când pierzi un obiect îţi stă mintea la el. pierzi energia aia. îţi
lipseşte ceva.
te-ai ataşat. cum ai putea face altfel ? să nu te ataşezi ! dar la ce
ţi-ar folosi ?
uite, n-ai mai suferi ! dar te-ai bucura, entuziasma ? păi nu ! că
n-ai nicio emoţie !
de ex., cărţile tale ! de ce nu le dai pe strada ? păi mă doare
sufletu' ! eşti sigur că e suflet ?
nu, nu sunt !
şi ne ataşăm mai mult de OBIECTE pt. că ele nu mor, am un desfăcător
de sticle din 1980, am mai spus-o. e impecabil. tata, de ex., a murit
între timp.
obiectele ne supravieţuiesc.
altfel n-ar fi omor la succesiune.
sunt convins aproape 100 % că cei pe care îi vedem zi de zi cred în
cele de mai sus cu furie, confuz, dar cu tărie.
de amintiri numai 3 sud-est ne-au chinuit. tot ei şi cu emoţiile.
cred că fiinţele sunt înjurate mai abitir decât obiectele. vaci, oi,
câini, pisici, oameni, broaşte, şerpi, peşti. dacă astea sunt fiinţe.
înjurăm şi obiecte, dar ne pare rău.
n-am văzut des oameni ucigând ciocane, şurubelniţe, televizoare (aici
e tot o chestie cu oameni, sunt fiinţe în ele; nu se pune), macarale,
păi cum să te dai, tată, la o macara ?
cine naibă să fie într-o maşină de cusut sau într-o brăţară, poate
tatoiu, sau într-un candelabru fragil, poate paula iacob.
până la urmă, făcându-li-se milă, obiectele ne vor îngropa. odată cu
noi şi ceaţa asta de amintiri.
m-am gândit.
altfel n-ar fi aşa. ba da.
am citit eu ceva scris de un fi-lo-sof care zicea că nici nu se poate
altfel. că în ce fel am mai face distincţia între lume şi dumnezeu.
lumea nu poate fi dumnezeu, pt. că s-ar termina. ar fi una cu dumnezeu.
lumea trebuie să fie mai prejos.
am o întrebare:
a mâncat cineva la restaurantele lui gigi neţoiu, dinel staicu, vasile
turcu, copos ş.a. ?
vând mâncare ?
că am drum prin comuna lui bucur şi prin cetatea băniei şi nu ştiu
unde să halesc ceva !
şi ideea e că mâine, poimâine vom dori să vindem cărţile de mai sus ca
să ne luăm mâncare, dar nu vom putea să le dăm nici gratis !
VINDEŢI ACUM !
--
facebook.com/nextval
adresavali.blogspot.com
