hai! vino!
purta niște cizme lungi până dincolo de genunchi și o rochie scurtă dantelată. atât vedeam.
hai! vino!
era noapte și, luminată din spate printr-o ușă întredeschisă de la nivelul unei parcări subterane, mă chema.
eram undeva mai sus și relativ departe. simțeam că sunt stins, epuizat. îmi plăcea că adia vântul, era răcoare. nici nu știu cum ajunsesem aici, aici, în această stare de neîncredere, de deznădejde. încercam să înțeleg, dar mă sufocam, mi se scurgea toată energia din mine. ca și cum te-ar măcina ceva, vreo boală cruntă. sau frica, gelozia. ceva care te seacă, te usucă.
hai! vino!
voi veni, zic.
voi veni dacă îmi promiți că vei face 3 lucruri pt mine.
hai! vino!
ce noapte uluitoare, aceeași noapte a orașului, dureroasă datorită frumuseții ei, lumini, mirosuri, taxi-uri, câte un tramvai rătăcit, cafea. îmbrăcat cu hainele tale, cu aerul tău, aura ta, gri, albastră, ca peștele în apă. tu cu tine nemuritor.
vin dacă îmi îndeplinești 3 dorințe.
da... vino!
prima dintre ele, am început să spun abia auzit, vlăguit, prima dintre ele este ca din când în când să pot veni aici și să stau, să mă uit la voi, undeva la o masă, să încerc să sorb o cafea cu înghițituri mici, s-o beau încet făcând un oarecare efort pt a-mi controla pulsul. să vă văd scriind, vorbind, gândind. fumând.
era redacția unei reviste de spiritism, de paranormal, o revistă despre universul invizibil, mă simțeam acolo extrem de liniștit, de fapt, nu liniștit, ci complet abandonat, sfârșit, însă o sfârșeală cu sens, o cenușă cu speranță, puteai să părăsești această lume într-un mod ușor, să te duci și să nu te mai întorci, calm, să te lași în voia despărțirii de corp, că asta era: acolo, la revistă, cel ce murea era tot acolo, nimeni nu îi simțea lipsa, pe pereți erau portretele lui hașdeu, iuliei, lui scarlat demetrescu, lui florian onitza. cărțile lor erau în mai multe exemplare pe mese, într-o mică bibliotecă, viața dincolo de mormânt, astre și dezastre, sic cogito, greșeli din alte vieți, și altele, de raymond moody. și vii și morți. acolo, în redacție, mă simțeam bine. simțeai că spiritul nu moare. întrebarea care mă epuizase era: de ce ne născusem?
a doua dorință, m-auzi?
da... vino!
a doua dorință ar fi asta: am câteva teancuri de sute de lei de dinainte de 89, aș vrea cumva să le vindem, să le falsificăm, să le dăm cuiva măcar pe 10 lei, hai, chiar 5. sunt, sunt mii de sute. poate mă ajuți, am nevoie de ceva bani. nu, nu am datorii, nu vreau să-mi cumpăr nimic, însă mi-e frică și vreau să am câțiva bănuți tot timpul la mine. uite, geaca asta o am de ani de zile, mă simt păzit cu ea. m-adun în ea, merg, merg, m-așez, merg, trebuie să obosesc rău altfel nu pot să dorm, aici, la voi, în redacție, aș adormi cu capul pe masă. nici nu știu, dar nu mi-e frică, aș fi ceva mai liniștit, cel mai rău ar fi să nu mai existe acest subsol, această revistă, acești oameni. n-am văzut pe nimeni tânăr.
a treia dorință, m-am pregătit să închei complet slăbit, mi-aș dori să te iau în brațe, uneori, să te iau în brațe, puțin, ești atât de caldă și ai un parfum plăcut, o aură bună. cred că nu mă mai clatin, și, sigur, îmi dai ceva viață, viață d-asta de aici, și liniște de dincolo.
de ce m-am născut nu pot să aflu de la voi. dar voi sta acolo, voi răsfoi cărțile, vă voi auzi. mort sau viu, pt că la voi nu contează.
da... poți să vii. cu banii rezolvăm prima dată, trebuie să-i dăm bine. trebuie să ne gândim serios cum să falsificăm și alte lucruri. vino!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu