La învestirea lui Joe Biden

Niciunde

Nu e

Mai frumos

Decât în America

Zahăr

Porno

Și confetti

Trimis de pe telefonul meu Huawei

Timpul obez, cirotic

când timpul avea sincope, crevase, fugeam şi mă ascundeam acolo, acela era un fără timp, el nu se adaugă anilor, acolo citeam, pescuiam, răsfoiam reviste literare, soro, jucam wist, bridge şi monopoly, mă plimbam cu bicicleta... acum timpul e plin, dilatat, obez, are gaze, n-are nicio breşă, niciun geamlâc, e ca pielea întinsă a burţii, aluneci pe el la vale, n-ai de ce să te agăţi, icneşti şi te tot duci, nici unghiile astea metrosexuale nu te mai ajută să le înfigi în carnea timpului, să mai faci ceva zgârâieturi, timpul e mort, e un cadavru umflat din care nu mai curge sânge, e palid, inert şi cu ochii tulburi.

Trimis de pe telefonul meu Huawei

Proză lungă

Sunt cărți de proză care seamănă cu niște ședințe lungi cu părinții la o clasă unde nu se întâmplă nimic și diriginta, întrucât aude destule rele de la alte clase, face și ea o ședință în care povestește ce se va alege de copiii ăia dacă lucrurile iau o întorsătură neașteptată. Părinții cască, iar cască, e seară, ziua e scurtă, deși totul e încremenit, toți sunt frânți de oboseală. Numai scriitorul continuă neabătut de la catedră, înșiruind zeci de personaje și fapte. Cum am fost și eu acum, am adormit scriind. Sunt cărți de proză unde nu reușesc să trec de prima pagină. De obicei, astea sunt și groase, spre foarte groase. Ședința se anunță lungă, bine că mai bâzâie un neon pâlpâind.

Trimis de pe telefonul meu Huawei

3 burți

Scorpioane, am văzut la televizor, pe cuvânt, nu e nicio șmecherie, serios... Dar nu despre asta voiam să-ți spun, tot la televizor am văzut, a inventat unu' o religie, religia burții, ce fel de burtă? a zis tipa, un fel Iosub, ‎burtă de vacă, de porc și de crap. 3 burți, inițierea se face printr-un nr de circ, o jonglerie cu 3 burți în formă de pizza, după care gata, ești burtos sau burtoasă. Burtă pe os, pe oase. 3 burți pe os. Vacă, porc, crap. Și astea se frig pe tablă, pe plită ca șoriciu', Scorpioane, sunt aur, cu sare și condimente d-alea de goulash sunt formidabile, mănânci ca prostu', eu am mâncat într-o toamnă, un fel de "la oaie" de-a lor, o inițiere a unuia, și acum mă ține ficatu'‎, am vomitat 3 nopți, 3 burți, și-acum îmi vine să vărs... Dar n-a fost de la ele, a fost de la un vin de țară de la țărani, vin din paie cu arome fructate. Migdale? Se acrise, nu ține, e cald în sud. Și-n sud se fac paie, nu struguri. În fine, era la TV și-un reportaj cu un scriitor, inventator, pictor, medic, bă, nu mai știu, și o tipă, cam ca alea de cântă cântece bănățene, îl întreba pe tip, vreo 80 de primăveri, un moș, sau mai puțin, dracu' știe, întrebări d-alea de-ale lor: ce vă menține în greață? de unde aveți atâta optilimbism? cum de vă păstrați în formol? Moșu arăta niște decorații, diplome, când colo se ivește un borcănel mic, alb, pe care scria frumos: ANTIDEPRIN. Hai că le știi: pastiluțele alea mici și roșii, amare. Foarte tare tipu', zise Scorpionu. Tare și șmecher, n-a mai trăit mult. Mi-a părut foarte rău. Uite, găsise variante. Mațule, simți cum ne soarbe pământul? E cutremur. E cutremur pe dracu'. Îți tremură ție inima aia de iepure. Eu ți-am zis: anesteziază-te cu ceva! Uite, asta de la Rieni, 2 prune, 37,5 grade ce-are? Deci, nu simt nimic. Să zicem că așa ar fi, tu la ce te-ai gândi? Nu m-aș gândi. Aș zice întruna: Doamne, oribil mai e să mori! Scorpionu înteți focul. Era foarte, foarte frig pe câmp, până la primăvară mai era destul, acea scurtă perioadă îl bucura nespus, îi dădeau lacrimi‎le, plângea, când simțea vântu' ăla căldicel și umed, Băltărețul, începea să se prindă serios pește, veneau țânțarii, muștele, gândacii, tot atunci el urla, un urlet îngrozitor, se auzea pe câmpurile alea cam tăiat, cam oprit brusc, dar îți îngheța sângele în vine, cum se poate trece, cum se poate trece dincolo? E imposibil de înțeles. Moartea nu putea fi oprită și nici această scurtă primăvară, oprită și înghețată cu noi toți cu nările înfoiate, cu degetele prin păr, sprijinindu-ne ușor de vânt. Jean Vernescu, Videle, 2018

Trimis de pe telefonul meu Huawei

Noi apariții editoriale

Noi dispariții e-ditoriale: Creuzet Lamele Crăpătura Moartea vine în spirală La televizor e mai bine De unde vin banii? Princessa Preumblă-te prin casă, costă mai puțin Țara tarată Ești tare-n dinți Biscrem Iugenia Picknik Piratarea biscuiților Eu-Genia. Cum să te naști unde trebuie

Trimis de pe telefonul meu Huawei

Umberto Zura

U. Zura plecase de la ideea că e imposibil ca toți oamenii să aibă suflet. Asta l-a și pierdut. Nu-i trebuia mai mult de 3 secunde pt a spune cine are sau cine nu are suflet. Astfel că îi lua drept obiecte, unelte. O unealtă poate fi aruncată oricând. Toate astea l-au dus spre pierzanie. Deseori zicea: cine n-are suflet ar fi bine să n-aibă nici suflu. Umberto Zura își oblojea sufletul rătăcit. Moartea prin deconectare e mai bună decât moartea vertigo, moartea durerii absolute, când sufletul părăsește corpul spiralat, într-un urlet asurzitor, ceva crunt vestibular, în care sufletul își vomită corpul de care e atât de legat. Miile de imagini caleidoscop îl duc într-un carusel al groazei, în zidul morții. Auziți urletul? Se-aude și-acum.

Trimis de pe telefonul meu Huawei