Sprint în Electroputere

Mergeam abătut cu o plictiseală recurentă în mine. ‎Pășeam încet cu capul în pământ. Asfaltul se topea mișcându-se ca o puma transformată-n șarpe. Gura iască, mâinile uscate de la atâta dezinfectant. 
Începuse să mi se încălzească urechea dreaptă, se întâmpla așa când mi se blocau gândurile. Fornăiam ușor, mă deplasam lent.
Intru în Mall Electroputere Craiova.
- Domnu', masca!
Ridic privirea din pământ, mă uit la el, și o iau la fugă. 
Intermezzo: și-acum mi-aduc aminte când ne-a întrebat Stan V. Cristea ce ne pricepem să scriem, am răspuns fără niciun fel de ezitare, instantaneu: T O T. Adăugând, eseu, poezie, teatru, roman etc. Noi scriam niște versuri schimonosite și cumva demente și oarece proză scurtă, Amintiri din Schinel, Fusta portocalie, Baioneta ruginită... râd cu lacrimi și acum.
Fug, fug, alerg, o iau spre Auchan, mă strecor printre rafturi, mai alunec, mă mai lovesc, dar totuși sprinten, agil. Gardianul după mine. Reușesc să mă strecor, arunc hanoracul de pe mine, unul albastru, ieftin, de la Pepco, îmi pun repede o mască, o șapcă și, rămas într-un tricou argintiu, mă îndrept lejer, calm spre casele de marcat.
Iau în drumul meu, o napolitană Joe, o apă și o sticluță cu dezinfectant. 
Pfuuu... și venisem să beau o cafea.
Intermezzo 2: văd din când în când un om în vârstă care vine cu cineva la pește, uneori stă în picioare și merge așa pe loc, parcă ar fi un semn al răpirii, dar nu cred că e, i-o fi frig, o fi singur, astea-s închipuiri de cititor, oricum, pare să fie mai încet la minte. 
Vă spun toate astea din arest. Sunt țintuit pe o bancă d-aia stil vechi, ca-n sălile de așteptare din gări. Și povestesc ce s-a întâmplat. 
Le-am spus că s-a dezactivat adultul din mine și s-a activat copilul. Și eu când eram copil fugeam. Știți că e chestia aia cu luptă, fugi sau îngheață. Eu o luam la fugă înghețat. Și fugeam repede.
Că exact asta e ideea, am vrut să văd dacă mai am abilități de sprinter. Nu sunt Bolt, Carl Lewis, Donovan Bailey. Sunt puțin mai scund decât Maurice Greene.‎ În fine, știți prea bine, copil fiind, fugi, de oameni, de lume, de întâmplări, reacționezi disproporționat, nepotrivit. Am crezut că duce mâna la spray-ul paralizant. De la filme mi se trage. Mi s-a părut. Când eram mic, aș fi vrut să joc în Roșcovanul 2, însă sunt brunet.
Ce să zic, mi-am păstrat agilitatea, fuleul, însă îmi bate inima de n-ai văzut. Bine că m-ați adus aici ca să mă mai liniștesc.

Aveți o aspirină, un aspacardin?