A trecut prin mine cel rău

Eram cu măicuța în curte. Strângeam rufele puse la uscat pe sârmă. 
Măicuții îi plăcea să chitească. 
Dă-le-ncoa să le chitesc, zicea. 
Eram afară în curte, ea stătea pe scaun la masă, era o vreme atât de frumoasă, adia vântul, un soare blând ne mângâia sufletele. 
Am adunat rufele într-un coș mare și m-am dus către ea. 
Ia rufele și chitește-le, măicuță!
Nu vreau!
...
Sunt supărată rău, nu mi-e bine...
De ce, măicuță, ce ai?
Și odată a făcut brrrrrr ca dând de un frig de morgă și tremurând ca pifitia zise: a trecut diavolul prin mine, brrrrrrr, a făcut și s-a scuturat așa ca de o bucată de gheață pusă pe gât și s-a înnegrit, s-a întunecat. Și-a început să vorbească în dodii.
Ce zici, măicuță? Ce vorbești acolo? 
De-atunci, de ani și ani, îi dau să mănânce cu lingurița, a damblagit.
Și eu am început să beau vin, vin vărsat, d-ăla din cutie de carton, sângele Domnului. 
O să murim toți și ea tot o să fie în viață. Eu m-am șubrezit rău, stăm amândouă și ne uităm una la alta, în mine e numai vin și-n ea un fel de cenușă. Prin ea a trecut un fulger negru, ceva urât. Prin mine circulă vinul ăsta, sângele Domnului. 
Ne-o lua p-amândouă în același timp ca să nu ne mai chinuim.
Dar unde s-o fi dus, de ce a trecut prin ea, se grăbea, avea de păcălit pe cineva?

Trimis de pe telefonul smartphone BlackBerry 10.