joi, 27 septembrie 2018

Dumnezeul spiritului

au venit norii ca doi cocoşi de tablă zincată
în seara ce se lăsa
priveam în spate săpând după râme

dumnezeu nu poate fi conceput decât ca un dumnezeu al viului. moartea este moarte totală, definitivă. nimic nu supravieţuieşte morţii. dumnezeu este un dumnezeu al viului, dumnezeu nu este unde este moarte, când nu va mai fi viu, dumnezeu va fi foarte trist, numai viul îl bucură, sufletul dispare odată cu corpul, sufletul nu poate exista decât într-un mediu viu, cum există electricitatea într-un cablu sau fulgerul într-o atmosferă.
moartea e cumplit de urâtă, e cea mai urâtă, e oribilă.
dumneata ai văzut ceva mort ? e oripilant. e cumplit. sinistru.
viul are ceva ce încă oferă speranţă, viul pare de partea lui dumnezeu.
omul e într-adevăr cel mai urât, pt că e o diferenţă calitativă enormă între el şi alte vieţuitoare, el poate fi atroce, criminal, macabru, el poate provoca durere psihică, sufletească. el este cea mai urâtă târâtoare, el poate face atât rău încât dumnezeu nu se mai poate opri din plâns.
când nimic viu nu va mai fi, dumnezeu se va gândi dacă mai are vreun rost să-l mai facă pe om.
păi ce, cameleonul nu-l celebrează pe dumnezeu ?
pasărea colibri, flamingii, pinguinii, mangustele ?
coţofenele, peştii, lăcustele şi albinele, cărăbuşii strălucitori ?
pt mort, moartea e sfârşitul total, mortul pierde tot, moartea e totală, definitivă, unică, e cruntă, e o înnegrire instantanee a ecranului minţii, e întunericul fără capăt, e cel mai mare întuneric, nimic nu se mai poate.
ai stat vreodată noaptea în vreun râu, în vreo apă până la brâu, privind în jos la lumina slabă a stelelor ?
apa aia e ca o smoală, ca un hău, e începutul sfârşitului, e ceva atât de înfricoşător; încât te poţi îneca în apa de-o palmă. aşa e moartea, o smoală, un bitum, şi-apoi un întuneric de nepătruns.
dumnezeu nu poate fi conceput de om decât ca un dumnezeu al viului.
unde e viu, acolo e dumnezeu.
alţii, greieri, sfinţi, poeţi, şoferi, îl pot concepe altfel.
însă eu că finit, nu.

joi, 11 ianuarie 2018

hai, empatie !

Iisus era suplu
Eu, o n c t u o s & o c t u p l u
Pixelii trec
Sunt tot mai sec.

mâncam smântână industrială
mușcam dintr-o lipie chimică
vorbeam cu-n expert în public speaking
mă uitam la el ca la Dumnezeu
cum te uiți tu la mine?
ca la Dumnezeu
mâncam plastic
beam plastic
respiram plastic
vorbeam plastic
mușcam slideuri profi...
e glucoză, ia,
ziceau inspectorii zilei!

Să nu sară cumva cd-ul
Când o să zic ce-am zis și anul trecut
Să nu se rupă banda
Când voi începe sarabanda.

Azi, nu mă mai duc spre moarte
Și dacă vorbesc puțin
Poate nu mă aude
Uneori, ea îi ia pe guralivi
Vorbea prea mult...

Noi apariții editoriale:
Privesc orașul patibular
Sârmă
Brațul interior
Tinerii preferă dulcele
Concret
Săpați
Sericu
Culoarea șubrezirii tale
Zic
Tester
Ești caldă, Madona

Noi dispariții e-ditoriale:
Creuzet
Lamele
Crăpătura
Moartea vine în spirală
La televizor e mai bine
De unde vin banii?
Princessa
Preumblă-te prin casă, costă mai puțin
Țara tarată
Ești tare-n dinți
Biscrem Iugenia Picknik Piratarea biscuiților
Eu-Genia. Cum să te naști unde și cum trebuie

Versurile pe care le-am scris despre tine
şchioapătă
le voi trimite unei reviste care se clatină
din hârtia ei vom face bărcuţe
avioane
şi-n cerul mic din bălţile oraşului
le vom scufunda
le vom deturna.

Plimbi un câine
Țara ți-a dat tot
Vin vărsat gresie lumină la pungă
Câinele te duce ușor te trage el către bine
Ești cuminte
E vreme rea
m-ascund

Reacomodarea cu cei dragi, foarte anevoioasă.
Hai, Empatie!
Hai, Sistem Simpatetic, trezirea!

marți, 9 ianuarie 2018

Banii gri banii negri


ma axez pe bani
banii sunt buni
de unde vin banii
munciti pe bani
banii vin din vanzari
dar noi nu vindem
piata cere ce sa vindem dar noi n-avem sau n-avem
cumparam de la vanzatori
ei vand ce cumparam noi
noi nu vrem
banii fac miracole
se poate si fara bani dar te costa
ce-o mai fuma snagoveanul
noi trebuie sa ezitam, evitam, sa ne axam pe disparitie
cum e cu putinta ceva viu ca noi
de unde vin banii
daca totul e gratis
aboneaza-te si vei fi
al nostru
noi am ales bogatia, voi... ?

Trimis de pe telefonul smartphone BlackBerry 10.