cărțile se aleg după copertă

- cea mai bună modalitate de a alege o carte este după copertă... - e o prostie. - nu e deloc o prostie, nu dai greș niciodată, sunt cărți în librării de care nu m-am apropiat vreodată, pur și simplu, nu le înțeleg, nu-mi place coperta, și, în felul ăsta, nu iau cartea. poate e frumoasă, e-adevărat. e o mare pierdere a mea, dar și a autorului că nu mai ajunge la cititori. - e o prostie. - evident că e o tâmpenie, dar e cel mai simplu așa, alegi cărțile după copertă și gata, nu mai ai ezitări, dubii, nu te mai rătăcești în detalii, deși, la urma urmei, și titlul contează, contează în sensul de respingere, de ex., tu ai cumpăra o carte al cărei titlu conține cuvântul suflet? în ce sens suflet? cum SUFLET? sau iubire? - da, de ce nu? nu înțeleg... - nici nu contează, în fine, ideea e că tot coperta rămâne singurul criteriu de selecție, dacă nu vezi ce scrie pe copertă, cum ai putea s-o iei? e atât de colorată încât nu se distinge nimic. sau stai, tu ai cumpăra o carte pe care e fotografia autorului pe coperta I? nu ți se pare că legi cartea prea mult de fotografia aia, parcă e altfel dacă e pe coperta IV, autorul vine după carte, aici, prima dată intră el în bar, pe scenă, mă rog, după care vine cartea. - nu prea pricep ce spui, nu e ca la teatru? vine actorul pe scenă, după care spune povestea... - da, e posibil. mă gândesc că fotografia aia mare e conectată prea tare de carte, și nu mai poți citi decât cu autorul în minte, îl ai în fața ochilor, și poate e blondă și ție îți plac brunetele sau e cu barbă și ție ți se par șucari cei bărbieriți. nu, nu trebuie autorul pe coperta I, e prea puternic, e prea mare, nu merge. - nu știi tu să faci abstracție, să te eliberezi de poza aia, da' de ce nu te gândește că asta vrea să spună: e cartea mea, doar a mea, nu e despre natura umană, despre univers etc etc - da, nu e exclus, dar nici măcar el nu e doar cartea aia, poate e mai mult, fiind mai mult, cartea atârnă într-o parte, e dezechilibrată, e în tangaj, are o greutate prea mare pe un taler, ori povestea, ori autorul, nu contează. e un balans amețitor, ți se face rău. - ce vorbim noi aici, e o discuție complet cretină, tu altceva nu ai mai bun de făcut? ia cartea, citește-o și gata. - ușor de zis. aș putea face o listă cu cuvinte pe care nu trebuie să le conțină un titlu, pt mine, pt tine s-ar putea să nu conteze. tu ai cumpăra o carte care are în titlu mama sau tata? - nae, ce întrebări sunt astea? tu ai limbariță? nu te mai poți opri? - mie mi se par niște cuvinte foarte complicate, nu treci așa ușor peste ele, sunt extraordinar de grele, te însoțesc prea mult timp pt a fi ignorate. uite, dacă n-ai soră, ai putea lua o ficțiune pe care vezi cuvântul soră, n-ai soră, ești imun. poți citi despre orice soră de pe planetă, pt că NU E A TA, ar putea fi, dar nu e. sau nuntă, nu ți se pare periculos, dacă a murit cineva la nuntă? sau ceva cu meu, al meu, al lor... foarte straniu. sau iisus sau dumnezeu. îmi provoacă panică. trebuie să fac neapărat o listă, mă apar și eu. - isus al meu... - vezi, exact. dar băgău cum ți se pare? - cum băgău? - așa se numește, mie mi se pare senzațional, e ca și cum ar da unul cu piciorul într-o doză sau într-un pet, șuuuuuuuuuut, la vinclu. - drept să spun, mi se pare o prostie.

parodii în fond

 ce cald e aicea la tine

și totu'-din casă-i fierbinte

mai spune s-aducă și gheață

și-un aer, să-mi toarcă și-n vintre

și mână fotoliul spre apă

la frig să-i ascult vijelia

cuptor e-napoi și-nainte

nu râde, răcește-nainte

mai spune s-aducă freon

și du-te și tu mai departe

ești caldă și arzi de fierbinte

e abur, iubito,-s morminte

nu râde, răcește-nainte.

redacția de spiritism, valentin nicolae

 hai! vino!

purta niște cizme lungi până dincolo de genunchi și o rochie scurtă dantelată. atât vedeam.

hai! vino!

era noapte și, luminată din spate printr-o ușă întredeschisă de la nivelul unei parcări subterane, mă chema.

eram undeva mai sus și relativ departe. simțeam că sunt stins, epuizat. îmi plăcea că adia vântul, era răcoare. nici nu știu cum ajunsesem aici, aici, în această stare de neîncredere, de deznădejde. încercam să înțeleg, dar mă sufocam, mi se scurgea toată energia din mine. ca și cum te-ar măcina ceva, vreo boală cruntă. sau frica, gelozia. ceva care te seacă, te usucă.

hai! vino!

voi veni, zic.

voi veni dacă îmi promiți că vei face 3 lucruri pt mine.

hai! vino!

ce noapte uluitoare, aceeași noapte a orașului, dureroasă datorită frumuseții ei, lumini, mirosuri, taxi-uri, câte un tramvai rătăcit, cafea. îmbrăcat cu hainele tale, cu aerul tău, aura ta, gri, albastră, ca peștele în apă. tu cu tine nemuritor.

vin dacă îmi îndeplinești 3 dorințe.

da... vino!

prima dintre ele, am început să spun abia auzit, vlăguit, prima dintre ele este ca din când în când să pot veni aici și să stau, să mă uit la voi, undeva la o masă, să încerc să sorb o cafea cu înghițituri mici, s-o beau încet făcând un oarecare efort pt a-mi controla pulsul. să vă văd scriind, vorbind, gândind. fumând.

era redacția unei reviste de spiritism, de paranormal, o revistă despre universul invizibil, mă simțeam acolo extrem de liniștit, de fapt, nu liniștit, ci complet abandonat, sfârșit, însă o sfârșeală cu sens, o cenușă cu speranță, puteai să părăsești această lume într-un mod ușor, să te duci și să nu te mai întorci, calm, să te lași în voia despărțirii de corp, că asta era: acolo, la revistă, cel ce murea era tot acolo, nimeni nu îi simțea lipsa, pe pereți erau portretele lui hașdeu, iuliei, lui scarlat demetrescu, lui florian onitza. cărțile lor erau în mai multe exemplare pe mese, într-o mică bibliotecă, viața dincolo de mormânt, astre și dezastre, sic cogito, greșeli din alte vieți, și altele, de raymond moody. și vii și morți. acolo, în redacție, mă simțeam bine. simțeai că spiritul nu moare. întrebarea care mă epuizase era: de ce ne născusem?

a doua dorință, m-auzi?

da... vino!

a doua dorință ar fi asta: am câteva teancuri de sute de lei de dinainte de 89, aș vrea cumva să le vindem, să le falsificăm, să le dăm cuiva măcar pe 10 lei, hai, chiar 5. sunt, sunt mii de sute. poate mă ajuți, am nevoie de ceva bani. nu, nu am datorii, nu vreau să-mi cumpăr nimic, însă mi-e frică și vreau să am câțiva bănuți tot timpul la mine. uite, geaca asta o am de ani de zile, mă simt păzit cu ea. m-adun în ea, merg, merg, m-așez, merg, trebuie să obosesc rău altfel nu pot să dorm, aici, la voi, în redacție, aș adormi cu capul pe masă. nici nu știu, dar nu mi-e frică, aș fi ceva mai liniștit, cel mai rău ar fi să nu mai existe acest subsol, această revistă, acești oameni. n-am văzut pe nimeni tânăr.

a treia dorință, m-am pregătit să închei complet slăbit, mi-aș dori să te iau în brațe, uneori, să te iau în brațe, puțin, ești atât de caldă și ai un parfum plăcut, o aură bună. cred că nu mă mai clatin, și, sigur, îmi dai ceva viață, viață d-asta de aici, și liniște de dincolo.

de ce m-am născut nu pot să aflu de la voi. dar voi sta acolo, voi răsfoi cărțile, vă voi auzi. mort sau viu, pt că la voi nu contează.

da... poți să vii. cu banii rezolvăm prima dată, trebuie să-i dăm bine. trebuie să ne gândim serios cum să falsificăm și alte lucruri. vino!

scenariu, vali nicolae

 Schiță de scenariu

Titlu: Neam SP Art

Personaje: Brigitte

Domnul Propteanu, profesor de chimie

Persida (ce nu se teme de sida; vezi Familia Freud, de Ion Stratan)

Spatula

Domnișoara Aurica, profesoară de latină

Rezumat:

La etajul 9 dintr-un bloc din Prelungirea Ghencea, domnul Propteanu încinge un pokeraș cu fetele pe dezbrăcate, brusc, li se taie căldura de la neplată. RADET, fii blestemat! Ca-n cântec, n-a plătit-o de ajuns.

Hai să mergem sus, la 10, la domnișoara Aurica, profa de latină tocmai își terminase ceaiul de mentă puțin îndulcit degustat cu covrigi de Buzău, și se pregătea să intre pe Meet cu copiii...

Knock, knock...

Da' poftiți, vă rog, un ceai, un biscuite, o, dragele mele, Persida, Spatula, Briggite, domnul Propteanu, haideți, da' tremurați, sunteți și așa sumar îmbrăcate.

Camera de Meet rămâne deschisă, Persida se proptește în domnul Propteanu, Brigitte se uită fix la Aurica, ochiul camerei toarce silențios, copiii de liceu se deconectează treptat, e prea tern, prea soft.

Se termină cu o imagine pe țeavă, pe țeava de apă caldă, care nu mai vine. (vezi și Dragoste și apă caldă).

Cazul ajunge la ministrul educației Anton Anton care-l rezolvă într-un mod profesionist.

musca n-a murit, valentin nicolae

 Iarna trecută musca nu a murit, zise Fane Butelie. Nu puteai să ții nimic afară: carne, pește, colivă. Se punea musca. Eu am prispă, verandă d-aia închisă, în iernile adevărate frigiderul de-acolo nu declanșa, era mai frig pe prispă decât în frigider.

Și n-a fost bine, ai văzut?

Astea erau semnele: musca n-a murit, coliva s-a acrit, cârnații atârnați pe sfoară s-au stricat, peștele pus la vânt s-a împuțit.

Fii atent la mine, Nae, nici anul ăsta musca nu va muri. Nu se vede, nu se simte nimic. E cald, Nae, din ce în ce mai cald.

Când moare musca, dormi mai liniștit, ai mai multă încredere în tine, carnea se zvântă bine, nu simți boala, orice boală dată de căldură.

O să vezi, va fi un an mai rău ca ăsta, vom trăi în pământ, ne vom face pivnițe tot mai adânci. Cei dinăuntru se vor lupta cu cei de-afară, sus, pe pământ adică, va fi pârjol, nisip, scaieți, ciulini.

- În pământ?

- În pământ, Nae, în pivnițe, hrube, da' nu va fi pt toți.

plafar, valentin nicolae

Eram la un plafar

Să-mi fac provizii pt iarnă

Eu, cel mai dur tip al orașului

Tei, passiflora, sunătoare

Cu un cutter micuț extrem de fin și ascuțit

Urma să tai bucățele niște obleți

Drept momeală pt pește

Mai bine cumpăram ficat de curcan din hala de carne

Și-l feliam ca un subchirurg

Tot pt peștele cu o mie de ochi

Vremea e perfectă

Apa e un gablonz cu irizații verzui

Malurile, pline de gunoaie

martor, fragment, vali nicolae

 Eu am fost la Colibași, vă tai... semăna izbitor cu Gustavo Kuerten, tenismenul brazilian...

Ochii mici, extrem de mobili, părul creț, cârlionțat, păr ca grâul, era neras, sărea așa pe loc, dezmembrat, dezarticulat, subțire, dar destul de vânos, mai înalt, ca și cum ar veni să te lovească, foarte recalcitrant. Însoțit, ținut să nu sară la gâtul nostru.

Eram pe terasa unui chioșc nonstop unde se vindeau hotdog, cafea la filtru șcl undeva pe la 4 dimineața. Noaptea era cel mai frumos. La ora asta. Oricum, nu știam unde să mă duc, de ce să mă duc. Eram blocat, paralizat, ca aproape mereu. Aveam vagi rătăciri de entuziasm, de a face, de a întreprinde, îmi trecea repede, renunțam, nu reușeam să mă conving și să conving pe cineva de ceva vreodată. Fără perpspectivă. Liniște, să vorbești, să asculți, să tot asculți. Mai ales să asculți, orice, nu-mi plăcea violența. Și întotdeauna să apară un rătăcit asemenea nouă.

Eu am fost la Colibași. Vă omor.

Leit brazilianul, băuse mult și băutura avea efectul ăsta la el, ochii injectați, dezarticularea... și voia să taie pe toată lumea.

Ideea e că ți se făcea cumva frică, însă, tot gândindu-mă, nu îl vedeam ca pe un învingător, simțeam că a pierdut, cum și eu eram pierdut, însă eu nu pierdusem nimic, pt că nu avusesem vreodată ceva, că lui însuși îi e teamă, în spatele ochilor, dacă te uitai atent, părea să fie un refuz, n-ar fi vrut cu nici un chip să se întoarcă la Colibași, acolo nu ești singur, nu ești singurul, toți ceialalți sunt foarte aproape de tine, în sufletul tău, peste tine, te mănâncă de viu, pe stradă, uite, poți fi chiar liber, destul de puternic. Așa că cel mai bine e să ameninți. Ca-n șah: amenințarea e mai periculoasă, mai importantă decât execuția. Și, în felul ăsta, ajungi doar puțin în arest. Nu mare lucru.

Ar fi fost un învingător, adică un sinucigaș, dacă ne-ar fi tăiat. Poate că e extrem de simplu să nu te mai întorci niciodată în închisoare, însă băutul ăsta descreierat e exact ce-ți trebuie pt a te înnebuni. Și pt a lovi.

jurnal de câmp, vali nicolae, 2020

Cumpăr măști.

Jean Fățarnic

Nu mai contează cine a zis, dar intrăm pe un făraș normal…

Societatea deschisă și dujmanii ei, unul singur, da' rău, rău…

Cu mască, fără mască a fost interzis…

Dacă doriți să revedeți:

Miroase pt fiul tău

În sula iubirii

Puterea dragostei

Neuro pt mama

Bravo, ai kile

Schimb de mame, soții, soți

Ai omor

Opriți tâmpul

Vântu favorizează răspândirea virusului... Ce face SOV ăsta și din pușcărie.

Era un flecar de infecție…

Unde sunt futurologii?

Secolul XXI va fi dubios sau vom sta în loc…

Mascata din fereastră, de Victor Ion Popa

Ce-au făcut ăștia din noi, ne dau să mâncam carne crud uscată ca înainte de descoperirea focului.

Bi Zar. Barbut.

Mi-e frică de oameni, de babe, de viitor

Ocolesc tot ce se poate ocoli

Evit natura umană

4 ciori în trapez pe crengile arse de plop

la pândă

m-au făcut mai atent

aici nu mă voi plictisi niciodată.

Nu există şcoală fără etică.

Să nu aştepţi minuni de la lumea lui Psi (Ψ)!

Noi nici până acum nu ne-am dat seama că nu pt bani trebuie să muncim, ci pt că ne place.

Păi noi filosofia o facem pt bani?

Banii vin ca o elocinţă.

Nu-i mai îmbrăţişaţi pe cei care fac totul pt bani!

Mai uşor trece un bogat prin uşile psihoterapeutului, decât un sărac.

Am asistat (niște asistenți!) la stafidirea, sfoiegirea, secătuirea, siluirea, putrezirea oricărei idei bune ce ne anima în anii Revoluției.

Dacă totul ar fi oscilobatant, am fi salvaţi!

Să ardem falsul din noi!

Ușor de zis.

Sa îndepărtăm falsul din tot ce ne înconjoară, împresoară, doboara.

Avem gânduri moi, de gumilastic, avem mâini noi, de cârpă.

Omul e o ciorbă reîncălzită succesiv.

într-o proză din '83 un tip elegant, fin, îmbrăcat în costum face plinul unui mercedes cu 360 lei.

nu sunt şofer, habar n-am de maşini...

azi ar fi alimentat cu 65,45 l.

mi-a plăcut proza asta a lui Cuşnarencu.

(e vorba de Zbor peste un fel de sigurătate din Tratat de apărare permanentă)

ce-o mai face ?

dacă mai aflu preţuri, vă anunţ.

de ex., 500 lei pt popă la o înmormântare.

10 m de poplin alb de 3 ori preţul, dar n-am aflat preţul real.