prostul proştilor

"nu pot să cred,
suntem în Timişoara,
în oraşu-n care ne-am născut, în
vremuri ce-au trecut."

suntem pe dracu`
tu nu vezi că am ajuns în fundătura asta,
mă, nu fundaţia,
ţi-am zis de atâtea ori că am pierdut trenul

în plus, dintr-un automobil luxos oprit la barieră
un slinos burtos scruma pe noi

ţi-am spus mereu: nu vezi ce praf fac ăştia
de ne-au orbit, de nu mai vedem pe unde mergem

bă, roberte, nu ţi-aduci aminte cum a zis versificatorul ăla Agarici Star

"i-auzi proştii!" – mi-am zis singur... şi-am vomat.
proştii poetului Pierredem.

dar prostul proştilor sunt eu
păi nu e clar
citeam, scriam
încolo spre seară
urcam-coboram scările blocului, omului
cerşeam bani de-o ţigară
ea m-a scuipat
o femeie mi-a aruncat 2 lei
în timp ce se uita speriată
în toate părţile

eram la Timişoara (sau la Styx)
adică la cârciuma aia care se numea aşa
şi beam arctic de ni se umflau creierele

aşa că fii atent bă, băiatule,
demachiază-ţi creierul
şi comută dracu` pe bulgari
că m-am cam săturat

m-am sictirit e un fel de a spune
dar nu e posibil ca noi să ascultăm

"iarbă prin păr, pe obrajii ei
şi pe ochii căprui
ce plângeau la zei"

şi ea să ne scuipe din gură
ca pe un dinte putregăit

că sunt putregăit este de înţeles
am astrograma complicată
cu planete în cruce
bine... sunt şi în sextil şi trigon
dar asta e

bă, roberte... ce să mai zic
e mult fum, e praf
şi burează.