ce sorbi lemne acre
cu dinţii tăi de tăciune
piei căţea şi piei belite
de pe braţele mele
urmărite
de impregnările tale soioase şi lungi
m-ai dus să văd o pleiadă de siamezi
ce-şi schimbau maţele între ei
şi ai lins vergelele cuştii
ca să-mi arăţi că ai limba lungă
nu-mi dădeai pace
şi mă oboseai cu poezia contemporană
de mă bâlbâiam ca Marin
Sorescu
încercând să fiu coiotul
coitul tău suprem
şi reuşeai să-mi verşi
versurile alea pe gât
şi izbuteai să mă izbeşti
de oasele craniului
ţineam garda aiurea
de parcă împleteam coşuri
pentru chiloţii tăi nespălaţi
primeam lovituri grele
îmi înghiţeam limba
ca să simt gustul tău coclit
de alamă
când m-ai văzut doborât la podea
ai început să-ţi ridici
fustele de bucurie
şi să chiui zăludă
ca neamurile lui Liodor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu