marți, 13 octombrie 2015

SEOSP DOCUMENTE NECESARE CJRAE TELEORMAN

SEOSP
Serviciul de evaluare si orientare scolara si profesionala

ancheta sociala,
fisa de caracterizare psihopedagogica,
fisa medicala sintetica,
traseu educational.

descarca toate documente necesare clic pe iconita in format zip.

miercuri, 7 octombrie 2015

valoare radiatii. SAR 3

în sfârşit am găsit scris pe-o conservă
SAR 3. aşa că am înfipt o furculiţă într-
un băţ de selfie şi-am mâncat-o de la
aprox. 2 metri. din când în când vibra,
suna a tablă. vag, se-auzeau şi bulgarii.

--


valentin nicolae <http://www.facebook.com/nextval>
adresavali.blogspot.com

marți, 4 august 2015

scriitorul si jigodia

Aud des lucruri inteligente de-o confuzie
dezarmanta rară. Arta nu e sfântă, arta
nu e morală, scriitoru' nu e Iisus, maica
Tereza s.a.
Păi n-a zis, dom'le, nimeni că intelectualul
nostru, sau cine mai ştiu eu cine, nu ştie să scrie 2-3 vorbe, ci că e
suspecto-penibi l sau de-a dreptul jigodie. Şi, dacă tot ziceţi vorbe
d-astea cu
scriitoru' e artist, el e sângeorz băi, el e
un retrovizor, un policolor, un
revoluţionar, un vanitos, un broscar
burtos, atunci relaxaţi-vă ! Artă-i artă,
penibilul e penibil ! Acuma să nu spuneţi că arta salvează
penibilu' sau ticăloşia !
Poţi fi mercenar mincinos, sinecurist şamd
indiferent cum scrii.
Întrebarea care ar trebui să te preocupe
e alta: ce dracu' scrii ? De unde scrii ? Că din tine n-ai cum. De la
alţii ? Adică tu nu
comunici cu tine deloc, adică tu eşti o
jigodie, să zicem, şi aştepţi ca lumea să te
vadă far călăuzitor. Sau: cum dracu' să
pozezi tu însuţi în contrariul tău ? Cum îţi
reuşeşte ? Cum poţi păcăli lumea ? Deci,
1. Dacă scrii din tine, ar trebui să scrii
mizerii, deci, scrii din altu'.
2. Tu eşti o jigodie, cum dracu' emiţi
teze morale din tine, deci, sunt din altu'.
3. Tu nu eşti tu. 4. Tu nu comunici cu tine, dacă pui apă
sau ulei în scriitor, rămâne acolo, nu se
duce în om, şi invers. Deci, aia cu vasele
comunicante nu merge. Păi tu nu te
contaminezi de la tine însuţi ? Unde te
ţii ? Într-o cutie de pantofi ? 5. Dacă te-ai căi, s-ar vedea.
5'. Tu te purifici prin scris, tu eşti curajul
însuşi, deşi când vine preşedintele sau
senatoru' nu ştii ce şiret să-i mai legi.
Scrie pe şuşa cu câini ceva de bun venit !
6. Dacă ai spune că scrii minciuni pt bani, ai fi iertat, e şi asta o slujbă.
7. Dacă n-ai cere nimănui să te vadă altfel
decât eşti, aş fi fanul tău.
8. Articolele, cărţile pe care le scrii cine le
citeşte: omu' sau scriitoru' ? Ce părere
au ? Aceeaşi. 9. Nu cere nimănui să te creadă, spune şi
tu simplu: mint şi eu cum mint alţii,
minciuna mea e la fel, toţi pe orizontală !
10. Scrie liniştit, dar nu mai cere lumii să
dea 2 bani pe tine ! Asta e: arta cere
sacrificii, artificii, capricii şi, bineînţeles, ace, brice...
Fii ce-ai fost: o jigodie creativă !
Totuşi rămâne întrebarea asta sâcâitoare:
de unde dracu' scrii ? Din ce ?
Mă, tu copiezi ?

--


valentin nicolae <http://www.facebook.com/nextval>
adresavali.blogspot.com

sufletul neamului nostru, constantin radulescu-motru

"convingerile noastre sunt întemeiate pe
<<zvonul public>>.
românii sunt eroi când sunt în grup.
(intelectualii lui băsescu ? n.m.)
românul e curajos ca mandatar al
grupului. religios de ochii satului.
naţionalist dar numai până la fapte.
în grup, şi ca grup, fiecare se judecă
sever.
individual, fiecare se judecă foarte
indulgent. românul este pasionat pentru politică.
fiecare vrea să facă o lege prin care să
dirijeze activitatea tuturor.
ţara este copleşită de <<oameni mari>>.
fiecare îşi face casă, mănâncă, se îmbracă
şi se îngroapă <<ca lumea>>. realizează românul, oare, idealul
solidarităţii ?
românul are un suflet gregar.
gregarismul (gregoar ecrivan ?, n.m.)
este o stare obişnuită la popoarele tinere.
să nu servim drept coadă de topor pentru fapta pătimaşă a celui dântâi
excentric...
înainte de toate să fim fiecare dintre noi,
cineva...
gregarismul sufletesc care ne-a fost de
mare ajutor în trecut, de aci înainte ne poate fi foarte stricător.
în lumea veche, lupta economică nu era
pe primul plan, cum este astăzi.
eroul timpurile moderne are un suflet nou
faţă de eroul timpurilor vechi.
noi românii nu avem încă acest suflet nou. de aceea şi toate decepţiunile
noastre." Constantin Rădulescu-Motru

--


valentin nicolae <http://www.facebook.com/nextval>
adresavali.blogspot.com

povestiri pescaresti

fuma continuu. puuuuffffff. asta la
expirare. la inspir scotea un fel
sssssssslllllllsssssss. batea apa cu varga lunga, o galeata si
un rucsac cat toate zilele. venea in
zori. ramanea pana tarziu. uneori si
peste noapte. mergea pana la coma.
nu cred ca voia sa prinda niciun peste.
mergea pt a se anestezia. ce-am observat la el: bea cafeaua din
borcan. foarte bio-eco mi s-a parut.

--


valentin nicolae <http://www.facebook.com/nextval>
adresavali.blogspot.com

am luat bacu', ma-mbat

"nu m-ai dat-i banii la profesori care e
unii care nau luat nici bacu care lau dat
iei acum.
noi, avem unu pe care vine cu carti si
zice.. asta are 3 kile, daia e grea. cred
casi bate joc de noi. eu nu cred ca scoala ma ajutat l-a ceva. dabia astept
sa termin 12 clase si sa i-au bacu-l ca
cand o sa fie eii no sa mai fie ca moare
de foame. nare nici un covrig in burta."

--


valentin nicolae <http://www.facebook.com/nextval>
adresavali.blogspot.com

sâmbătă, 25 iulie 2015

scriitorul n-are caracter, dar e artist

scriitorul n-are caracter, dar e artist
Aud des lucr. inteligente de-o prostie rară. Arta nu e sfântă, arta nu e morală, scriitoru' nu e Iisus, maica Tereza s.a.
Păi n-a zis, dom'le, nimeni că intelectualul nostru, sau cine mai ştiu cine, nu ştie să scrie 2-3 vorbe, ci că e suspecto-penibil sau de-a dreptul jigodie.
Şi, dacă tot ziceţi vorbe d-astea cu scriitoru' e artist, el e sângeorz băi, el un retrovizor, un policolor, un revoluţionar, un vanitos, un broscar burtos, atunci relaxaţi-vă ! Artă-i artă, penibilul e penibil !
Acuma să nu spuneţi că arta salvează penibilu' sau ticăloşia.
Poţi fi mercenar mincinos, sinecurist şamd indiferent cum scrii.
Întrebarea care ar trebui să te preocupe e alta: ce dracu' scrii ? De unde scrii ? Că din tine n-ai cum. De la alţii ? Adică tu nu comunici cu ţine deloc, adică tu eşti o jigodie, să zicem, şi aştepţi ca lumea să te vadă far călăuzitor. Sau: cum dracu' să pozezi tu însuţi în contrariul tău ? Cum îţi reuşeşte ? Cum poţi păcăli lumea ?
Deci,
1. Dacă scrii din tine, ar trebui să scrii mizerii, deci, scrii din altu'.
2. Tu eşti o jigodie, cum dracu' emiţi teze morale din tine, deci, sunt din altu'.
3. Tu nu eşti tu.
4. Tu nu comunici cu tine, dacă pui apă sau ulei în scriitor, rămâne acolo, nu se duce în om, şi invers. Deci, aia cu vasele comunicante nu merge. Păi tu nu te contaminezi de la tine însuţi ? Unde te ţii ? Într-o cutie de pantofi ?5. Dacă te-ai căi, s-ar vedea.
5'. Tu te purifici prin scris, tu eşti curajul însuşi, deşi când vine preşedintele sau senatoru' nu ştii ce şiret să-i mai legi. Scrie pe şuşa cu câini ceva de bun venit !6. Dacă ai spune că scrii minciuni pt bani, ai fi iertat, e şi asta o slujbă.
7. Dacă n-ai cere nimănui să te vadă altfel decât eşti, aş fi fanul tău.
8. Articolele, cărţile pe care le scrii cine le citeşte: omu' sau scriitoru' ? Ce părere au ? Aceeaşi.
9. Nu cere nimănui să te creadă, spune şi tu simplu: mint şi eu cum mint alţii, minciuna mea e la fel, toţi pe orizontală !
10. Scrie liniştit, dar nu mai cere lumii să dea 2 bani pe tine ! Asta e: arta cere sacrificii, artificii, capricii şi, bineînţeles, ace, brice...
Fii ce-ai fost: o jigodie creativă !
Totuşi rămâne întrebarea asta sâcâitoare:
de unde dracu' scrii ? Din ce ?
Mă, tu copiezi ?

marți, 7 iulie 2015

la bac. rolul scriitorului in societate

lumea a inteles ca, daca scrii un eseu
despre rolul scriitorului in societate (s-a
dat la bac), e cu acumulare, memorare,
reproducere, indopare, intoxicare,
turnare cunostinte cu lopata,
desfigurarea personalitatii elevului, deturnarea sa de la pasiuni, inclinatii
s.a.m.d. NU e !
e vorba despre a scrie din capul tau un
text in limba romana despre scriitor,
despre rolul lui, despre rel. scriitor-societ ate, poti sa dai si
exemple, cartianu, mandruta, turcescu... sau liiceanu,
breban, carta, pata...
ma, sa scrii ! adica e o competenta, o
abilitate, o verbalizare, adica stii sa legi 2
vorbe in scris.
asta face 3 puncte+1 oficiu=4 si mai gaseai si tu niste sinonime, niste
ceva pe-acolo si, gata, luai 5.
la restu' scoteai 2 de 10.
deci, 8.33.
sa incercam sa mai terminam cu prostiile
astea ca e vb de cunostinte, comentarii, galeti de info, elevu' refuza, noi il
indopam fara voia sa.
la romana TREBUIE sa scrii in limba
romana. ATAT !
sa explici cam asa.
daca ploua, pamantul se uda, daca n-ai umbrela, te faci leoarca, daca esti in
conversi, sigur te uzi si aluneci... POC !
nu e greu.

--


valentin nicolae <http://www.facebook.com/nextval>
adresavali.blogspot.com

munca te face mare

munciti, maine veti munci mai mult ! viata
e munca, iar munca e greata ! tot ce
muncesti se va vedea ! pur si simplu, te
vei ingrasa si vei avea m. m. datorii.
munceste, fii profesionist, specialist !
munca e o promotie, ia-o acum ! cumpara orez acum, maine s-ar putea sa
iei polistiren expandat ! fii atent ca Fota
te-a salvat de m.m. ori. tot timpul am
stiut ca japonia e in euro. la fel si
malaezia. mongolia nu e. munceste !
munca te face mare ! am un pont: s-a deschis o fabrica de textile la
zimnicea. in
contract se prevede ca aveti si apa. din
dunare.

--


valentin nicolae <http://www.facebook.com/nextval>
adresavali.blogspot.com

syriza e sacaz

ţi-am mai zis syriza vine de la sacâz sau de
la epifiză. tot aia. sacâzul se ia şi se unge
arcuşu', apoi vine fărămiţă lambru şi cântă
la crâşma din drăgăşani. şi, în plus, e o
organizaţie gândită la mizil sau zalău, chiar
în sălaj, şi se ocupă de inducerea în eroare a nemţilor şi a
olandezilor. olandezii
le-au dau la plesneală haşiş iar nemţii nişte
ţinte, lanţuri şi catarame.

--


valentin nicolae <http://www.facebook.com/nextval>
adresavali.blogspot.com

joi, 21 mai 2015

ecografie abdominala Cismelaru Gheorghe Alexandria

ecografie abdominala Cismelaru Gheorghe Alexandria
medic primar medicina interna
str. Bucureşti, bl. 703, ap. 2
Consultatii
EKG
Ecografie

program
zilnic 9-14
sambata 9-11

miercuri, 13 mai 2015

rotative mapso pescuit clean

nu ma descurcam cu niste rotative.

am incercat diverse recuperari. nu sunt absolut deloc multumit de ele.
e vorba de niste rotative mapso. asa sunt ele: foarte proaste ?
se pot imbunatati ?
rotative mult mai ieftine evolueaza cat de cat multumitor.
astea sunt complet neprietenoase.
pur si simplu stau intepenite.
se pot modifica ?



