moartea este o tâmpenie

nu pot să trăiesc cu oameni care mor. moartea mi se pare o tâmpenie.
încep să cred din ce în ce mai mult că ne naştem, adică ne întrupăm
din dorinţă. ştim asta de la buddha:
- totul este suferinţă, boală şi moarte;
- cauza lor este dorinţa;
- mai direct, cauza naşterilor repetate care dau suferinţă, boală şi
moarte este dorinţa;
- singura cale de salvare este eradicarea, uciderea dorinţei şi prin
asta se realizează oprirea ciclului naşterilor şi al morţilor,
stoparea reîncarnărilor.

dacă nu credem în renaşteri, e tot cam aia. pt. că asceza,
austeritatea, doliul smerenia, umilinţa vorbesc tot despre a nu dori
nimic pt. tine.

e simplu, nu?

ideea că şi dorinţa de a nu avea dorinţă e tot o dorinţă e o tâmpenie,
o prostie. pentru că tocmai asta e: trebuie doar să fii într-o stare
fără vise, să fii o lumânare hologramatică aprinsă mereu, arzând
veşnic.

prin urmare, sunt 2 căi, nu sunt 3 sau zeci, multe avioane în mulţime
vor susţine contrariul, dorinţa şi nondorinţa.

dorinţa=viaţa noastră, aşă că dacă omu' vrea kebab şi tu vrei
krishnamurti tot cam aia e. s-ar putea spune că e o chestie de
vibraţie, adevărul e că ăsta cu kebab e mai grosier, mai aproape de
carne, pe când ăla cu murti e mai străveziu, mai spiritualizat (şi-am
zis că nu folosesc cuv. ăsta).
şi să ştiţi că această clamare a timpului nostru petrecut văzând
piliuţă, nică petre, munch sau sabin bălaşa, sau ţări, munţi, ape sau
clădiri, pieţe şi piaţete nu e decât egoism pur, pt. că tu după ce
vezi munch mă-njuri ca la uşa cortului că sunt un muncitor, un cablist
şi n-am auzit de el şi sunt incult.
să revenim la moarte care e o prostie pt. că viaţa noastră este o prostie.
ea aparent e brânză de mărginimea sibiului (bă, ăştia în centru nu fac
nimic?), dar în esenţă e o iluzie, adică o vrăjeală.
ne lăudam pe noi înşine până la greaţă.
normal că noi căutăm nemoartea, bucuria, fericirea. că un grătar cu
mici ne poate înveseli. că o proză de vona sau cărtărescu ne poate
bucura, entuziasma.
însă aceste căutări sunt dorinţele nostre ce trebuie satisfăcute şi
şirul lor e infinit. n-avem viaţă pt. ele, de aceea ne pare rău că
murim.
şi vorbind tot aşa poţi ajunge la un grad de luciditate, la o brumă de
înţelepciune care să te facă să fii mai generos, mai compasiv. caz în
care parcă încerci un sentiment de risipire, de disipare, de dăruire
şi parcă vrei să te tot împuţinezi pt . a-i spori pe alţii, vrei să te
aneantizezi, să dispari şi să nu te mai întorci, pt că suferinţa,
boala şi moartea sunt veşnice, iar dorinţele infinite şi nu e nimic de
făcut.

cineva ar putea crede că ac. text e un îndemn la nimic. nu. e un steag
care spune că a te muta la cap aurora şi a trăi liniştit până la
moarte e o formă supremă de egoism fi'n'că îţi faci un fel de bine
doar ţie, dacă le spui şi altora s-ar putea să le folosească şi dacă
şi ei povestesc poate că unda asta uşoară de dăruire se poate
răspândi, eliberând şi liniştind mai mult norod.

--

facebook.com/nextval
adresavali.blogspot.com