Avea dreptate Rip Carandino. L-am cunoscut când mi-a montat o ușă, a greșit măsurătorile de două ori, după cinci ore a zis: e bine. M-am uitat la ușă, parcă era una de coteț, de cușcă de câine bătrân, era o ușă mică, pricăjită, strâmbă, hai că-i bine, a zis. Avea dreptate Rip Carandino: cu cafeaua nu te frigi, știu de mic asta, o bei ca pe ceai, o sorbi, uite, n-ai cum să te frigi, nu te arzi, îmi zice lumea: nu te arde cafeaua aia? Pufnește în râs, nu, deloc, o sorb, n-are cum... Și apoi am vorbit de vreme. Mânuia o rangă. Avea un triceps cât coapsa lui Bolt, prima dată am crezut că-i o inflamație a mușchiului, o reacție alergică la vreo mușcătură de țânțar, de albină, nu, era tricepsul supradimensionat, enorm. Una e 38 de grade, alta e 40, astea 2 grade te omoară, te îngroapă, mai faceți și altceva decât să montați uși? L-am întrebat. No. Numai uși. Mă duc cu bicicleta și la 25 de kilometri.
Dic fază 'tu-te-n creier... am zis să facem oaia pe gârlă. Pastrama, zic. Unde altundeva?
Am pus bani, ne-am adunat. Da, mă, pe gârlă, în dreptul lui nea Bildirescu, pastrama o luasem de la unu' de-i zicea Ducele. S-a dus și ăsta. Așa, stai așa... un bairam ca de văduvi, era o oaie d-asta între noi, mai pușcărie așa, veneam de-acasă cu pahare, cu tot ce ne trebuie. S-a urcat Titi Zgârci pe stâlp, a legat acolo firele de la casetofon, furam curent, aveam muzică. Fii atent, ăsta, Fane Zaț, își lua, la nenorocirile astea ale noastre, un pahar cât erau paharele alea mari de muștar, mare, mă, ca un țap de bere. Lacom al dracu', ca să bea el mai mult, să facă pagubă, a pus bani, acu' să-și scoată pârleala, eu veneam cu unu' mic, pahar de cârciumă. Ce dracu', mă, mă caliceam la băutură.
Așa, mâncare, oaie, muzică, bem, bem, oaie-ntre bărbați. Tristă. Se face seară, unde dracu'-i Fane Zaț? Îl căutăm peste tot, ne uităm prin gârlă, bă, unde-i ăsta? Toți eram luați, dă-l dracu', a murit, s-a curățat, parcă intrase în pământ. Acolo, pe mal, erau niște gherghinari, al dracu' Fane, rupt de băutură s-a băgat ca cârtița în ei jos, ăștia înțeapă, că au ghimpi, s-a strecurat ca șarpele, a dormit la umbră. Se făcuse noapte. Noi nu-l găsisem. S-a ridicat de-acolo, ne-am trezit cu el lângă noi, lângă mal, gârla, fii atent, de la becurile alea de pe stâlpi, strălucește. Ce zice Fane?
Hai, bă, să mergem acasă, și, năuc cum era, chiaun, o ia spre gârlă și se scufundă în ea.
Un'te duci, sărăcie? Sari, bă, după el că se îneacă!
Ce făceai, mă, un'te grăbeai așa, unde dracu' te duceai?...
Am crezut că-i drum, că-i stradă...
Pe urmă a început să dârdâie. Ca piftia.
Dacă te uitai așa, chiar că ziceai că-i drum, nu adia vântul deloc, apa nemișcată, strălucind în dungă.
Stradă, mânca-ți-aș, stradă neagră asfaltată licărind de la bec.
Casetofonul l-am lăsat acolo, nu mai avea cine să se urce. Prea beți.
A cântat muzica toată noaptea, la bufnițe, șoareci, arici, pești.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu