Jurnal de câmp, Valentin Nicolae, aprilie 2018

Noi nu vom promova decât eutanasia, minciuna și prelevarea de organe.
Vom milita pentru îndobitocirea maselor.
Partidul nostru va spune un NU ferm cardiacilor de orice fel. Va lăsa libertatea fiecăruia să contribuie la propriul său atac de cord.
Va încuraja hoția, va crește la sânul lui frica.
Vei tremura ca varga și vei dori tu însuți să dispari.
Vei striga în piețe:
Eu, Eu, Eutanasia
Salvează România.
Iată, e cald, apele s-au retras, protestele pot începe.

România are foarte multe orașe mici în care nu se întâmplă nimic și e mult gunoi.
Comunele și satele sunt de-a dreptul sinistre, chiar și cele care arată superb.
Oriunde te duci, e imposibil să nu vină cineva să-ți ceară un leu, o țigară, o votcă, o cafea, o bere, o pâine.
Vin și câinii, și pisicile, și urșii, coioții.
Deplorabil.
În alea o mână de orașe mai mari, mai e o pojghiță de cultură, fără civilizație și aici.
Consumăm cultură cu pipeta, sper să n-o mai facem.
România e o țară hobby.
Zi tu, dacă ar fi să fie, n-ai scrie o carte, n-ai face o casă, n-ai conduce o grădiniță, un liceu, privat ori ba, n-ai juca într-un film, n-ai coordona educația?
Dar n-ai timp, ieste?
Muncă, bani (mă rog) și canci timp liber.
Apropos, știe cineva cum să înmulțim banii ca Țiriac?
A început să-mi fie frică de cititori. Tirajele se epuizează foarte repede.
Cum ne epuizăm și noi așteptând.
România are plăcerea lecturii.
Vorbim cu televizoru'.
Înjurăm ecranu' telefonului.
S-a distrus și diviziunea socială a șuncii.
Oricine are acces.

Cea mai frumoasă e tot munca de redacție, de reacție.
La o revistă a Uniunii.
Ți-ar da un sens, o detentă, o fentă, o abnegație, o tendință.
Să te duci ca și cum ai veni. Să fie drumurile și birourile cu oameni.
La redacție, te duci sau nu te duci, tot aia.
La magazin, sună ăia după tine să deschizi magazinu'.
La grădiniță, urlă copiii de foame, bate vântu' în bucătărie.
La școală, fumează ăia în clasă și ascultă manele la maximum.
Oriunde, e mai nasol decât la redacție.
Cine să sune după tine? Și pt ce?
Revista nu se organizează, vine de la sine, de la Sinan.

Eu mă mai uit pe Fishing & Hunting Channel, DuckTv, parcă mai erau câteva, și văd străzi, pensiuni, hoteluri, interioare, lacuri, râuri, magazine de pescuit și altele, dame de companie, grădinițe, poduri, concursuri, baraje, oameni, fete, vânători.‎
Ungaria asta e superbă.
Noi suntem în mizerie.
Suntem răi rău. Ei sunt răi cu alții, eventual.

Nu vreau să mai
A-Trag
Re-Trag
Dis-Trag
De azi, v-aș ruga să-mi spuneți:
Teleorman Argint
TrAg
ReTrAg
ATrAg
DisTrAg atenția.

Îmi plac listele
Ca lui Yigru
Listele de proiecte
De speranțe
De dorințe
De sarcini
De muncitor
Listele interminabile de cărți
Listele de html colors
DarkOlivGreen RedHarlequin YellowWasp
Și bineînțeles listele meșterului
Tu să iei:
- 10 negrese
- 1 excentric pentru baterie, vezi să fie din bronz
- câteva conexpanduri
- 1 cot dulce
- și niște țevi de poli pro pileală.

Ieșisem de la un stabor neclar
Alb ca varul
Lumea se îmbrățișa pe stradă
Părea o mare bucurie
Atât voiam:
Să străbat aici sau dincolo la infinit câmpurile astea în care se întâmplă atâtea și privirea nu obosește niciodată

Ascult Gary Moore
Tai mielul cu pânza de bomfaier
SOS
Societate, ce-ai făcut din noi?

Update: mai bine scriam Leonard Cohen...

Noi mai bine am participa la niște concursuri.
Talentați suntem (?!), aplomb avem. Sport nu știm, yoga, yoc, pe-alea de poezie le câștigă Chifu. Suntem praf, suntem în cădere, îmi macin mintea de ceva vreme (tărâțe, ce să iasă?) și nu găsesc nicio competiție la care să particip.
Nimic.
La fotografie, avem scule, dar n-avem peisage, e pozată țara asta și-n Curtici, ce rost mai are.
Crizantema de aur?
Ghiocelul de aur?
Tinere condeie? Care tinere, mânca-ți-aș?
Romeo și Julieta la Mizil?
Perpelea, hai să ne băgăm pă epigramă, dă-l dracu' de haiku!
Gol de producție.
Clar, n-avem talent.

Vorbesc încet în piața mare
Neurotoxinele suntem noi

Am uneori idei d'astea de neînțeles.
Vreau să-mi iau un cal sau o tricicletă.
Vin la București, cu ele, cât să fac?

Apele se retrag
Mici vietăți înaintează prin gunoaie
Ești bătrân, Patroane
Semințele zboară duse de vânt
Inima sus, Carcasă!
Începe o viață nouă.

La cursurile astea de weekend e imposibil să nu plângi.
Vine un moment în care ești întrebat ce-i place soției, soțului, mamei, tatălui.
Și, sigur, cineva e mort din toată lista. Măcar pisica.
Și ți-aduci aminte că tatălui îi plăcea țuica piperată la ibric, pisicii, fâțele prinse pe gârlă. Mamei, piftia ustoroiată. Iar ție, să fumezi, dar unde?
Prietenei, turingerul. Și te-apucă plânsu', plângi de sare cămașa de pe tine.
Cursurile astea motivaționale, creative te fac din om neom.
Eu am plâns mereu: Doamne, ce vreme de pescuit e afară și eu stau aici între pereții ăștia cu flipchartul în brațe. Incredibil.

Fotografiile prin ferestre (trenuri, autobuze, mașini) au ceva special.
Petele de pe sticlă.

Sună alarma
Sună și karma
Dharma
Big larma
Farma
Ateii vorbesc la televizor despre intrarea Domnului în Ierusalim...
De Florii. Digi-i ca o floare.
Eu zic că un Digipedia, un Digicult despre Lenin i-ar prinde mai bine...
Acu' vrei să te pui bine și cu Domnu'.
Las-o-n știință, nu te mai arunca după fentă!
Opriți Floriile la televizor, sunt alergic la praf, nutreț și alte știri...
Noi nu ne lecuim, fii, mă, adevărăciune până la capăt, acu' o ții langa cu bisericile, cu live de la Vatican și Cernica, de ce nu stai tu cuminte fără efuziuni și entuziasm într-o bulă axată pe ceva mecanic?
PS Era să uit, vezi că Simona își face cruci pe teren!