Da, așa mă văd: stând în holurile hotelurilor, e singurul loc unde mă simt bine.
Și, întrucât mi-ar trebui niște bănuți, m-aș face valutist autorizat.
Aș schimba acolo în hol, pt o cafea, o cola, un piept de pui fript, un piure.
Ziua ar fi frumoasă.
Nu-mi place soarele, nu-mi place marea.
Vântul îmi dă cea mai mare încredere în mine. Deseori, îmi tresaltă inima când îl văd, aud prin holuri, copaci, burlane, ferestre deschise, sparte.
Înțepenirea, nemișcarea mă paralizează, îmi fac rău.
Ziua ar fi chiar frumoasă.
Tertensif, cafea și Rennie sau Dicarbocalm, Urigood.
Aș mai găsi câte un copil pierdut.
La parter, în hol, e mai mereu răcoare, cu câteva uși și ferestre deschise e o briză permanentă.
Bucuria mi-ar fi mare.
Sau, am văzut, zic să mă fac curier, te duc la cameră, de mai ajut la bagaje, îți ofer informații care nu te ajută la nimic.
Te însoțesc. Te însoțesc pe drum.
Tu ești agitat în vacanță, vrei să mănânci hamsii, mici, porumb fiert, clătite, să te scalzi printre alge, eu, de când sunt la mare, n-am fost nicio zi pe plajă, în apă nu intru, mi-e frică de apă, câini, oameni, entuziasm, n-am nervii atât de tari, soarele mă ucide.
Eu te calmez. Îți reduc dorința de a înfuleca, de a murseca, de a te distra prin toți porii și neuronii.
M-ar ști fetele de la recepție.
- Vorbiți cu curierul, v-ajută el. Vali Valută îi zice. Băiatu' în portocaliu. Întrebați-l orice. E un tip finuț, super!

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu