joi, 2 februarie 2023

Școala noastră cea de toate zilele

Mulțumesc tuturor elevilor care mă primesc cu brațele deschise, care sunt de bună credință și care au bune intenții, elevilor care creează o atmosferă plăcută, armonioasă, de cooperare, colaborare în clase, de bun simț și respect, elevilor care nu mă privesc ca pe un dușman. Celor care prin prezența lor aduc mereu o brumă de civilizație. Care fac din școală o casă primitoare, prietenoasă. Tuturor acelor elevi care se gândesc la colegii lor ca la niște camarazi, prieteni, tovarăși de drum. Mulțumesc elevilor care au ținte, scopuri, care încearcă să priceapă ceva din lumea asta, care se caută pe sine, care desenează, pictează, scriu, care joacă baschet, șah, care învață grele matematici, citesc istorie. Care își descoperă pasiuni și și le cultivă. Mulțumesc tuturor acelora care vor să facă bine în jurul lor, care prin decența, discreția lor sau prin participarea lor entuziastă, ludică, fac orele frumoase, calde. Din care rămânem cu ceva toți cei interesați. Mulțumesc tuturor celor care au legătura cu școala: părinți, profesori, inspectori, directori și care vor să facă lucruri bune pentru școală și pentru copii. Tuturor acelora care se gândesc la mine cu dușmănie, ură, părinte fiind, elev, inspector, director, le doresc: Somn ușor și vise plăcute! Puricii să vă sărute! Iar celor care primesc crapi, cozonaci, contracte, cașcaval, fursecuri, brânză de oaie, porc, care scriu: miau dat, lucurile care le-am făcut, vre-un profesor de filosofie șcl le zic: Poftă bună și să le cadă bine la stomac! Ulcer plăcut! Mulțumesc celor care înțeleg că putem merge împreună pe drum fără să ne faultăm unii pe alții. Care își păstrează calmul, bunul simț, înțelepciunea chiar dacă în jurul lor se scuipă vorbe, se creează grupulețe care se râde, se simte bine, care nu vrea să vorbesc cu noi, care vrea să aibă succesuri și noi le stăm în cale și le producem eșece. Mulțumesc tuturor acelora care fac tot posibilul să îi ocolească, să se ferească din calea deșteptăciunii lor. Știm că nu ne prețuiți, nici noi pe voi, este reciprocă. Dar noi încercăm să conviețium, să spunem o vorbă bună, să oferim un sfat, dacă ni se cere. S-a oprit din păcate legea prin care directorii, primarii, inspectorii, părinții, elevii chiar, își puteau alege profesorii. Ar fi fost extraordinar. S-ar fi adunat ei între ei, perfect. Ar fi mâncat cozonac și porc din șpagă. Păcat. Mulțumesc tuturor elevilor care știu că se pot plictisi la școală, care uneori simt că pierd timpul, dar care vin de drag să mai afle una alta, să mai facă puțină matematică, informatică, română, istorie, să-și întâlnească prietenii, amicii și să-și povestească un film, o carte, o muzică ascultată, care se gândesc să mai îmbunătățească lumea asta, s-o facă mai demnă, onestă. Mai liberă, verticală. Tuturor urâților, urâți la suflet, evident, le doresc: Drum întins, cale bătută! Poate au treabă și noi îi reținem! PS Și pentru a scăpa de întrebarea: Care noi? Voi răspunde aici: noi cei care, până la proba contrarie, încercăm să fim de bună credință, să jucăm onest în jocul ăsta, să avem un oarecare bun simț, să mai civilizăm un pic lumea din jurul nostru.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu