Poate dacă eram lăutari

O chema Flo Rina. Noi îi ziceam Tore Andre Flo. Era foarte înaltă. 
Flo Rina Lungana. 
Draga noastră Flo avea o energie uluitoare. Nu culegea păsările din nori, dar ne dădea nouă fructele pe care le lua tacticos din susul pomilor.
Luați, moluștelor, ne zicea, să creșteți mari.
Corcodușe, caise, mere padurețe, vișine, chiar și cireșe din curțile oamenilor, întindea mâinile ei lungi, telescopice și gata. Mâncați, nemâncaților!
Dude de pe jos puteam să halim și noi, dar dude... cât de mare să te faci cu dude?
Noi eram mici, pătați, și istoviți.
Istoviți pt că nu găseam nicio soluție, nicio cale ca să scăpăm din sărăcie, de fapt, nu din sărăcie, ci din zonele sărace. 
Moluștelor, ne zicea.
Într-un fel, Flo Rina a reușit. Pt o vreme, mergea cu circul: Fata care culege norii cu mâna, femeia nor, femeia cer, alba din înălțimi! ...
După aceea, a fost luată de un patron din Centrul Vechi, aranja candelabre, baloane, lampioane, era o lume frumoasă, colorată, se fuma mult și ea, acolo sus, era îmbătată de toate ierburile, aromele.
Noi am început să ne târâm, venea uneori la noi într-o decapotabilă ca o platformă, condusă de un mustăcios. 
Târâtoarelor, striga la noi. O bucurie tot ne făcea, se întindea așa lungă pe asfaltul mâncat și noi ne târam pe ea ca într-un număr de circ cu șerpi și gușteri.
Uite că e bine să ai ceva supradimensionat sau subdimensionat, ceva extrem, noi nici măcar pitici nu eram că sigur ne-ar fi luat cineva la bâlci. Aveam nevoie de talent, de o creștere, de o extremitate sau, de ce nu, de o inexpresivitate totală, ne făcea actori.

Flo Rina chiar ne zicea: ori ești prost de-a binelea, ori ești genial, calea de mijloc nu există. Și cu talentul s-ar putea s-o mai dai în bară, cu lipsa lui, niciodată.

BlackBird & BlackBerry