cărțile se aleg după copertă

- cea mai bună modalitate de a alege o carte este după copertă... - e o prostie. - nu e deloc o prostie, nu dai greș niciodată, sunt cărți în librării de care nu m-am apropiat vreodată, pur și simplu, nu le înțeleg, nu-mi place coperta, și, în felul ăsta, nu iau cartea. poate e frumoasă, e-adevărat. e o mare pierdere a mea, dar și a autorului că nu mai ajunge la cititori. - e o prostie. - evident că e o tâmpenie, dar e cel mai simplu așa, alegi cărțile după copertă și gata, nu mai ai ezitări, dubii, nu te mai rătăcești în detalii, deși, la urma urmei, și titlul contează, contează în sensul de respingere, de ex., tu ai cumpăra o carte al cărei titlu conține cuvântul suflet? în ce sens suflet? cum SUFLET? sau iubire? - da, de ce nu? nu înțeleg... - nici nu contează, în fine, ideea e că tot coperta rămâne singurul criteriu de selecție, dacă nu vezi ce scrie pe copertă, cum ai putea s-o iei? e atât de colorată încât nu se distinge nimic. sau stai, tu ai cumpăra o carte pe care e fotografia autorului pe coperta I? nu ți se pare că legi cartea prea mult de fotografia aia, parcă e altfel dacă e pe coperta IV, autorul vine după carte, aici, prima dată intră el în bar, pe scenă, mă rog, după care vine cartea. - nu prea pricep ce spui, nu e ca la teatru? vine actorul pe scenă, după care spune povestea... - da, e posibil. mă gândesc că fotografia aia mare e conectată prea tare de carte, și nu mai poți citi decât cu autorul în minte, îl ai în fața ochilor, și poate e blondă și ție îți plac brunetele sau e cu barbă și ție ți se par șucari cei bărbieriți. nu, nu trebuie autorul pe coperta I, e prea puternic, e prea mare, nu merge. - nu știi tu să faci abstracție, să te eliberezi de poza aia, da' de ce nu te gândește că asta vrea să spună: e cartea mea, doar a mea, nu e despre natura umană, despre univers etc etc - da, nu e exclus, dar nici măcar el nu e doar cartea aia, poate e mai mult, fiind mai mult, cartea atârnă într-o parte, e dezechilibrată, e în tangaj, are o greutate prea mare pe un taler, ori povestea, ori autorul, nu contează. e un balans amețitor, ți se face rău. - ce vorbim noi aici, e o discuție complet cretină, tu altceva nu ai mai bun de făcut? ia cartea, citește-o și gata. - ușor de zis. aș putea face o listă cu cuvinte pe care nu trebuie să le conțină un titlu, pt mine, pt tine s-ar putea să nu conteze. tu ai cumpăra o carte care are în titlu mama sau tata? - nae, ce întrebări sunt astea? tu ai limbariță? nu te mai poți opri? - mie mi se par niște cuvinte foarte complicate, nu treci așa ușor peste ele, sunt extraordinar de grele, te însoțesc prea mult timp pt a fi ignorate. uite, dacă n-ai soră, ai putea lua o ficțiune pe care vezi cuvântul soră, n-ai soră, ești imun. poți citi despre orice soră de pe planetă, pt că NU E A TA, ar putea fi, dar nu e. sau nuntă, nu ți se pare periculos, dacă a murit cineva la nuntă? sau ceva cu meu, al meu, al lor... foarte straniu. sau iisus sau dumnezeu. îmi provoacă panică. trebuie să fac neapărat o listă, mă apar și eu. - isus al meu... - vezi, exact. dar băgău cum ți se pare? - cum băgău? - așa se numește, mie mi se pare senzațional, e ca și cum ar da unul cu piciorul într-o doză sau într-un pet, șuuuuuuuuuut, la vinclu. - drept să spun, mi se pare o prostie.