e vorba de niste rotative mapso nr. 0.
pana la urma cred ca am gasit cauza miscarii greoaie sau chiar a
absentei acesteia.
de fapt, sunt m. m. cauze.
paleta, desi e facuta dintr-un material foarte bun si f. rezistent, am
dat gauri in el foarte greu, este groasa, are o grosime apreciabila
comparativ cu paleta de la mepps nr. 0.
o alta cauza cred ca este cursa prea scurta a calaretului. distanta de
la nodul sarmei pana la prima saiba sau bila este foarte scurta.
mai scurta decat la mepps nr. 0.
si mult mai scurta decat la mepps 00, care are o cursa a calaretului
foarte mare.

solutia ar fi schimbarea sarmei pt a mari cursa calaretului.
am stricat niste lingurite noname pt a le lua sarma, in ideea ca
oricum nu le foloseam si, la urma urmei, se pot reface daca gasesc
sarma.
dat fiind ca e o sarma relativ groasa, nu se manevreaza usor si la
cateva rasuciri sau indoiri se rupe.
daca ar fi mai subtire cred ca s-ar inlocui mai usor.

voi vedea daca merg.

le-am mai analizat pe cele de la mapso nr. 0. vibreaza lent.
au paleta grea si groasa. si cursa calaretului este foarte mica.
spre comparatie cormoran nr. 1, berti axat nr. 1, mepps 00, 0 au cursa calaretului mai mare sau mult mai mare.
paletele sunt subtiri si relativ usoare.
eu nu cred ca se pot prinde pesti (clean, avat etc) cu aceste lingurite rotative mapso.
materialele din care sunt facute sunt de calitate insa nu stiu pt ce pesti ar putea fi.

revin cu detalii si pe http://ghid-clean.blogspot.com


--


valentin nicolae <http://www.facebook.com/nextval>
adresavali.blogspot.com

marți, 28 aprilie 2015

copiii mei se rotesc

copiii mei se rotesc
ei privesc stânga sus dreapta sus
gheaţa îi face hopa mitică
dimineaţa sunt rotunzi
copiii mei vor să mă audă vorbind mult şi frumos
copiii mei sunt Dumnezeu
ei ne ştiu vorbele noastre de dinainte de toţi vecii

noi vom muri de prea multă mâncare
vom fi obezi
vom fi motorină

copiii mei au mai multe suflete
pentru fiecare vietate
pentru fiecare lemn
pentru fiecare piatră din noi

copiii noştri merg ţop-ţop
noi nu mai putem fi buni.

erau abatoare

când trăiam eu erau librării şi ţigări bran,
poate red & white erau cărţi de caius traian, iustin şi marcel moreau
când trăiam eu erau librării
a şcolii, a gării şi cea de la institut
chiar şi-n luminosul mercur l-am găsit pe shivananda
de la el am aflat că mintea e ca o maimuţă
era una şi-n valea roşie
putea să fie
fumam orice
citeam în tren
erau librării, tutungerii, speranţe
era miere la plic învăţam tehnici de cercetare sociologică, soro
erau abatoare, coridoare lungi, goale
la tcm, la institut.

sarea noastră

ajunsesem să pun sare pe brânza telemea.
puneam sare-n orice.
aveam sarea la mine. cafeaua era cu sare.
ceaiul era cu sare. pe pâine sare.
sare pe limbă. intrasem în anul sării.
pe drumul sării.
îmi petreceam vremea la salină. la sarea lui buzău. numai sare. pământ acoperit de sare. strălucitor.
ultimul stadiu a fost când am luat sare de mare pe care am sărat-o cu sare gemă.
puneam sare şi pe gura paharului de coniac.
şi pe filtrul de ţigări. îl ştiţi p-ăla din filmu' musca?
când turna el zahăr în cafea şi ţipa că nu e dulce.
aşa eram eu cu sarea. sarea apelor, sarea noastră, sarea, astrul nostru, sarea cea de toate zilele, sarea sărilor, la sarea lui călifar, sarea florilor, drumeţ în calea sării, de la noi la sarea lor, să nu uiţi de sare.
în sare rămâi pururi conservat.
în sare îţi găseşti dulceaţa nemuririi.

copiii mei aleargă burn-out

copiii mei aleargă burn-out
copiii mei au noroi pe limbă
bucăţi mici de var
noi când vedem mingea parcă-l vedem pe Dumnezeu
copiii mei au avitaminoză ei sunt avioane
gâtuie raţe, ucid şerpi de apă cu broaşte-n burtă
ar fuma coceni
copiii mei se prăbuşesc
din ei iese abur
cred că chiar se decorporalizează şi râd de te-apucă râsul
au pistrui şi aleargă burn-out
ar muri oricând
dar foamea îi ţine în viaţă...

