marți, 19 ianuarie 2021

Proză lungă

Sunt cărți de proză care seamănă cu niște ședințe lungi cu părinții la o clasă unde nu se întâmplă nimic și diriginta, întrucât aude destule rele de la alte clase, face și ea o ședință în care povestește ce se va alege de copiii ăia dacă lucrurile iau o întorsătură neașteptată. Părinții cască, iar cască, e seară, ziua e scurtă, deși totul e încremenit, toți sunt frânți de oboseală. Numai scriitorul continuă neabătut de la catedră, înșiruind zeci de personaje și fapte. Cum am fost și eu acum, am adormit scriind. Sunt cărți de proză unde nu reușesc să trec de prima pagină. De obicei, astea sunt și groase, spre foarte groase. Ședința se anunță lungă, bine că mai bâzâie un neon pâlpâind.

Trimis de pe telefonul meu Huawei

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu