școala în regim privat

Dacă s-ar desființa învățământul de stat, economia ar exploda, am avea un salt U L U I T O R.

Foarte multe bone, guvernante. Bucureștence, clujence get-beget, oltence, brașovence.

Apoi profesori chemați acasă, meditații, circulă banu', totul privat.

Pur și simplu, economia ar dansa. Toate grădinițele private. Licee private. Facultăți exclusiv private.

Explozie de bani.

Susțineți economia națională!

Renunțați la învățământul de stat!

Plătiți educatorii numai în regim privat!

Dacă mamaia avea două clase, socotea, scria cu majuscule, citea rar, foarte lent, atunci n-aveți nevoie de profesori-profesori, orice CAP-ist bine intenționat e bun, excelent.

Stâlpii scelerității

Avem nevoie de un învățământ de caritate

desființarea școlii

Știu cum să-i lăsăm pe profesori fără loc de muncă, educatorii ăștia care nu sunt în stare să facă un ban pe piața liberă, NU NE MAI DUCEM COPIII LA ȘCOALĂ!

I-am rupt, le-am luat pâinea de la gură!

Îi dăm direct la facultate, fără facultate nu se poate, măcar Alfred Bulai să aibă un loc de muncă. El și domnul Pârvulescu.

Școala îi ține pe profesori în viață, desființați-o, îi punem pe butuci, îi facem șomeri.

Nu știe boabă de citire ăsta mic al meu, să chem un profesor?

Nuuuuuuu! Că-l învață și-l virusează! Îl corupe, îl distruge!

Să nu faci asta, Gogule!

Primesc vești din primul Falanster construit la Malu roșu, Falanster de fete de liceu, părinții reclamă atmosfera densă de lesbianism de pe anumite paliere. Riscurile falansterului mono gen. Schimbăm, aducem și băieți.

Deși, mă rog, cu vremurile pe care le trăim, mai bine ne-am mulțumi că va fi liniște, va fi pace.

Jean-Lorin Frizescu, pedagog

falanstere în mulțime

Aș scrie undeva că noi n-am înțeles nimic...

Uite, eu aș propune construcția mai multor falanstere, EXCLUSIV PENTRU COPII.

Le-aș numi simplu, clar: Copiii României, fiind mai multe, ar purta și numere. Copiii României 1, Copiii României 2. Cum sunt copiii Norvegiei.

Și-n falanstere ar fi educatori, învățători, profesori, NICIUN PĂRINTE.

Clădirile au toate facilitățile: ateliere de fierărie, tâmplărie, săli de șah, table, remy, dame. Biblioteci, tablete. Facebook? Facebook. Pătuțuri, cantine. Tot, tot. Și-afară, grădini de zarzavaturi, legume. Câteva vaci, oi și căprițe.

Și-n tot acest timp, dragii noștri părinți, bunicii noștri, să își desfășoare activitatea: lipirea foliilor protectoare pe ecrane, analiza de conținut a emisiunilor O dată-n greață, Miroase pt fiul tău, Bravo, ai kile!, Mă-nsoară mă-ta!.

Lăsați copiii să vină în Falanster!

Al dracu' comunism, ce bun era, îți lăsai copilu' la creșă, la cămin până pe la 5 și tu, casnică fiind, sunt mulți șomeri, nu?, sau au murit cu viscolu' ăsta?, casnic(ă) fiind, s-o freci ușor pe ecranu' multicolor.

Aduceți copiii în Falanster! Abandonați-i! Lăsați-i cu niște unchi, mătuși de la Slobozia, Turnu-Măgurele sau Breaza și plecați unde-oți vedea cu ochii și mai faceți și-acolo vreo câțiva. E loc. Și în casele container intră multă lume. Ieftine, încăpătoare.

Apropo de casă, îmi iau și eu una tip container și-o pun lângă Teleormănel. Aer curat, pește fript, scoici cu usturoi, ciorbică acrită cu corcodușe, cu puțină răbdare, în păduricele alea, mai pică la laț câte o făzănică sau vreun iepure.

Unde ești tu, Diamant

Ca punând mâna pe ei

Să-i împarți în două cete

Asistați și boierei?

Furai lucrușoare

erai combinată cu un distribuitor mic te știa lumea ca pe fosta smardoaică de la mega furai lucrușoare, obiecte plate, sticluțe de cava d'oro în chiloți acum, pe soarele ăsta care bate-n baracă, păzești sicrie, coroane și cruci nescrise servicii funerare nonstop ești schimbu' 2 vei ieși pe întuneric poate pe răcoare

