groparii memoriei

şi cum era, washington
perete decojit lepros vopsit în cenuşiu anxios
cu accente violente de galben sclipitor în violet crepuscul
alveole violate de fum alb-albastru
perete ce şuieră urlă-n pustiu
şi mult frig viscol

tu vorbeşti de parcă ai fost acolo
am fost, am fost, lorizda
nu mă puteam gândi nici măcar la tine
deşi aş fi vrut
aş fi vrut să te recreez în minte
să te decorez
şi aura ta să-mi cuprindă capul
ca o sferă de protecţie
ca un inel
de aluminiu de cupru

nu se putea face asta
îmi îngheţase faţa
gura
încă săpam
liliecii memoriei pure
ca nişte atacuri cerebrale
ca nişte împăienjeniri
emiteau intermitent
mai aveam puţină viaţă în noi
ca şi acum

nu mai plânge, washington
uite ţi-am făcut aici un desen
să-ţi amintească de mine

în nopţile când visaţi voi
că sunteţi groparii memoriei
singurul gând care vă face să trăiţi
ca şi acum.