isus era suplu

păi ce-mi doresc eu, Doamne ?
îmi doresc eu mai mult decât tine ?
Isus era suplu, umblă teleleu toată ziua şi mânca puţin
pe noi acest strat adipos
care ne guvernează
ne-a îmbrăcat inima în grăsime
păi ce vreau eu mai mult decât tine ?
un trup subţire, de sihastru şi-o inima mare,
clară şi de un roşu strălucitor, incandescent
ca maşina pompierilor
ce nu se mai stinge...

miercuri, 11 februarie 2015

drepturile omului erau pe pereţi

atunci drepturile omului erau scrise pe pereţii pe unde treceam noi
mi-aduc aminte clar: frica era mai mare
spălam, lustruiam, icneam, înghiţeam în sec
era şi-un dor, o paloare
hepatită şi ulcer
legat în cătuşe trăgeam cu sete din ţigara marlboro a bucătarului clăpăug
e însetat, zicea
ţigăntele trecea mongol
perora mantre ucigătoare
pistis, doxa şi episteme
pizdis, zicea ţigăntele
noaptea părea din verde muscă, shiny metallic green
noaptea era din ce în ce mai frumoasă, mai strălucitoare
totul era cald, luminos
felinare, neoane, becuri, jarul ţigărilor
nişte mici camere web alien
studenţi,
şi eu îmbrăcat soldat
mergând tot mai ţanţoş,
respirând tot mai amplu, mai adânc
însă nu puteam să dispar cu această fericire
însă nu eram încă mai smerit.


--

facebook.com/nextval
adresavali.blogspot.com

duminică, 8 februarie 2015

când mănânc carne nu mi-e frică

când mănânc carne nu mi-e frică
aş vrea să respir ca francesco totti
puffffff, puuuuuffffffff
să ridic mâinile
cărţile mi se par cataplasme, mi se par pâine pe piept
pe care o inspirăm noi, eu şi democrit
suntem bolnavi
aripile cailor sunt jumulite, poate smulse
aş vrea să respir ca francesco
aş vrea să-mi iau zborul mai sus
ca o cioară
să plutesc dincolo de turlă, de antene
când respir mi-e frică să nu mor sufocat
când respir mi-e frică de moarte
aş vrea să dorm pe un pat de cărţi
aş avea timp
să moţăi lângă un cuptor de cărămizi...


--

facebook.com/nextval
adresavali.blogspot.com

sâmbătă, 31 ianuarie 2015

nextval valentin nicolae


12 lei

http://www.librarie.net/p/218816/Nextvalnextval, de valentin nicolae

malu roşu 8

și de ce nu pleci ?
tot vorbești, tot spui, vorbești ca o moară stricată... ai face, ai drege...
de ce nu pleci ?
noroiul ne ajungea până la glezne, mergeam rău, ne împotmoleam, înnămoleam, călcam în smântâna asta, era pământ, argilă. alunecam, ne uitam la bocanci.
dacă ne trece de glezne, înghețăm. era ceață, frig, bătea vântul. am câteva fotografii de-atunci. eram pe o baltă la pielea. balta satului. la drum era o troiță cu un scris ciudat, agramat și naiv ca în cimitirul vesel. aici m-am uitat mai bine mai târziu. pictorița prioteasă marieana a preotului ilie dracșan teleormanu.
am plecat de lângă apă, mi-era frig. mi-e frig și-acum. și puțin rău. m-am întors la mașină și-am ascultat muzică la un telefon. voiam să ascult radio. n-am prins nimic. se auzea vag un radio bulgăresc. radio horizont. de la pleven venea. mai știi când fumam pleven, mațule ? care cred că are semnal până la brașov.
sunt unele friguri care nu mai ies din tine niciodată. de care nu te mai vindeci. sunt răuri care nu mai pier, sunt în tine mereu, sunt undeva în inimă. sau în creier. n-am reușit să le localizez. ești pur și simplu mereu într-un dezechilibru electrolitic.
eu nu mai pot scăpa, mațule, de răurile astea. mi-e milă mereu. e o boală, îmi fâlfâie inima, mi-e frică. a început să-mi fie tot mai frică și eu nu mai pot pleca, deși în fiecare zi mă gândesc la asta, dar nu mai pot pleca nici din mine, sunt în mine ca într-o închisoare.
din mila asta nu mai ies și chiar azi am zis: gata, e timpul să mă gândesc la mine !
dar nu e ușor. un câine e ca un copil și un copil e ca un câine. eu sunt ceva uzat, sunt un ulei după prăjeli multiple, aproape un deșeu, sunt bun încă de-o feștilă, de-o lampă cu fitil și casa va mirosi a cartofi prăjiți. până la etaju' 10. zzeeeeceeeeeeee !
eu nu sunt un copil și de mine n-are cum să-mi mai fie milă, să-mi plâng de milă, da.
eu am avut timp, mațule !
am avut !
ăsta era totuși cuvântul: rătăceam. nu ne găseam locul. liniștea. cum naiba ajunsesem și pe balta asta numai Dumnezeu știe.
noi ne rugăm la Dumnezeu din frică, repede, precipitat. când simțeam că-mi pierd suflul, când pulsul mi se accelera, începeam să mă rog și mă rugam ca și cum aveam friguri. îmi veneau în mintea blocată vorbe: rugăciunea inimii, serafim de sarov, un univers cu o singură ieșire, iutlanda posibilă, pelerinul rus, cântecul cântat de cezar ivănescu, cel cu rusia, cu genunchii, până începeam să mă încălzesc și să încep să vorbesc întruna, să râd, să repet, mă trezeam, îmi recăpătam memoria, arsă o clipă, și vorbeam, ca acuma. apoi mi-era atât de cald că începeam să mă dezbrac, rămâneam în tricou pe un frig de-ți îngheța inima.
nu mai vorbi atât ! odată o să rămâi rece ! niște ancore mai mari n-ai, să dăm la japcă ?
mațule, tu nu înțelegi, nu înțelegi, mi-e milă, parcă-l omor pe Dumnezeu, mi-e milă rău, mi-e frică, noi când mai murim, mațule ?
când o fi !
și nu este ? nu e deja ? la ce mai suntem noi buni ? ce mai facem noi bine ? ucidem pești ca niște descreierați, omorâm întruna și păzim țevile boierului nicolae până murim. noi așa o să murim: păzind țevile astea !
stai că mi-am amintit ! uite, romanațiul e mai sus, adică mai sus de nivelul mării, decât deliormanul nostru, păi oltu' vine de unde vine și se varsă în dunăre pe la turnu după ce taie doar puțin deliormanul, vedea vine din jud. argeș și se varsă dincolo de zimnicea. bă, mațule, una e cel mai sudic punct, alta e cel mai jos, că puteai să fii cel mai sudic, dar nu cel mai jos. uite aici, smârdioasa, izvoarele, zona asta e cea mai de jos, aici se întâlnesc vedea, teleormanul, valea găuriciu și altele, de-aici și numele: izvoarele, e pământ bun, negru, fertil. suntem cel mai de jos pământ. suntem pământ. noroi.
noi așa nu ne mai încălzim. oprește aici să iau niște iancu sau unirea.
și niște țigări, ia nistru !

duminică, 18 ianuarie 2015

premiul naţional de poezie Mihai Eminescu

când s-a acordat premiu' ?
n-am fost pe fază.
s-a acordat ?

abăluţă a câştigat, nu ?
ştiu că m. cărtărescu nu mai scrie poezie, proză.
pe vasile vlad nu-l ştiu.
genaru e prozator. sau pecican ?
chifu e prozator.
mureşan şi stoiciu sunt poeţi, dar nu se compară cu prozatorii, nu ?
pe vasiliu nu-l ştiu decât din fotografii. totuşi eu am în minte pe
unu' gavriliu. leonard gavriliu.
nu e poet ?
dar ce e ?
şi vasile vlad nu e ion vlad ?
e un pseudonim, nu ?

abăluţă, nu ?
îl ştiu din obiecte de tăcere, ceva cu un ciclop, dintr-o chestie cu o
portocală strecurată în mână într-un cinematograf la periferia
oraşului, din: nu m-am oprit din scris / nici când a murit mama,
din... na, c-am uitat. caut acum.
aşa, am găsit: călătorii... călătOrii sau călătorIi.

stai că m-am încurcat.

premiul primit de gabriel chifu, un profesionist, e halucinant.
în timp ce apăreau cărţi care schimbau cursu' lit. rom. în anii 80,
chifu scria nişte cărţi care, probabil, nu spuneau nimic.
ştiu că am citit/răsfoit cărţi de critică despre vremea aia şi pur şi
simplu nu-mi aduc aminte numele lui. pot face o listă cu numele care
mi-au rămas în minte. şi lista e mare şi numele lui tot nu apare.

Poezie: Sălaş în inimă, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1976 Realul eruptiv,
Ed. Eminescu, Bucureşti, 1979 O interpretare a Purgatoriului, Ed.
Eminescu, Bucureşti, 1982 Lamura, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1983 Omul
neţărmurit, Ed. Scrisul Românesc, Craiova, 1987 Povestea ţării latine
din Est, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1994

le-am pus doar p-astea pt că după 2000 lucr. au devenit prea
complicate şi lumea numai chifu nu citea.

asta cu numai... nu... nu ştiu dacă e corectă gramatical. am uitat.
n-am avut răbdare să caut.

revin:
1. premiul naţional Mihai Eminescu e numai pt vii ?
2. poate că nicolae manolescu nu-i cunoştea pe ceilalţi nominalizaţi.
3. chiar dacă e numai pt vii tot sunt 25 de poeţi mai buni decât gabriel chifu.
4. am căutat şi-am găsit în Existenţa poeziei, de Gheorghe Grigurcu,
şi despre gabi chifu, un articol: extaz şi caligrafie... din toată
cartea cred că era undeva pe la mijloc sau mai jos (ca valoare), mai
sus decât ion bogdan lefter, deci, dacă în carte sunt 100 de poeţi,
chifu e pe undeva pe locul 50.
5. eu tot n-am aflat care sunt nominalizaţii. caut de-o oră pe net şi
ba am o listă în care e marta petreu, ba o alta în care e abăluţă, ba
una în care îl găsesc pe ioan moldovan, ba una cu ion mureşan.

să-mi dea şi mie cineva un link cu lista completă.

parcă văd că niciun critic din juriu n-a scris de-a lungul vremii
elogios despre chifu. ca dracu'. sau n-a scris deloc.

gândeşti rău. fiecare poet e unic. el nu se compară cu alţii. el
aleargă singur pe culoarul lui şi câştigă mereu. numai că alţii ies pe
locul 2. ghinion. nu poţi judeca simplist, mecanicist, informatic, ca
în piaţa chibrit.
de ce e cărtărescu mai mare decât chifu ? sau abăluţă ? sau ion
mureşan ? sau ioan moldovan ? sau ioan flora ? sau muşina ? sau
dinescu ? sau stratan ? sau traian t. coşovei ?

stai că ai amestecat morţii cu viii.
fiecare poet are un munte al lui, pe care îl urcă singur.
nu toţi ajung. nu toţi îşi cuceresc muntele. nu toţi sunt văzuţi de
binoclul lui manolescu. şi se rătăcesc. nu ştiu să pescuiască şi mor
de foame şi frig.
ce, al. depărăţeanu nu e mare ?
care e diferenţa dintre depăraţi şi trei fraţi pătaţi ?

hai că am scris vorbe.
dacă ar scrie unu' atât, eu n-aş citi.

Vali Nicolae
E frig şi trenează.

--

facebook.com/nextval
adresavali.blogspot.com

sâmbătă, 17 ianuarie 2015

lângă abatorul lui mara by români tenebri. valentin nicolae

dedic aceste apariţii editoriale lui lucian damiev şi lui ovia herbert, aceşti rătăcitori ai celor mulţi ani apocaliptici:
- o samă de erori - pe drumuri defuncte - la moara lui kalimente - despre lucrurile cu adevărat fermentate. caşcaveaua - sita mureşan în vizită la cernetu. cerne tu ! a zis lucian damiev - încremenirea în prostesc - teodosie snagoveanul. ultimul filtru - cum am devenit un fur - privind spre viitor, trifazic.

noi apariţii editoriale la editura teleormanul în lanţuri:
- boroi. viaţa şi opera - micile arsuri ale vieţii. azi, ceapa călită - la orizont această abnegaţie - de la noi la viişoara - scaieţii - caşcaval rupt cu mâna - miel rece - sleit. seu. singur - perdele de ţânţari - flamura roşie buzescu - muncind pe plantaţie la boierul niculae - luna răpciune cade în prier - proştii nu mai sunt aceiaşi - găuriciu. râul suprem - pe văile călmăţuiului, înnămolit - nu pot trăi fără scris - dac-aş fi bogat - voicilă. ultimul şut. toate volumele sunt disponibile la chioşcul meu "la malu roşu", cum treci de abatorul lui mara, dar pă partea ailaltă. preţurile sunt piperate. nu scriu moca. scriu robust.