Trimis de pe telefonul meu Huawei

Tanga

într-una din zile a venit de la oraş fane zmeu. el se umfla pe sine, avea vrăjeli d- astea de rahova, te făcea din vorbă, ţaca-paca, alba neagra... avea o maşină verde înmatriculată în bulgaria. şi-a început să cânte : - verde-i frunza / verde-i iarba / dacă nu eşti tu / e laba... şi-a tot cântat. maţu, de când l-a văzut, a venit la mine şi mi-a şoptit la ureche, eu, cândva, o să-l omor p-ăsta! oricum, se gândea maţu, ce face el, ce face el pe pământ? nimic. noi măcar păzim ţevile astea. şi, când n-o să le mai păzim, ar fi bine să murim? logic, n- am de ce să-l omor, dar e atât de umflat, atât de balonat şi ne ia şi pe noi în balon, dă vânturi şi cântă: la elena sub udău / tot mai trage un băsău... dulce-i frunza / verde-i iarba / dacă nu eşti tu / e laba... - bă, voi cât mai staţi aici, v-a-ngropat zăpada? când o să se topească asta, o să înotaţi în noroi, o să vă ia coşmelia asta cu totu', eu nu ştiu cum de n-aţi murit până acum, oricum, voi n-ar trebui să mai trăiţi! fane zmeu era un fel de intermediar, un fel de supraveghetor, el venea şi ne verifica din când în când, uneori, nu ajungea până la noi, stătea la capătul canalului de irigaţie şi se uita cu bihoclu'... el ne aducea şi banii, prinşi cu câte o agrafă, acolo era şi hârtiuţă aia pe care scria câţi bani sunt, câți bani ar trebui să fie. fane zmeu stătuse şi prin bucureşti, în rahova. d-acolo luase el vorba asta de şmecheraş, de samsar. - voi aveţi, bă, aici televizor? - avem, dar nu se mai prinde nimic prin aer... - bă, voi ştiţi ce emisiuni mişto sunt la televizor? miroase pt fiul tău, o dată-n creața, limbi de mame, clonă pt mama... şi râdea ca prostu'. maţu mai avea puţin şi-i reteza capu'. nu pentru ce spunea, ci pt cum spunea. și iar se gândea maţu: ăsta n-ar trebui să mai fie, îl omorâm şi-i dăm drumu' pe Dunăre... şi gata. şi-apoi putrezim în puşcărie. bine c-a plecat. se-auzea încă vocea lui : dulce-i urda verde-i tanga dacă nu eşti tu e laba... totul e bine când se termină în tine. nu-mi plăcea fane zmeu. îmi era imposibil să găsesc o varianta ca să-l fac să dispară. noi eram suspecţi oricum. numai prin faptul că trăiam.

Trimis de pe telefonul meu Huawei

Pește

si-atunci au venit si-au prins peste cu sacii, cu carutele, cu autoutilitarele. zeci, sute de kilograme, mii. delta calmatuiului era ca o sorcova. sute de barbati imbracati in culori vii. verde reflectorizant, portocaliu, rosu, galben sclipitor, roz. pelerine, veste de la ajutoare, din campaniile electorale. prindeau si vindeau. asta gandeau ei. in scurt timp, toata lumea avea peste, toata lumea cumparase peste, toata lumea se saturase, toata lumea mirosea a peste, respira peste, visa icre de peste, ca un creier mare portocaliu. si-atunci au inceput sa macine pestele, sa-l piseze, sa-l faca pasta ca sa-l dea la gaini, la rate, la porci. si-asa mancai tu porc hranit cu peste. porc din peste. porc omega3, omega6 si chiar 9. porc omega, 369, otomega, o ! mega !, ditamai porcu'. porcul peste. pestele porc. pomana pestelui. bataia porcului. noi ne uitam de pe dig. fumam si ne uitam. era valea foametei, valea plangerii, valea chinului, valea mortii. o vale ce stralucea in milioane de stele mici, in milioane de solzi. atunci n-am murit. atunci ne-am intors impleticindu-ne la baraca noastra si-am deschis un radio. erau cotele apelor Dunarii. si-apoi aveam s-o ascultam pe solitara Polina Gheorghe.

Trimis de pe telefonul meu Huawei

Cinema Patria

 

După ce vedeam un film la Cinema Patria, Colierul de turcoaze, Raliul, O vară cu Mara, în timpul orelor, prin clasa a X-a, în 90, 1990, mergeam la un tip acasă și jucam Whist, fumam Vek sau Vikend, Golf sau Top, beam Trocadero, Calypso sau, exact ca-n cântecul lui Mircea Vintilă, ne tulburam cu Zarea, sorbeam cine știe ce Alvorada, da' jucam, jucam Whist până ne sticleau ochii, filam cărțile ca Rucăreanu în Secretul lui Nemesis, mai arunca vreunul câteva pagini rupte dintr-o revistă deocheată rău zicând: bă, eu n-aș face așa ceva. Era obligatoriu să părăsim locul până în ora 15:30, oricând puteau să pice ai lui acasă, când ieșeam, călcam în străchini și, dacă erai atent, fumegam.

Din urechi se ridica spre cer fumul fierbințelii noastre. Eram și leșinați de foame.

Mai umblam cu mațele chiorăind la aer pt a ne trezi cât de cât.

Din Jurnalui unui Picioare-Scurte, Editura Comoara, Teleorman, 2019