martor, fragment, vali nicolae

 Eu am fost la Colibași, vă tai... semăna izbitor cu Gustavo Kuerten, tenismenul brazilian...

Ochii mici, extrem de mobili, părul creț, cârlionțat, păr ca grâul, era neras, sărea așa pe loc, dezmembrat, dezarticulat, subțire, dar destul de vânos, mai înalt, ca și cum ar veni să te lovească, foarte recalcitrant. Însoțit, ținut să nu sară la gâtul nostru.

Eram pe terasa unui chioșc nonstop unde se vindeau hotdog, cafea la filtru șcl undeva pe la 4 dimineața. Noaptea era cel mai frumos. La ora asta. Oricum, nu știam unde să mă duc, de ce să mă duc. Eram blocat, paralizat, ca aproape mereu. Aveam vagi rătăciri de entuziasm, de a face, de a întreprinde, îmi trecea repede, renunțam, nu reușeam să mă conving și să conving pe cineva de ceva vreodată. Fără perpspectivă. Liniște, să vorbești, să asculți, să tot asculți. Mai ales să asculți, orice, nu-mi plăcea violența. Și întotdeauna să apară un rătăcit asemenea nouă.

Eu am fost la Colibași. Vă omor.

Leit brazilianul, băuse mult și băutura avea efectul ăsta la el, ochii injectați, dezarticularea... și voia să taie pe toată lumea.

Ideea e că ți se făcea cumva frică, însă, tot gândindu-mă, nu îl vedeam ca pe un învingător, simțeam că a pierdut, cum și eu eram pierdut, însă eu nu pierdusem nimic, pt că nu avusesem vreodată ceva, că lui însuși îi e teamă, în spatele ochilor, dacă te uitai atent, părea să fie un refuz, n-ar fi vrut cu nici un chip să se întoarcă la Colibași, acolo nu ești singur, nu ești singurul, toți ceialalți sunt foarte aproape de tine, în sufletul tău, peste tine, te mănâncă de viu, pe stradă, uite, poți fi chiar liber, destul de puternic. Așa că cel mai bine e să ameninți. Ca-n șah: amenințarea e mai periculoasă, mai importantă decât execuția. Și, în felul ăsta, ajungi doar puțin în arest. Nu mare lucru.

Ar fi fost un învingător, adică un sinucigaș, dacă ne-ar fi tăiat. Poate că e extrem de simplu să nu te mai întorci niciodată în închisoare, însă băutul ăsta descreierat e exact ce-ți trebuie pt a te înnebuni. Și pt a lovi.

jurnal de câmp, vali nicolae, 2020

Cumpăr măști.

Jean Fățarnic

Nu mai contează cine a zis, dar intrăm pe un făraș normal…

Societatea deschisă și dujmanii ei, unul singur, da' rău, rău…

Cu mască, fără mască a fost interzis…

Dacă doriți să revedeți:

Miroase pt fiul tău

În sula iubirii

Puterea dragostei

Neuro pt mama

Bravo, ai kile

Schimb de mame, soții, soți

Ai omor

Opriți tâmpul

Vântu favorizează răspândirea virusului... Ce face SOV ăsta și din pușcărie.

Era un flecar de infecție…

Unde sunt futurologii?

Secolul XXI va fi dubios sau vom sta în loc…

Mascata din fereastră, de Victor Ion Popa

Ce-au făcut ăștia din noi, ne dau să mâncam carne crud uscată ca înainte de descoperirea focului.

Bi Zar. Barbut.

Mi-e frică de oameni, de babe, de viitor

Ocolesc tot ce se poate ocoli

Evit natura umană

4 ciori în trapez pe crengile arse de plop

la pândă

m-au făcut mai atent

aici nu mă voi plictisi niciodată.

Nu există şcoală fără etică.

Să nu aştepţi minuni de la lumea lui Psi (Ψ)!

Noi nici până acum nu ne-am dat seama că nu pt bani trebuie să muncim, ci pt că ne place.

Păi noi filosofia o facem pt bani?

Banii vin ca o elocinţă.

Nu-i mai îmbrăţişaţi pe cei care fac totul pt bani!

Mai uşor trece un bogat prin uşile psihoterapeutului, decât un sărac.

Am asistat (niște asistenți!) la stafidirea, sfoiegirea, secătuirea, siluirea, putrezirea oricărei idei bune ce ne anima în anii Revoluției.

Dacă totul ar fi oscilobatant, am fi salvaţi!

Să ardem falsul din noi!

Ușor de zis.

Sa îndepărtăm falsul din tot ce ne înconjoară, împresoară, doboara.

Avem gânduri moi, de gumilastic, avem mâini noi, de cârpă.

Omul e o ciorbă reîncălzită succesiv.

într-o proză din '83 un tip elegant, fin, îmbrăcat în costum face plinul unui mercedes cu 360 lei.

nu sunt şofer, habar n-am de maşini...

azi ar fi alimentat cu 65,45 l.

mi-a plăcut proza asta a lui Cuşnarencu.

(e vorba de Zbor peste un fel de sigurătate din Tratat de apărare permanentă)

ce-o mai face ?

dacă mai aflu preţuri, vă anunţ.

de ex., 500 lei pt popă la o înmormântare.

10 m de poplin alb de 3 ori preţul, dar n-am aflat preţul real.

martor

 nici nu știu ce cuvinte să folosesc, le-ați mai întâlnit sigur, cumva trebuie să spun asta, a fost o vreme în care eram însoțitor sau martor, ani de zile, 10? dar ce fel de martor, unul absent sau unul lecitinic, ce înseamnă lecitinic? adică, hrănitor, o prezență care te susține, care îți dă substanțe pt creier, un susținător de efort, o băutură bună...

nu, nu cred că se poate spune asta despre mine.

prefer să zic că eram o prezență absentă, o aură extrem de difuză, un abur, un fum, o burniță extrem de fină, insesizabilă, asistam la dispute, oamenii făceau fapte, evenimente, voiau întâmplări, trasee, se gândeau intens la cariere, la viitor, la ceva ce eu nu îndrăzneam să visez, adevărul e că nici întrezăream acest viitor, când ești însoțitor, la un moment dat, rămâi singur, l-ai condus pe om o bună bucată de drum, a ajuns, te-ai trezit în gara pustie, în stația goală, în barul unde țiuie liniștea.

în plus, eram foarte îndărătnic, dar eu văd asta ca pe un lucru foarte bun, eram imposibil de convins de ceva, chiar așa, cum poți îndupleca un martor, cum poți manipula un însoțitor, martorul doar asistă, și, dacă e ușor amnezic, cum eram eu din cauza urmăririi propriilor gânduri, nici măcar nu-și aduce aminte cum a fost, dacă a fost ceva. eu nu aveam nici o teză. nu susțineam nimic.

”cum s-a întâmplat?

ce anume?

moartea celui de lângă dvs.

a murit?

da...

nu-mi aduc aminte, eram atent la o idee, de fapt, mă măcina gândul că n-am citit finalul unei cărți și că n-o s-o mai fac niciodată, aveam și un argument pt asta: ce rost are să afli finalul a orice, de aceea, de-atunci încolo n-am mai terminat nicio carte, numai începuturi, pt totdeauna, ce sens are să închei ceva, să fii curios să știi ce s-a întâmplat, nu s-a întâmplat absolut nimic, ce ar putea să fie? bătrânețe, boală, moarte. ideea e că rolul ăsta de însoțitor trebuie păstrat până la capăt, martorul nu poate să dispară decât neanunțat, dintr-o dată, și toată lumea să îl vadă încă, parcă era aici, e pe undeva, au trecut o 100 de ani nu mai are cum să fie, e imposibil, e în zonă, stați liniștiți, ne-a însoțit, cred că a plecat să se încălzească în vreo cafenea, e vremea asta câinească, apare el.

da, ziceați ceva, că a murit cineva.

da, cum a fost?

nu-mi aduc aminte, au fost atâtea evenimente, fapte, ziare, zgomot, cariere, proiecte... mă scuzați, deviez. da, nu știu, se amestecă toate.

poate l-ați omorât dvs.

e greu de presupus, dar e posibil. însă doar prin puterea minții, altfel nu, pt că nu-mi place violența, și un însoțitor nu face gesturi, fapte, lucruri, un martor nici nu se vede, alunecă.

întotdeuna v-ați îmbrăcat în griul ăsta petrol, aici e mereu ceață, ploaie, frig, întuneric?

nu, nicidecum, am avut și haine portocalii, atât de țipătoare încât nu te mai putea concentra, atunci mintea oamenilor refuză să te mai vadă și devii în felul ăsta tot martor, treci peste pragul lor de suportabilitate și, în felul ăsta, dispari, dar, e-adevărat, prefer griul, cenușiul, scrumul, absența.”

câtă vreme ai putea să fii martor? să nu faci nimic, doar să te adaugi în convoi? plecam din apartamentul gol și, ajuns unde se făceau lucruri, se cumpărau case, mașini, m-alăturam discret, ”tu când ai venit? de când ești aici? vrei ceva?”... nu, nimic.

mi-ar fi plăcut să fiu însoțitor zeci de ani, un însoțitor care nu ajută cu nimic pe nimeni și nici nu transmite mai departe, eu, ca martor, nu pot povesti aproape deloc, ce să spui dacă nu se mai poate schimba nimic?

spiritul întreprinzător construiște viitorul, martorul merge odată cu tine, te-ar putea opri, s-ar putea opune, ți-ar putea spulbera visurile? (fragment...)

