luni, 31 martie 2014

la combinat sau rova

noi, noi am crescut mari
ingurgitând cavit şi actiphos
noi, noi am fost fanii societăţii vin-alcool
şi sufletele voastre vibrau ca tabla
noi, noi am fost adulatorii fabricii de ţigarete târgu-jiu
pe strada noastră erau tutungerii
pe strada noastră se prăbuşeau soldaţi
era revoluţie, soro
şi i-auzi, fă, nelo, vin şi tantriştii
noi, noi am trăit în trenuri, în gări, în scări, pe pietroaie
noi n-am crezut în titus steel sau în mamona
aici poţi scrie:
coma
caoma
mona
voma
noi n-am ştiut de voi, de tablă
noi ne-am hrănit mâncând cavit
şi-am muncit la ILF sau fabrica de sârmă,
sau la ICIL, la combinat sau rova
aici poţi scrie simplu: vova.


--
facebook.com/nextval
adresavali.blogspot.com

luni, 24 martie 2014

invazia romilor

şi-n filmul acesta ceştile se subţiau
cafeaua era proastă ca-n ţara aia numită românia
şi-n filmul acesta mâinile tale căpătau accente bătrânicioase
şi tot aici se vorbea mult
toţi vindeau
nimeni nu cumpăra nimic
cănile de tablă înşirate pe sfoară
ne apărau de invazia romilor
cel mai ţigan eram eu
cel mai nomad
cel mai ciupit de spaimă
şi-n fumul acesta ciuguleam kaiser-ul fript
şi-n fumul acesta ca-n alt film
mai aveam o singură libertate
ca în jocul de go
o aveam pt că mă unisem cu alţii
şi era a grupului, a formaţiei
o formaţie veche
cam ca genericul lui dan ciotoi
orice ruptură ne fărâmiţa
orice piesă are 4 libertăţi
2 piese n-au 8 libertăţi ci 6
că-şi răpesc una alteia o libertate.


--

facebook.com/nextval
adresavali.blogspot.com

luni, 17 martie 2014

tu eşti masculul arteta

mâncarea pe care o mâncam nu era bună
toţi sclavii intrau aici în cantina corporaţiei
tu eşti masculul alfa
tu eşti masculul beta
tu eşti masculul arteta,
omega, pobeda

mâncarea pe care o mâncam nu era mâncare
şi ca în povestea lui panţa:
AZI NU SE FUMEAZĂ!

tu eşti masculul lambda
tu eşti masculul raketa
când ai făcut tu bine? şi cui?

n-aveam bani de încălţări-haine-ţigări
neoanele chinezeşti învineţeau mâncarea
era un şir, mai multe, de sclavi metronomici
eram masculul corp
mascula corporate...



--

facebook.com/nextval
adresavali.blogspot.com

duminică, 9 martie 2014

noi am crezut în hatha yoga

noi am crezut în comunism şi-n hatha
yoga
am plâns când m-au făcut şoim eu am crezut în comunism
până la pepsi-ul pe care-l beau copiii
activiştilor de partid
până la cele pe care le-am mai povestit aici, la noi, inochete damian,
a fost crimă! a fost întuneric de fer
bezna asta făcută cuburi mari
era casa noastră
furam biscuiţi suc eugenii covrigi
ştiu şi acum câteva tehnici
ne-au dărâmat ăştia cu camerele noi n-am tâlhărit noi n-am lucrat niciodată
mâncam hotdog
stăteam într-un olcit
şi fumam până spre dimineaţă noi am crezut în comunism,
în hatha yoga şi-n fenomenele psi
tot un fel de pe-psi
noi am crezut în puterea credinţei
în viaţa after viaţă, în re, aici ezit, re-birth,
re-born, re-incarnation.

_ _

--

facebook.com/nextval
adresavali.blogspot.com

duminică, 2 martie 2014

banu mărăcine

nu-mi mai pot izola amintirile,
separat, în celule

era 3 dimineaţa
tremuram
bătea un vânt rece
din depărtarea mută venea trenul
ca o stafie

plecam spre craiova
prin bezna viorie
când vedeam staţia banu mărăcine
parcă-l vedeam pe Dumnezeu

era un întuneric ca pereţii interiori ai unei sfere de jucărie
ce se tot strângea
până la punct
până la extincţie

coboram în noaptea asta
mai rămânea din mine un abur, un fum, o absenţă
ca fluturarea unei pelerine plină de var...



--

facebook.com/nextval
adresavali.blogspot.com