău, stăm amândouă și ne uităm una la alta, în mine e numai vin și-n ea un fel de cenușă. Prin ea a trecut un fulger negru, ceva urât. Prin mine circulă vinul ăsta, sângele Domnului. 
Ne-o lua p-amândouă în același timp ca să nu ne mai chinuim.
Dar unde s-o fi dus, de ce a trecut prin ea, se grăbea, avea de păcălit pe cineva?

Trimis de pe telefonul smartphone BlackBerry 10.

Nu-mi mai place dimineața

Nu-mi mai place dimineața 
Amiaza 
Seara
În noapte nici nu m-aș duce
E o clipă în zori
când trag aer în piept
se ridică aburul deasupra bălților și primul pește mic sclipește în undiță
Apoi se încălzește, vin grijile
și totul se îmbâcsește de aerul puternic al omului...

Trimis de pe telefonul smartphone BlackBerry 10.

Un popă tractorist

Mi-a zis că mă ia în cuvă 
Hai să te iau în cuvă 
Acu' sunt preot, am fost excavatorist la baraj, la Mihăilești 
Mergea cu tălpile goale pe asfaltul fierbinte 
Ținea converșii în mână și-mi povestea 
Țopăind ușor 
Întâlnirea ei cu acest popă 
Fost tractorist
Excavatorist
Fost turnător
O chema Luana
Și toată, întreagă nu minte

Trimis de pe telefonul smartphone BlackBerry 10.

În practică la Furculești

Când ne-au dus în practică la Furculești, timp de o săptămână, 30 într-un dormitor, paturi suprapuse, frumos, la cules de fructe, prin clasa a IX-a, la orele de program artistic, un film la video în sala de mese sau afară, ne cădeau capetele în piept de la câtă bromură putea să fie în ceai, ciorbă, mâncare. Era mâncare la fel ca a soldaților, de la cantina lor, acolo fiind unitate militară. 
Era o sedare de adormeai în mers.
Nici la nr. 9 nu cred că te trotilau așa.

Trimis de pe telefonul smartphone BlackBerry 10.

Realitatea ca montaj, ca înregistrare

În Speed, Keanu Reeves, Sandra Bullock, Dennis Hopper, muzica Billy Idol (Speed
Give me what I need
Yeah
White lightning
Let's speed, on speed
On wheels, on wheels
Speed
Oh, let it bleed
Yeah
Greased lightning
Let's speed, on speed
On wheels, on wheels), e o secvență cam în felul următor:
La televizor, la știri, se transmite cursa infernală a autobuzului, ceea ce gândise Hopper ca să vadă tot ce se întâmplă, adrenalină și sadism, își mai desface o cola, mai zâmbește, la un moment dat, tot uitându-se în ecranele alea, simte că ceva trenează, e static, niște imagini se repetă, sticla goală a unui călător, să zicem, nu-mi mai amintesc precis, devine iar plină. În fine, fusese întreruptă transmisia live și înlocuită cu o înregistrare. 
Hopper își mușcă degetele și, având tulburări de dispoziție, se comută pe un plan și mai precis, și mai dement.
Ei, e, hei, senzația asta o am și eu când mă uit la televizor la Breaking News, parcă mi se dă un film, parcă știu asta, conectarea directă a dispărut, eu sunt în școală, tu filmezi școala, ești live, însă nu e școala mea, nu știu cum faci de vorbești de ceva ce nu există. 
Eu am copii, mă rog, aveam, care se trezesc la 6 dim ca să vină la școală de la distanțe mari, și ajung acasă pe la 4 d.a. și tu mă bați la cap cu cine știe ce prostie, scrisă în birou, privind, eventual, tot un ecran de televizor care te minte până te tâmpește.

Trimis de pe telefonul smartphone BlackBerry 10.

Troaca

Ați observat că în marile lanțuri au făcut ăștia niște troace în care aruncă papuci, miere, chiloți, budincă, bustiere, jeleuri și noi le extragem ca pe mărgăritare? 
Va veni vremea în care vom avea mâinile ocupate cu bormașini și tigăi și le vom culege cu dinții. 
#lanț #troacă #mărgăritare #ne_au_simțit

Trimis de pe telefonul smartphone BlackBerry 10.

Îmi plac cartierele mici, de Vali Nicolae

Îmi plac cartierele mici
În care pedofilii intră cu frică
Aici copiii-s puternici, râd de se zguduie geamurile
Ușile-s deschise
Miroase a mâncare de mazăre, de cartofi
Miroase a chiftele
Mamele nu lucrează niciuna
Mai zboară un papuc
Mai plânge un prunc
E cald
Copiii se udă cu pistoale de apă 
Cartofi prăjiți, vinete coapte, omlete
Ciorbă de os
Chiftele marinate
Mă târăsc ca un șarpe paradoxal lipotimic
Curs unsuros pe străduțe 
Am gura amară și iască
Mă duc să-mi iau ceaiuri pt ficat
Îmi plac cartierele mici
În care pedofilii intră cu frică

Trimis de pe telefonul smartphone BlackBerry 10.