tu pretinzi ca ajuti alta lume, dar n-o poti ajuta prin pseudocreatiile tale, iluzia ta e mare,
tu crezi ca ceea ce scrii imi foloseste sau foloseste cuiva, dau la o parte varianta in care scrii pentru tine,
in care scrii pentru a supravietui (oricum...), in ce fel ma poate ajuta ceea ce faci sau pe cine oare ajuta?
nu stiu. e imposibil de raspuns intrucat e prea incalcit, sunt prea multe ite, prea multe mate... kilometrii.
ideea ramane intotdeauna aceeasi: fiecare isi exhiba vartejul de neoprit al gandurilor, neimpacat...
el se impaca in apropierea mortii sau nici macar atunci, el se clatina cand nu mai are viata, cand nu mai stie unde e, cand crede ca trebuie sa fie unde a mai fost...
l-am auzit pe Ovidiu Iuliu Moldovan vorbind la Uniter inainte de a muri... era absolut rupt de realitate,
folosea numai cuvinte de dinainte de '89, bineinteles ca in cazul lui nu are nicio importanta, dar asa ca sa vezi ce inseamna sa pieri usor si sa nu stii unde mai esti.
am auzit-o deasemenea pe Margareta Pogonat, in sala, Dorina Chiriac facuse ochii mari mari...
isi spunea: incredibil, nu, sa nu ma lasi Doamne sa ma pierd si eu asa cand voi fi batrana!
nu conteaza, desigur. dar pur si simplu iti venea sa plangi, pur si simplu nu-ti venea sa crezi...
ce se intamplase? de ce ramasesera undeva rupti de realitate?
era de-ajuns: hai multumesc pt acest premiu, hai pa, hai succes,
nu mai vin la teatru sa va vad ca ma doare spatele si mi s-a cam luat si de teatru, glumesc, hai pa!
da-o naiba de scena, de teatru...
a fost viata ta, a fost casa ta, acolo ai trait, murit... dar n-are de ce sa-ti fie frica de Papadopol sau Bendeac, sau Maria Dinulescu, sau Adrian Titieni, sau Mimi Branescu.
astia sunt tineri, nervosi, puternici, vii, ancorati, figuranti.
tu esti mai intelept, tu ai vazut, tu ai trait, ai jucat, ai suferit... nu ai de ce sa te temi.
te inhiba putin, dar nu e mare lucru.
e ca si cum s-ar teme Gina Patrichi sau Irina Petrescu de Maria Dinulescu sau...
--
adresavali.blogspot.com