Rip Carandino & Fane Zaț la o pastramă de oaie

 Avea dreptate Rip Carandino. L-am cunoscut când mi-a montat o ușă, a greșit măsurătorile de două ori, după cinci ore a zis: e bine. M-am uitat la ușă, parcă era una de coteț, de cușcă de câine bătrân, era o ușă mică, pricăjită, strâmbă, hai că-i bine, a zis. Avea dreptate Rip Carandino: cu cafeaua nu te frigi, știu de mic asta, o bei ca pe ceai, o sorbi, uite, n-ai cum să te frigi, nu te arzi, îmi zice lumea: nu te arde cafeaua aia? Pufnește în râs, nu, deloc, o sorb, n-are cum... Și apoi am vorbit de vreme. Mânuia o rangă. Avea un triceps cât coapsa lui Bolt, prima dată am crezut că-i o inflamație a mușchiului, o reacție alergică la vreo mușcătură de țânțar, de albină, nu, era tricepsul supradimensionat, enorm. Una e 38 de grade, alta e 40, astea 2 grade te omoară, te îngroapă, mai faceți și altceva decât să montați uși? L-am întrebat. No. Numai uși. Mă duc cu bicicleta și la 25 de kilometri.

Dic fază 'tu-te-n creier... am zis să facem oaia pe gârlă. Pastrama, zic. Unde altundeva?

Am pus bani, ne-am adunat. Da, mă, pe gârlă, în dreptul lui nea Bildirescu, pastrama o luasem de la unu' de-i zicea Ducele. S-a dus și ăsta. Așa, stai așa... un bairam ca de văduvi, era o oaie d-asta între noi, mai pușcărie așa, veneam de-acasă cu pahare, cu tot ce ne trebuie. S-a urcat Titi Zgârci pe stâlp, a legat acolo firele de la casetofon, furam curent, aveam muzică. Fii atent, ăsta, Fane Zaț, își lua, la nenorocirile astea ale noastre, un pahar cât erau paharele alea mari de muștar, mare, mă, ca un țap de bere. Lacom al dracu', ca să bea el mai mult, să facă pagubă, a pus bani, acu' să-și scoată pârleala, eu veneam cu unu' mic, pahar de cârciumă. Ce dracu', mă, mă caliceam la băutură. 

Așa, mâncare, oaie, muzică, bem, bem, oaie-ntre bărbați. Tristă. Se face seară, unde dracu'-i Fane Zaț? Îl căutăm peste tot, ne uităm prin gârlă, bă, unde-i ăsta? Toți eram luați, dă-l dracu', a murit, s-a curățat, parcă intrase în pământ. Acolo, pe mal, erau niște gherghinari, al dracu' Fane, rupt de băutură s-a băgat ca cârtița în ei jos, ăștia înțeapă, că au ghimpi, s-a strecurat ca șarpele, a dormit la umbră. Se făcuse noapte. Noi nu-l găsisem. S-a ridicat de-acolo, ne-am trezit cu el lângă noi, lângă mal, gârla, fii atent, de la becurile alea de pe stâlpi, strălucește. Ce zice Fane? 

Hai, bă, să mergem acasă, și, năuc cum era, chiaun, o ia spre gârlă și se scufundă în ea.

Un'te duci, sărăcie? Sari, bă, după el că se îneacă! 

Ce făceai, mă, un'te grăbeai așa, unde dracu' te duceai?...

Am crezut că-i drum, că-i stradă...

Pe urmă a început să dârdâie. Ca piftia. 

Dacă te uitai așa, chiar că ziceai că-i drum, nu adia vântul deloc, apa nemișcată, strălucind în dungă. 

Stradă, mânca-ți-aș, stradă neagră asfaltată licărind de la bec.

Casetofonul l-am lăsat acolo, nu mai avea cine să se urce. Prea beți.

A cântat muzica toată noaptea, la bufnițe, șoareci, arici, pești.

jurnal de ani lungi, vali nicolae

 Agarici Star e smooth ca o lebădă 

Județ al meu ce porți în tine sunetele delirului

Colți de vier de la Salcia îmi curg prin vine, nu am sânge 

Salbă la gât îi pun

Contemporan cu brutele, cu Pelinel

Razi cu lacrimi

Nu mai e nici Gillette ce-a fost

Din când în când volumul telefonului meu urcă fără să-l ating.

Parcă-mi spune: nu mai vorbi în șoaptă! N-auzim nimic.

Nu știu de ce compari tu florile cu Grasa de Cotnari...

Păi n-ai văzut ce parfum are, ce buchet, ce culoare?

Etnie de disc.

Merge o costiță la disc și-un vin de paie.

Se înseninează

ploaia se opreşte

apele nu se retrag

la noapte va fi mai cald

mâine vom pescui

dar n-o să prindem nimic

viitura ne va ajunge din urmă

mestec aceste cristale lichide

într-o mare linişte

ca pe nişte jeleuri swarovki

deşi mi-aduc numai veşti sumbre

Auzi, hamsterkauf. Nemția dixit. Filosofi, ce vrei.

Omul e un animal șoarece.

proză

câțu, premierul opus al româniei

un timișorean a fost arestat pozitiv

sorina, scoasă din detest șchiopătând

costache: nu vreau la jug la beciul domnesc

studiu recent, pământul era acoperit de apă rece și caldă

ce se întâmplă dacă bei leuștean?

ești melc.