3 burți

Scorpioane, am văzut la televizor, pe cuvânt, nu e nicio șmecherie, serios... Dar nu despre asta voiam să-ți spun, tot la televizor am văzut, a inventat unu' o religie, religia burții, ce fel de burtă? a zis tipa, un fel Iosub, ‎burtă de vacă, de porc și de crap. 3 burți, inițierea se face printr-un nr de circ, o jonglerie cu 3 burți în formă de pizza, după care gata, ești burtos sau burtoasă. Burtă pe os, pe oase. 3 burți pe os. Vacă, porc, crap. Și astea se frig pe tablă, pe plită ca șoriciu', Scorpioane, sunt aur, cu sare și condimente d-alea de goulash sunt formidabile, mănânci ca prostu', eu am mâncat într-o toamnă, un fel de "la oaie" de-a lor, o inițiere a unuia, și acum mă ține ficatu'‎, am vomitat 3 nopți, 3 burți, și-acum îmi vine să vărs... Dar n-a fost de la ele, a fost de la un vin de țară de la țărani, vin din paie cu arome fructate. Migdale? Se acrise, nu ține, e cald în sud. Și-n sud se fac paie, nu struguri. În fine, era la TV și-un reportaj cu un scriitor, inventator, pictor, medic, bă, nu mai știu, și o tipă, cam ca alea de cântă cântece bănățene, îl întreba pe tip, vreo 80 de primăveri, un moș, sau mai puțin, dracu' știe, întrebări d-alea de-ale lor: ce vă menține în greață? de unde aveți atâta optilimbism? cum de vă păstrați în formol? Moșu arăta niște decorații, diplome, când colo se ivește un borcănel mic, alb, pe care scria frumos: ANTIDEPRIN. Hai că le știi: pastiluțele alea mici și roșii, amare. Foarte tare tipu', zise Scorpionu. Tare și șmecher, n-a mai trăit mult. Mi-a părut foarte rău. Uite, găsise variante. Mațule, simți cum ne soarbe pământul? E cutremur. E cutremur pe dracu'. Îți tremură ție inima aia de iepure. Eu ți-am zis: anesteziază-te cu ceva! Uite, asta de la Rieni, 2 prune, 37,5 grade ce-are? Deci, nu simt nimic. Să zicem că așa ar fi, tu la ce te-ai gândi? Nu m-aș gândi. Aș zice întruna: Doamne, oribil mai e să mori! Scorpionu înteți focul. Era foarte, foarte frig pe câmp, până la primăvară mai era destul, acea scurtă perioadă îl bucura nespus, îi dădeau lacrimi‎le, plângea, când simțea vântu' ăla căldicel și umed, Băltărețul, începea să se prindă serios pește, veneau țânțarii, muștele, gândacii, tot atunci el urla, un urlet îngrozitor, se auzea pe câmpurile alea cam tăiat, cam oprit brusc, dar îți îngheța sângele în vine, cum se poate trece, cum se poate trece dincolo? E imposibil de înțeles. Moartea nu putea fi oprită și nici această scurtă primăvară, oprită și înghețată cu noi toți cu nările înfoiate, cu degetele prin păr, sprijinindu-ne ușor de vânt. Jean Vernescu, Videle, 2018

Trimis de pe telefonul meu Huawei