am prins numai verde asa ca am tinut-o teava pana la mizil

am prins numai verde asa ca am tinut-o teava pana la mizil. cu putin efort ma-ndreptam vertiginos spre intorsura buzaului.

noi n-am murit de frica. nu, am murit de neliniste si d-aia n-am avut stare, ne-a lipsit ceva: pacea, nu panacea, si ne-am apucat de fumat, baut.
noi asa am murit, din viteza. alergam. din lipsa.

nu stiam sa ne rugam, nu stiam sa stam locului. n-aveam timp, spatiu, suflu, orientare.

rataceam. RATACEAM.
in prostia noastra, credeam ca avem vreme. ioc. si iti creeaza si tigarile astea o comprimare a timpului de iar ne trezeam ca au trecut 10 ani.

o tampenie!

imi propusesem sa raman noaptea pe buzau, sa ma fac ca dau la peste, de fapt sa ma gandesc la cum de nu mai suntem si de ce nu dam niciun semn de dincolo. chiar n-avem niciun wireless, un bluetooth.

NIMIC!

noroc ca pe buzau in sus nu sunt tantari.
cam frig.
fara nimic. no cigarettes, no alcohol, no coffee, aveam in schimb un tertensif. bun si ala.

la radio spuneau astia ca mircea cartarescu a castigat. si ca altii au pierdut. vezi ba daca n-a fumat, a castigat.
si in surdina aud un grand papa la final.

cica frageziti in vin si afumati. poate se schimba ceva si revenim.