gigi maţ garoi malu roşu

plecasem cu gigi maţ spre malu roşu. fumam, ne era foame. îl luasem şi
pe garoi, ţambalagiu. plecasem grăbiţi, febrili, cu ochii arzând în
orbite. ne era foame. băusem nişte iancu, nu ne ajutase la nimic.
ne-am oprit şi-am început să mâncăm conservă de porc în suc propriu de
la florică mara. le cumpărasem cu ultimii crăiţari de lângă piaţa
centrală.
pâinică, de la boierul nicolae.
înghiţeam nemestecat. ne înecam.
luasem un kil de tutun de la fabrica lui nicolae. vindeau ăia cu 1
milion. era buuuuuuuun !
noi toţi credeam că suntem sfinţi. ne intrase ideea asta în cap. că
suntem sfinţi.
şi-aveam aşa o levitaţie uşoară, o deplasare lină, dulce. mergeam ca
pe nişte perne de aer.
şi de-aici credeam că suntem sfinţi.
să fi fost de la alcool ?
acum, nu ştiu de ce, dar începusem să ne târâm, parcă înotam, apăruse
un abur, o ceaţă. burniţa uşor.
era frig şi bura.
gigi maţ zise: să ne oprim ! staţi !
în faţa ochilor, din loc în loc, gheme de şerpi...
de unde dracu' apăruseră şi ăştia ?
erau d-ăia de apă, dar te înfricoşau.
cel mai rău era când stăteai pe mal şi te uitai fix, halucinat, arzând
la vârfurile beţelor sau la plute şi-n urma ta creştea apa, când te
uitai în spate şi vedeai apa aia tulbure bolborosind îţi îngheţa
inima. lăsam tot şi-ncepeam s-alergăm, cădeam, înghiţeam noroi, ne
ridicam, scuipam, alergam, vomitam... venea apa tulbure, mare, era
rău, foarte rău.
când ajungeam pe deal ne-auzeam inima.
inima noastră de sfinţi.
ne era frig. scuipam. ni se lipea noroiu' pe noi.
tutunul era uscat, parfumat, îl miroseam până la dilatarea maximă a plămânilor.
ne rulam câte o ţigară şi ne uitam la fierberea aia tulbure, pământ,
ca un animal mare diform şi rănit.

--

facebook.com/nextval
adresavali.blogspot.com