Potelu

Plecasem la drum întins, la drum lung, într-o Dacia Papuc.
Într-un fel, ca să fie drumul cu oameni. Traseul era cam ăsta: Turnu-Măgurele, Corabia, Dăbuleni, Bechet... și Bistreț, mergeam acolo la o cununie.
Vreme frumoasă, toamnă, fusese secetă și Dunărea curgea molcom, scăzută către Zimnicea și Călărași. Ce n-aș fi dat să stau cu lansetele cu clopoței pe malul apei. Dar na, obligația e obligație.
Era cam pustiu. Pustiu de-a binelea. La Corabia, exact aceeași senzație de oraș părăsit, abandonat, experiment chimic. Ne-am oprit destul de târziu, la un Ringaz Petrol, să bem și-o cafea, are acolo un aparat cu Lavazza, nu e Lavazza, e o Nova Brasilia mai proastă, dar de, pe câmpurile alea ce-ai vrea? Stația asta de gaz e înainte de Potelu, tocmai bine, o fi cam pe la jumatea drumului, încă pe-atât și-am ajuns.
Știți prea bine că uneori îți rămân în minte refrene, frânturi de versuri, replici, "vrei crenvurști? nu, berlinki...", unii îți dau cremă, viața sau ei, alții, biscuiți, nu mai știu și tot așa.
În fine, stăteam la măsuță și sorbeam din cafea, simțeam Dunărea aproape, oftam, trăgeam adânc aer în piept, liniște țiuitoare și-i zic:
- Hello, Moto!
- Oi fi eu mută, dar muta tace și le face, și mi-a dat cu o poșetă în cap de-am auzit câinii în Giurgiu...
- Stai, fă, că-i reclamă!
- Pe cine reclamă?
- Ho, fă, că nu înțelegi...
- Scuză-mă, Titi, mi-a zis cu blândețe, n-am știut...
Am plecat încet către Bistreț, trecând prin orașul Dăbuleni.
Dunărea în stânga, Vestul înainte, mie îmi lăcrima ochiul stâng și mi se învinețea ușor.

BlackBird & BlackBerry