e ceasul să fii câine

te trezesti în zori pentru a pleca la drum
strabati kilometri dupa kilometri în
semiobscuritate
când toti ai caselor aproape ca dorm
când multi sunt de buna seama buimaci
acum e timpul sa furi pentru a te hrani
acum e ceasul sa fii câine

tu mergi
privind înainte
cândva te vei opri
cândva vor veni zilele din urmă peste tine
ca un zid de cărămizi stacojii, prabusindu-se

chiar nu stii ca oprindu-te vei fi invadat de
gânduri, de tine, de ei... aceşti alţii care ţi-au mâncat sufletul?
chiar nu stii ca nu scriu pentru tine?

nu-ti ramâne decât sa ridici o mâna blânda,
stravezie, eterica, senila
pentru a le îndeparta ca pe niste albine de
sticla,
pentru a te hrani lecitinic, întorcându-se mereu...