poartă o unghieră la tine

motto:

copii crescuţi aiurea
cu lapte praf
la sânul lăsat al uzinei...
copii crescuţi aievea
pe valul ros al milei...


ce zici să fac?
ţine palma pe ficat când poţi...
te uiţi la tv, citeşti pune palma
s-ar putea să te ajute

când adormi aşează palma dreaptă pe plexul solar
şi stânga pe ombilic
poate să-ţi facă bine

asta zici să fac?
da
şi altceva?
poartă o unghieră la tine
şi?
taie-ţi câte o unghie când eşti la o petrecere sau la un bairam, cum zic ăştia,
şi aprinde o brichetă şi dă-i foc
aşa, şi?
mirosul îţi va aduce aminte de moartea ta
şi pâna atunci?
zicea unu`, Noica, de petrecere, de petrecerea timpului
şi până atunci?
urlă, urlă în tine.

şi în rest?
nu ştiu ce să zic
nu e nimic de făcut?
cam nu... ceva ar fi: respiră amplu...
ajută?
poate
şi cu tata ce să fac?
lasă-l acolo, îi vei urma...
cum să-ţi descriu nodul ăsta din gât... stai aşa!
uite: nu mai pot să mă mai gândesc la ce a fost, nu mai pot să respir, mi se pune un nod în gât...
respiră amplu, te-ai panicat şi, în plus, ai luat-o pe panta asta greşită... nu vezi şi tu că orice apariţie are aerul eşecului, nu observi că vorbele, gândurile astea îţi fac rău?
dormi şi tu mai mult, mănâncă mai bine, râzi, veseleşte-te că nu mai stai mult...

ia şi tu o pauză, odihneşte-te...
da, da` am numai lacrimi în gât
atunci plângi, plângi în tine şi gata, lasă-mă-n pace,
mă duc să pescuiesc...

nu poţi pleca
acum mă ai pe mine
rămâi!
nu eşti numai tu.

Despre viata ta, a mea, a noastra

Indiferent cine esti, indiferent incotro de indrepti, ideea este sa ai onoare, sa iti respecti cuvantul dat, sa fii vertical, sa nu te lasi furat, manipulat, mintit.
Poate ca parintii tai mint, fura, nu este obligatoriu sa-i urmezi, nu este necesar sa-i asculti pe cei care au aratat ca sunt suspecti, fatarnici.
Probabil unul dintre voi are un parinte care este inspector scolar si care a fost pus in functie pe criterii politice... tu, probabil, nu mai ai ce sa-i faci, nu mai ai cum sa-i schimbi firea, comportamentul, insa tu poti fi altfel, mai mandru, mai demn, mai drept.
Poate ti se pare dur ceea ce spun, insa ignora-ti parintele, nu ai ce invata de la el, nu merita sa inveti sa fii lingusitor, supus, cu mai multe fete.
Intrebarea care probabil iti vine in minte este urmatoarea:
ce castig? sau de ce sa fac asa?
Nu este exclus sa existe nenumarate raspunsuri la aceasta intrebare, care mai de care mai inteligente, mai argumentate, mai complexe, insa raspunsul meu este acesta: pentru ca asa vreau.
Vreau sa nu fiu mintit, sa nu fiu furat, sa nu fiu manipulat... vreau sa pot spune ce gandesc fara teama, vreau sa-mi pastrez verticalitatea, onoarea, vreau sa ma bazez pe mine si pe ceea ce stiu eu sa fac, nu pe parintii mei, care lucreaza cine stie unde.
Daca ma respect si daca, de exemplu, raman corigent la geografie, nu trebuie sa ma duc la mama sau la tata sa vorbeasca cu nu stiu cine care sa vorbeasca cu profesorul de geografie ca sa ma treaca fara sa invat. Daca esti demn, invata si ia examenul respectiv, daca profesorul este absurd, nedrept, incorect, da-l in judecata, nu te costa nimic, de ce sa-ti fie frica.
Prin urmare indiferent daca esti profesor, sau sofer, sau inginer, sau inspector comporta-te ca un om adevarat.
Poti sa inveti de la toti cei din jurul tau... ce merita si ce nu merita sa faci. Nu e deloc rau sa ai o tinta, un scop, sa iti doresti ceva, insa in atingerea scopului nu trebuie sa-ti bati joc de cei de langa tine, ca nu este exclus sa vina un altul care sa-si bata joc de tine.
Ce sa-ti placa la un om dubios, la un om cu un caracter suspect? Nimic.
Chiar daca acel om este foarte bun dpdv profesional il admiri, respecti pentru asta, insa nu poti sa ai incredere in el, nu poti sa spui ca ar fi de urmat in comportamentul lui.
Cand intalnesti astfel de oameni e bine sa te feresti de ei, nu te costa nimic, e gratis, free.
Amenintarile unora dintre ei nu trebuie sa te sperie, ci sa te faca sa zambesti de cat de limitati sunt, pentru ca nu esti santajabil, si, la urma urmei, ce poate sa-ti faca, cel mai rau lucru e sa te omoare, insa nu e intotdeauna asa de simplu.

