Sunt mai multe stări.
Nu suntem conectați la fapte, nici la ale noastre, nici la ale altora. Dansăm de parcă ne-ar vedea cineva, citim de parcă am avea spectatori, mâncam de parcă am fi la un concurs, avem un public în cap, nu e exclus ca uneori chiar să fim văzuți, e o cameră video oriunde. În acest fel, noi nu trăim fapta, jucăm într-un film, simțim pe jumătate, jucăm ca Silviu Biriș la TNB.
O altă stare, nu facem fapte, suntem blocați, vorbim despre faptele pe care le-am face, nu plecăm la drum, nu mai știm ce să visăm, pt cine. Boala, durerea ne trezesc, ne dau un rost, ne conectează la noi. După care ne întoarcem în vis, în proiectul de a face. Noi n-avem o muncă adâncă, o muncă de lungă durată, de chin. Mergem la suprafață. Noi trebuie să studiem ceva în mod serios. Suntem mulți rău, ne vom sufoca, ne vom face de petrecanie.
Uite că am ales, de 30 de ani, am tot ales pt noi, din păcate, am avut un mediu complet nepropice. Tu ai ales? Cum? Și, alegând, ai putut să duci până spre capăt povestea?
Un pic mai cuminți, obedienți, mai docili și poate am fi reușit.
Sau, mai bine, mai smeriți, mai umili.
Sau, de ce nu?, violenți de-a dreptul, drepți. Le-am amestecat și n-am reușit să tăiem repede și pt totdeauna, am ezitat. Am amânat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu