Mai multe stări, aprilie 2019

Sunt mai multe stări.
Nu suntem conectați la fapte, nici la ale noastre, nici la ale altora. Dansăm de parcă ne-ar vedea cineva, citim de parcă am avea spectatori, mâncam de parcă am fi la un concurs, avem un public în cap, nu e exclus ca uneori chiar să fim văzuți, e o cameră video oriunde. În acest fel, noi nu trăim fapta, jucăm într-un film, simțim pe jumătate, jucăm ca Silviu Biriș la TNB.
O altă stare, nu facem fapte, suntem blocați, vorbim despre faptele pe care le-am face, nu plecăm la drum, nu mai știm ce să visăm, pt cine. Boala, durerea ne trezesc, ne dau un rost, ne conectează la noi. După care ne întoarcem în vis, în proiectul de a face. Noi n-avem o muncă adâncă, o muncă de lungă durată, de chin. Mergem la suprafață. Noi trebuie să studiem ceva în mod serios. Suntem mulți rău, ne vom sufoca, ne vom face de petrecanie.
Uite că am ales, de 30 de ani, am tot ales pt noi, din păcate, am avut un mediu complet nepropice. Tu ai ales? Cum? Și, alegând, ai putut să duci până spre capăt povestea?
Un pic mai cuminți, obedienți, mai docili și poate am fi reușit.
Sau, mai bine, mai smeriți, mai umili.
Sau, de ce nu?, violenți de-a dreptul, drepți. Le-am amestecat și n-am reușit să tăiem repede și pt totdeauna, am ezitat. Am amânat.

Copiii și soarele, de Alina Nicolae

Copil ca tine sunt și eu...
Mulți părinți își iubesc copiii...unii îi iubesc atât de mult, încât îi transformă într-un soare în jurul căruia gravitează...dar în momentul în care pășesc afară, nimeni nu le oferă garanția că vor fi soarele copiilor din cartier sau de la școală...acolo întâlnindu-se, normal, cu alți copii-soare crescuți de părinți-planetă. Azi, toți copiii aproape vor să fie centrul, să se învârtă după ei ceilalți, ei să dicteze jocurile, regulile, cine să joace și cine nu. Foarte puțini sunt cei care reușesc să nu se ia atât de mult în serios și să știe că sunt la fel de importanți cum sunt toți copiii lumii.
Mă întâlnesc cu copii care-mi spun " mi-a zis cutare nu știu ce..." și de fiecare dată aproape, le zic " și dacă ți-a zis, ce?" și continui cu întrebările până ajungem să spunem împreună că suferim dacă cineva ne zice ceva..."și dacă suferim, ce?" ..."păi nu vreau să sufăr" ..."și de ce nu vrei să suferi?" și tot așa până ajungem, aproape în toate cazurile, la niște idei simple, pe care ni le-au băgat în cap părinții, încă de mici
e o problemă dacă nu avem prieteni (chiar dc pt copil nu reprezintă o problemă)
e o problemă dacă nu suntem buni la ce sunt buni copiii cunoscuților părinților noștri ( chiar dc suntem buni la altceva)
e o problemă dacă uneori suntem triști, îngrijorați, furioși (chiar dc de multe ori suntem veseli, încrezători, optimiști)
e o problemă dacă ieșim din rândul format de alții (cu toate că n-am cerut niciodată să facem parte din el)...
Niciodată nu putem înțelege pe cineva dc nu coborâm de pe tronul nostru solar...
Copiii noștri pot învăța că nu sunt nici mai mult dar nici mai puțin decât alți copii...

Ani la rând mi s-a spus "să-mi aștept rândul". Evident, rândul meu nu mai venea niciodată, pt că tot timpul erau alții care erau să zicem mai potriviți decât mine să fie acolo. Așa că am făcut un pas în lateral pe arătura mea. Și de acolo, din lateral, ce frumos se vede totul. Când nu trebuie să demonstrezi nimănui nimic, când nu te mai măsori cu nimeni, când totul ți-e egal, poți într-adevăr să vezi pe altul și să-l ajuți. Tu știi că nici tu, dar nici el, nu sunteți soare. Sau sunteți în locuri diferite, timpi diferiți.
Poate-i învățăm pe copiii noștri că sunt la fel de copii cum sunt cei ai femeii de serviciu, ai unui ministru, ai unui cerșetor sau ai unui doctor...poate-i învățăm să mai fie și planete din când în când, nu tot timpul, în orice împrejurare, soare...

loja dezaxatilor, v. nicolae, editura tracus arte

Toate se engramează-n Akasha şi cad pe noi de-acolo drept confeti.

aici este cartea loja dezaxatilor, de v. nicolae

loja dezaxaţilor e o carte amară, sumbră.
loja dezaxaţilor e o sferă care se strânge, o închisoare, închisoarea
sudului românesc. Rudimentar, brutal, meschin.
E şi o carte a întâlnirilor. Dau nas în nas Dora Maar şi Mari Mar,
Ionela Anghel Popa şi Prince & The New Power Generation, corbii
poetului Pierredem şi Nestle, Pompilia Stoian şi Cristi Puiu.
loja dezaxaţilor vorbeşte despre inima îngropată în grăsime, despre
obezitatea noastră, despre ficatul gras.
O carte ca nişte steaguri naţionale fluturând ferfeniţite.
Mirosul de şprot pt pisici, de râme mişcându-se tăiate, hrană pt
cârtiţe, de flori de plastic parfumate, luminate de neone pâlpâind
vinete, răzbat din loja dezaxaţilor.
Lapte, miere, fiere, jeleurile speranţei, ţăruşi pt inima necuratului,
budincă roz duc la un „La mulţi ani” ca un „Rest in peace” într-un
cimitir din Big Berceni.

V. Nicolae s-a născut la 29 septembrie 1973, în Alexandria, Teleorman. A publicat versuri, proză scurtă în Steaua, Noul Regim, Familia, Tribuna, Tomis, Meandre, Caligraf, Teleormanul, Efectul de seară, Lama de ras(ă). A debutat editorial în 2010 cu volumul de poezii Paninsomnia, la Editura Etnous din Braşov, iar apoi, în regie proprie, volumul Val amatoria, în acelaşi an, la Sibiu. În 2014 a publicat volumul de versuri Nextval la Editura A.T.U.-Hermannstadt, din Sibiu. Licenţiat în filosofie şi sociologie, Universitatea din Craiova.

școala față-verso

prin ce se poate înlocui școala?
școala asta a noastră. istorie, geografie, filosofie, fizică, română.
ce să punem în loc?
- ideologie, oricare, important e să fie doar una, celelalte sunt de aruncat, ars, ucis;
- fundamentalism religios, oricare, restul merită extincție;
- ceva militar (armată, soldați, securitate șcl);
- o fabrică de ciocane, topoare, piulițe, șurube (succesuri), cozi de mături;
- un obor, târg, troc, dai banu', iei actu';
- o chestie japoneză, dar pentru asta trebuie să nu facem mizerie (orice mizerie), să facem curat, să purtăm uniforme, să fim ascultători, corecți, cuminți... asta nu, niciodată;
- o viziune finlandeză, dar ăștia promovează egalitatea, simplitatea, ceea ce e foarte nociv... brrrrrr.
Eu zic s-o lăsăm așa, și în felul ăsta înțelegem de ce școala ne enervează atât de mult, pt că nu e limitată, pt că nu e doar o potecuță, e în suspans, și echilibrul instabil permanent te scoate din sărite, pt că tu vrei să fii făcut ceva, să fii cioplit după un chip standard, să fii obligat să ajungi un robot anume, uite că școala nu se gândește la obligații, fă ce vrei, poți să alegi, și fii relaxat, nu te chinui să fii de toate, alege și tu o variantă: estetica și igiena corpului omenesc, filosofie, matematică, istorie. fii profesionist, ce dracu'!
știți care este idelul (!) educațional al școlii românești? țineți-vă bine!
„idealul educaţional al şcolii româneşti constă în dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane, în formarea personalităţii autonome şi creative” (Legea nr. 84, 1995, Bucureşti, 2000, p. 1)
G R A V, M O R T A L... H U O!

Drag nea. Teleorman, v-am ras

V-AM RAS

de ce are loc teleormanizarea Romaniei ?
pt ca e ceva ce tine de magia gri, de arta liniilor intersectate, zona culisarilor, a traseelor negre. iata de ce :
daca te uiti cu ochiul expertului in diferite arte, ochiul neexersat, neinitiat nu vede nimic, o sa zaresti intr-o intersectie de caroiaj aceste litere V.A.M. R.A.Z.
de unde vin ele ? de la X-ul nascut de cele 5 puncte energetice, cele 5 chakre ale judetului unic, Teleorman.
- Videle sau Vida
- Alexandria sau AlexSal(ubritate sau ubicuitate)
- Magurele sau Magura Turnului
- Rosiori sau Rova sau Robema
- Zimnicea sau Zimtub.
Deci, V-AM RAZ !
toate aceste organizatii secrete pulseaza si tin in viata acest taram...
de sarbatoarea Zarezeanului au loc incantatii gri, negre, pestrite, sarbatoare ce va avea loc in curand pe 1 februarie, pasele energopsihoinvoluntare vor lasa urme, vartejul secretoelectricoterapeutic va marca toata tara.
un singur sunet vibratoriu va fi in mintea oricui DRAG DE NEA, DRAG NEA, DRAG NEA.