Pentru cei care sunt apti fizic si mintal, cam asta inseamna sa-i ajuti cumva, cam asta inseamna sa le dai un sfat, sa-i indrumi.
Poti incerca sa le trezesti potentialul, sa le descoperi talentele, inclinatiile, poti incerca sa faci din ei niste oameni demni, greu de pacalit, greu de ucis.

In tot ceea ce faceti sa aveti in minte ideea ca merita sa devii, de exemplu, actor, sau profesor, sau medic, pastrandu-ti in acelasi timp demnitatea.
De ce sa copiezi la examene, de ce sa te minti pe tine, ce faci cu notele, ele nu valoreaza mare lucru, nu trebuie sa pui atata pret pe ele. Daca vrei sa devii actor chiar ca nu conteaza deloc ce note ai, intrucat susti un examen si, daca esti bun, vei fi student la UNATC (Universitatea de arta teatrala si cinematografica I. L. Caragiale).
Tu crezi ca Dinica a avut note mari la liceu sau la scoala profesionala?
Eu nu cred. Si cu toate astea a facut Institutul de teatru si film si, in plus, mai ales, este un actor exceptional.

Zodia Câinelui de Metal. Anul Bivolului de Apă

Motto: satisfăceam o jumătate de prună cu limba, se udase puţin, şi scriam

“Pseudonimele sunt agenţii ascensiunii omului spre sine.” (Paul Tisseau)

Agarici Star

Îmi dădusem numele de Agarici Star. Sau îmi dăduseră. Cine mai ştie? Mergeam în penumbră, ca un câine incontinent. Eram expresia viului, degradării canine. Urmele paşilor tăi de căţea îmi împăienjeneau ochii, privirea. Eram în Atari. Asudam. Urinam frecvent. Te miroseam. Venise vara ca o reprezentare a unui trecut revolut. Miroseai a smirnă. Nu-mi puteam ţine limba în gură, sexul în teacă. Mă sufocam. Căutam secunde de apă. Clipe umede. Umide. Repetam aceeaşi succesiune de gesturi, de hămăieli. Mergeai repede. Alergai. Îţi ţineam totuşi urma. Purtam un ochi de sticlă în frunte. Nu vedeam de bună seamă nimic. Sexul meu/tău roşu incandescent îmi ardea gândurile, memoria. Purtam un cioc ca de ţap. Voiam să fiu ţap. Mai viril. Nu te zăream. Mi se împleticeau doar picioarele. Stăpânii mei, lumii mă strigau: Agarici! Agarici! Unde eşti, Agarici Star? Ieşisem din raza lor vizuală, din orizontul lor de preocupări. Agarici… Râdeam sardonic şi recalcitrant. V-am tras-o, animalelor! Aveam insomnii. Mă rătăcisem pe un câmp stacojiu. Mă mânca pielea de la nisip, de la căldură, transpiraţie. Mă mânca dorinţa aspră de coit. Soarele roşu, pe cer. Deliram. Nu-ţi mai zăream fusta galbenă, întorsătura capului. Fesele semeţe. Până am găsit o apă şi m-am aruncat în ea cu toată legiunea de gânduri din capul meu. Ajutor! Ajutor! Iartă-ne, Agarici!, strigau ele. Devenisem, printr-un miracol al strălucirii, un bivol de apă cu pielea sclipind de robusteţe. Cred că atinsesem Satori.

