Eu am fost la Colibași, vă tai... semăna izbitor cu Gustavo Kuerten, tenismenul brazilian...
Ochii mici, extrem de mobili, părul creț, cârlionțat, păr ca grâul, era neras, sărea așa pe loc, dezmembrat, dezarticulat, subțire, dar destul de vânos, mai înalt, ca și cum ar veni să te lovească, foarte recalcitrant. Însoțit, ținut să nu sară la gâtul nostru.
Eram pe terasa unui chioșc nonstop unde se vindeau hotdog, cafea la filtru șcl undeva pe la 4 dimineața. Noaptea era cel mai frumos. La ora asta. Oricum, nu știam unde să mă duc, de ce să mă duc. Eram blocat, paralizat, ca aproape mereu. Aveam vagi rătăciri de entuziasm, de a face, de a întreprinde, îmi trecea repede, renunțam, nu reușeam să mă conving și să conving pe cineva de ceva vreodată. Fără perpspectivă. Liniște, să vorbești, să asculți, să tot asculți. Mai ales să asculți, orice, nu-mi plăcea violența. Și întotdeauna să apară un rătăcit asemenea nouă.
Eu am fost la Colibași. Vă omor.
Leit brazilianul, băuse mult și băutura avea efectul ăsta la el, ochii injectați, dezarticularea... și voia să taie pe toată lumea.
Ideea e că ți se făcea cumva frică, însă, tot gândindu-mă, nu îl vedeam ca pe un învingător, simțeam că a pierdut, cum și eu eram pierdut, însă eu nu pierdusem nimic, pt că nu avusesem vreodată ceva, că lui însuși îi e teamă, în spatele ochilor, dacă te uitai atent, părea să fie un refuz, n-ar fi vrut cu nici un chip să se întoarcă la Colibași, acolo nu ești singur, nu ești singurul, toți ceialalți sunt foarte aproape de tine, în sufletul tău, peste tine, te mănâncă de viu, pe stradă, uite, poți fi chiar liber, destul de puternic. Așa că cel mai bine e să ameninți. Ca-n șah: amenințarea e mai periculoasă, mai importantă decât execuția. Și, în felul ăsta, ajungi doar puțin în arest. Nu mare lucru.
Ar fi fost un învingător, adică un sinucigaș, dacă ne-ar fi tăiat. Poate că e extrem de simplu să nu te mai întorci niciodată în închisoare, însă băutul ăsta descreierat e exact ce-ți trebuie pt a te înnebuni. Și pt a lovi.