mici apariţii editoriale:
- ciupit - umbrar - în lanul din segarcea vale - mark - penumbra - neglijent - gunoaiele nu mai sunt aceleaşi - să nu aştepţi minuni de la ziua de salariu - nu faceţi case mai înalte ca tartorii - platon pardău - la grandiflota - vezi că ai lăsat-o la intrare - ai pus-o de-ai omorât-o - vezi că alunecă - ţine-o bine - liquid & prostesque & candresque. toate au apărut în colecţia ”capodopere ale literaturii române”, ediţia de buzunar, 2000 în 14

noi apariţii editoriale:
- troscot - sub 50 % - acolo unde-ţi sunt înfipte picioarele, acolo-ţi va sta şi capul - ulei - ce cap aveţi ! - niţu - scriu romane şi cancane pân-la liberare - floriol - braserie. viaţa lui marian nebunu - sub pod. la limită - porcul apelor sau peştele cu 1000 de ochi - coropişniţă

noi, dar vechi, apariţii editoriale:
- sublingual. o nouă perspectivă - ulei - mi-e rău. ghid de bune practici - dinicu golescu - răgălie - mercerie şi recamier - nu-mi sunt toţi porcii acasă. ghid - ventilatoare cocoşate

noi dispariţii editoriale: - şlapi reci - bere caldă - şi-atunci i-am dus pe toţi la morgă - mica migrenă - caii lor

noi interfeţe editoriale:
- comandante, mînca-ţi-aş - s-a spart în anchetă - cum am facut 250 000 de € într-un minut - băsică ţinea la el - cartea drăgăneştii-oltului. mondial - s-a spart băşica - comandante, să nu crezi - am ales justiţia - verdict: sună a sec ! - camera telefonului. ghid de supravieţuire - ”cât eşti de inteligent” - şase case. 6 case. din meditaţii, scuze...

moi apariţii editoriale: - kisăliţă - papaşa - cele 100 de lepre - rîturi de trecere - zetat - zeţa. fiica zeţarului - copite simple – limboscitica. curs scurt

noi nu cumpărăm porcu' propriu-zis, ci o carcasă. - daţi-mi şi mie carcasa asta de porc ! ia, bă, nene, porcu'-ntreg, că e păcat, dă-l prin chopper, pune ş-o juma' de miel şi fă un DROB ca lumea. să nu uiţi de cele 80 de ouă ! şi verdeaţa ! sare, tată, şi la cuptor! mă rog, cuptor de cărămidă, de făcut cărămidă !

noi, nu voi, apariţii editoriale: - clorofilă, fante de crângaşi - ilery - pendula - formal, dar nu de formă - coentrao, stânga europii - bielă - frecuş - cele 100 de capre - viaţa şi opera lui buia - dincolo de clinceni - ştift - pre-car - la brass - vite. o cireadă - podbal, iarba cu şapte feţe - calinderu - postăvaru - reflux.

ovia herbert, in your lips, editura decor, mihăileşti, 2011
lucian damiev, clonarea. o nouă interfaţă, editura muzeul de ceară, sinaia, 2011
raul t. modig, bronşita astmatiformă la îndemâna oricui, editura tabac, drăgăneşti de vlaşca, 2011

"aceste aparitii editoriale ne încântă sufletul... le-am citit instant, n-am reuşit să le las din mână, mi s-a ars crema de zahăr ars... colegele s-au îmbujorat, rezistenţa reşoului prea mare... o sârmă groasă, înroşită... le recomand cu plăcere, tuturor..." lory, 18 ani, şcoala de fete, internat pedagogic, alexandria, teleorman.

duminică, 4 ianuarie 2015

vreme pentru pescuit clean

vreme pentru pescuit clean, dar am prins un avat, un avăţel...
bătea vântul, bătea rău, nu puteai să lansezi...
plecasem după clean, n-a tras deloc...
vremea asta cu vânt, cu nori, mai răcoroasă este foarte bună pt clean.
eram lângă balastieră, vântul şuiera din faţă, până şi vedea avea valuri...
vedea care e un râu mic...
am reuşit să arunc, aveam o varga de aprox. 4 m, cu una de 5 m baţi orice loc pe vedea...
pluta s-a dus sub apă, am înţepat, un avat de aprox 30 cm...
doar unul am prins...
de-atunci am mai văzut doar câţiva micuţi pe care i-am eliberat, cum spuneam în altă parte: nu mai e peşte pe vedea...
n-am mai apucat nici vremea aia: vânt, frig, înnorat... tocmai bună pt. răpitor.
e din ce în ce mai cald, nu adie vântul, e praf, apă e tot mai mică, mai tulbure, mai braconată...
când eram mic era chiar frumoasă în destule locuri... prindea lumea şalău... incredibil, poate că venea din dunăre, acum nu mai are cum... sunt numai plase, de-a latul gârlei.

- GHID PESCUIT CLEAN -

Acum acest ghid la clean 2 €
Livrare în aceeași zi prin email.





aici sunt niște cleni prinși la ficat de pasăre iarna pe ger...