Un alt nume al meu: Lauritzen

Eram în turmă. N-ar fi trebuit. Îi asiguram propriu-zis spatele. Tu eşti mai înţelept, mi-au zis. Asudam. Plecasem în căutarea hranei. Trăiam din acuplări diurne. Din orgasme repetate. Aveam ochii injectaţi. Mergeam ţanţoş, chiar dacă mă împleticeam puţin. Făceam parte dintr-o specie în derâdere. Căţelele îmi scoteau peri albi. Şi recalcitranţii câini tineri. Noaptea, vizionam preajma noastră. Câte un beţiv se-ndrepta spre casă. Câte o domniţă vlăguită. Pleoapele îmi erau umflate şi grele. Uneori deschideam doar un ochi: stângul, pentru a repera sursa zgomotului. Parcă auzeam ca prin vis: Lauritzen, sunt eu, patronul!, zicea bărbatul topit de băutură. Dădeam puţin din coadă. La derută. Femeile nu ne adresau nici o vorbă. Deşi dădeam din cozi ca tâmpiţii. Ne mai aruncau şi ele nişte coji de pâine uscată. Ăsta, patronul, ne hrănea regeşte. I se spunea Washington. Purta o mustaţă stufoasă, neagră, puţin înspicată. Îi era cam frică de oameni. Să vezi ce limbi dădeau căţelele noastre. Ţi se făcea silă. Şi recalcitranţii câini tineri. Şi incontinenţii câini bătrâni. Vizionam detaşat spectacolul străzii, lumii, viului. Tinerii lingeau mâini unse cu toate alifiile. Încercau acuplări atletice. Surâdeam îngăduitor. Tu eşti mai înţelept, mi-au zis. Eram în turmă. N-ar fi trebuit.

ideea e ca tot ceea ce am scris am scris la intamplare... n-am avut absolut nici un plan sau poate am avut... oricum, praful asta de literatura pe care incerc sa-l scriu nu cred ca ma duce nicaieri, mai bine as fi citit o carte a lui Shivananda si m-as fi apucat sa stau, sa ma plimb prin lume ca un spectator compasiv si benefic. poate ca exista o ratacire in toate astea... o ratacire a tuturor; si poate ca nu e vorba decat de stimulari premiale, de defulari, de complexe de inferioritate; te si intrebi daca nu cumva lipsa constiintei de sine, lipsa luciditatii te fac sa delirezi verbal si incoerent pe zeci de pagini de maculator. maculator, altfel cum as fi putut sa-i spun. as fi vrut sa fotografiez (imortalizez?) anumite zile, scene, stari... astfel as fi reusit mai bine sa rostesc ceva despre ele, avand drept sprijin si reper aceste fotografii. pentru curiozitatea cititorilor acestor randuri ar fi folositor poate sa amintesc cateva nume de personaje, ca sa nu le zic scriitori, care m-au impresionat ca pe o hartie fotografica, desi hartia pare mai degraba femeie decat barbat, Stefan Agopian, Traian T. Cosovei, Marian Ilea, Matei Visniec, Bacovia, Eminescu, un moment sa gandesc... oricum, ai putea citi ce am scris, intrucat sunt lucruri pe care le scrii si care apoi iti plac... poate pentru ca au fost scrise intr-un moment ludic si inspirat.