malu roşu 8

și de ce nu pleci ?
tot vorbești, tot spui, vorbești ca o moară stricată... ai face, ai drege...
de ce nu pleci ?
noroiul ne ajungea până la glezne, mergeam rău, ne împotmoleam, înnămoleam, călcam în smântâna asta, era pământ, argilă. alunecam, ne uitam la bocanci.
dacă ne trece de glezne, înghețăm. era ceață, frig, bătea vântul. am câteva fotografii de-atunci. eram pe o baltă la pielea. balta satului. la drum era o troiță cu un scris ciudat, agramat și naiv ca în cimitirul vesel. aici m-am uitat mai bine mai târziu. pictorița prioteasă marieana a preotului ilie dracșan teleormanu.
am plecat de lângă apă, mi-era frig. mi-e frig și-acum. și puțin rău. m-am întors la mașină și-am ascultat muzică la un telefon. voiam să ascult radio. n-am prins nimic. se auzea vag un radio bulgăresc. radio horizont. de la pleven venea. mai știi când fumam pleven, mațule ? care cred că are semnal până la brașov.
sunt unele friguri care nu mai ies din tine niciodată. de care nu te mai vindeci. sunt răuri care nu mai pier, sunt în tine mereu, sunt undeva în inimă. sau în creier. n-am reușit să le localizez. ești pur și simplu mereu într-un dezechilibru electrolitic.
eu nu mai pot scăpa, mațule, de răurile astea. mi-e milă mereu. e o boală, îmi fâlfâie inima, mi-e frică. a început să-mi fie tot mai frică și eu nu mai pot pleca, deși în fiecare zi mă gândesc la asta, dar nu mai pot pleca nici din mine, sunt în mine ca într-o închisoare.
din mila asta nu mai ies și chiar azi am zis: gata, e timpul să mă gândesc la mine !
dar nu e ușor. un câine e ca un copil și un copil e ca un câine. eu sunt ceva uzat, sunt un ulei după prăjeli multiple, aproape un deșeu, sunt bun încă de-o feștilă, de-o lampă cu fitil și casa va mirosi a cartofi prăjiți. până la etaju' 10. zzeeeeceeeeeeee !
eu nu sunt un copil și de mine n-are cum să-mi mai fie milă, să-mi plâng de milă, da.
eu am avut timp, mațule !
am avut !
ăsta era totuși cuvântul: rătăceam. nu ne găseam locul. liniștea. cum naiba ajunsesem și pe balta asta numai Dumnezeu știe.
noi ne rugăm la Dumnezeu din frică, repede, precipitat. când simțeam că-mi pierd suflul, când pulsul mi se accelera, începeam să mă rog și mă rugam ca și cum aveam friguri. îmi veneau în mintea blocată vorbe: rugăciunea inimii, serafim de sarov, un univers cu o singură ieșire, iutlanda posibilă, pelerinul rus, cântecul cântat de cezar ivănescu, cel cu rusia, cu genunchii, până începeam să mă încălzesc și să încep să vorbesc întruna, să râd, să repet, mă trezeam, îmi recăpătam memoria, arsă o clipă, și vorbeam, ca acuma. apoi mi-era atât de cald că începeam să mă dezbrac, rămâneam în tricou pe un frig de-ți îngheța inima.
nu mai vorbi atât ! odată o să rămâi rece ! niște ancore mai mari n-ai, să dăm la japcă ?
mațule, tu nu înțelegi, nu înțelegi, mi-e milă, parcă-l omor pe Dumnezeu, mi-e milă rău, mi-e frică, noi când mai murim, mațule ?
când o fi !
și nu este ? nu e deja ? la ce mai suntem noi buni ? ce mai facem noi bine ? ucidem pești ca niște descreierați, omorâm întruna și păzim țevile boierului nicolae până murim. noi așa o să murim: păzind țevile astea !
stai că mi-am amintit ! uite, romanațiul e mai sus, adică mai sus de nivelul mării, decât deliormanul nostru, păi oltu' vine de unde vine și se varsă în dunăre pe la turnu după ce taie doar puțin deliormanul, vedea vine din jud. argeș și se varsă dincolo de zimnicea. bă, mațule, una e cel mai sudic punct, alta e cel mai jos, că puteai să fii cel mai sudic, dar nu cel mai jos. uite aici, smârdioasa, izvoarele, zona asta e cea mai de jos, aici se întâlnesc vedea, teleormanul, valea găuriciu și altele, de-aici și numele: izvoarele, e pământ bun, negru, fertil. suntem cel mai de jos pământ. suntem pământ. noroi.
noi așa nu ne mai încălzim. oprește aici să iau niște iancu sau unirea.
și niște țigări, ia nistru !