arșiță neagră

m-ai adus în sudul ăsta
praf nisip și căldura asta infectivoră
m-am uitat la tine și aveai pielea neagră
de căruțaș
îți strălucea transpirată
cum de purtai barbă în sudul ăsta extrem

în arșița neagră am venit să vă spun
tot ce a fost mi-a rămas în mine în gât
sau în osul frontal
n-am procesat nimic
sunt toate în lumina ochilor
dacă m-ați întreba orice n-aș putea să vă spun
sunt incapabil să exprim ce a fost
n-am trecut de nimic n-am urcat nicio treaptă
și acum o auziți și pe ea

m-ai adus în câmpia asta
unde n-ai cum să te ascunzi
unde te împuți mergând
știți că sunt niște povești despre unii care au făcut viermi rătăcind pe câmpurile astea
unde nu poți ridica privirea
unde îți vine să te chircești
ca să ocupi mai puțin spațiu
unde ai capul plecat
deși ești cel mai înalt punct din întindere
becul ăsta de 1 milion de wați
doborându-te îngenunchindu-te

am venit aici în fața voastră
să mă judecați
nici nu mai contează cum
dar să țineți seama că n-am reușit să învăț nimic din nimic
n-am fost în stare să fiu altundeva decât în clipă
în arșița asta neagră.

săgeți mici, albe

voi sunteți săgețile
alea mici
săgețile noastre
și făcu un fel de semn al victoriei
dar în jos
carnea de tun cozile de topor
și voi o să pieriți primii
voi sunteți vârfurile nu rețeaua
rețeaua nu moare
stăteam pe bancheta din spate
super îngustă a unei mașini
chircit
mă loveam frecvent la cap de plafon
soarele îmi bătea în ceafă
îmi cădeau picături de sudoare de pe frunte
stam cocoșat și ascultam topit
rolul meu în oraș
vârfurile astea nu înseamnă în sus
ci în jos
ești ca semnul ăla sens unic și te-ndrepți
spre pământ
sunteți ultima spiță
dispăreți cei dintâi
n-aveți nicio șansă
treceam ușor în insolație
în migrenă
în halucinație
mi se pusese un nod în gât
o gheară în piept
într-un târziu am coborât
îmi amorțise gura mi se uscase
mi se-nmuiaseră picioarele mâinile
din asfaltul ca o smântână neagră fierbinte ieșeau niște degete
ca niște săgeți mici
albe.

debut: paninsomnia, ed. etnous, brașov, 2010

Cartea poate fi achizitionata de pe acest blog.

toți ai casei plănuiau

purtam o cămașă gianni versace
de la second
era o căldură microbiană

pe terasa cu vedere la turla bisericii
cu tabla zincată luminând orașul
cu turla ca o antenă wireless
la care ne conectam intermitent
funcție de distanță
toți ai casei plănuiau să treacă de la amoralitate
la imoralitate
era singura cale ce se întrezărea
era singurul loc unde adia o umbră suspectă, nefastă

eram descumpănit
nu, tu nu poți fi așa, a zis damiev
că tu ești cumpănă
inventasem expresia asta: marea cumpălinire
ori o găsisem undeva
naiba știe ce semnifica în capul nostru
tu o să mori cu ideile astea, a zis ovia
n-am furat, n-am mințit

încolo spre seară
o fată a zis eu m-am plicti
încolo spre seară
la intersecția aia
unul dintre noi s-a rătăcit

și brusc mi-am amintit de asta
tot ziceți despre om, tot ne spuneți despre valoarea omului
ce produce omul?
gunoi, a răspuns lectorul.

reciclarea lui ego

Reciclarea lui Ego

săptămâna patimilor

ieri a trecut damiev pe la mine
avea remușcări pentru că-l certaserăm pe robert de anul nou
abătut
a venit pe la 14 a plecat la 17
dormeam bătăi în ușă 24:20
cine credeți?
damiev
pierduse toate trenurile, toate autobuzele
mai straniu, mai enigmatic
furase chiar două cărți de la cineva: suflete moarte (noi, probabil) și madam bovary
pe a doua mi-a dat-o mie
uneori nu-l înțeleg
cu robustețea lui, cu optimismul lui cronic, nativ
ar fi trebuit să facă mai mult
nici nu ascultă.

să ți se nască al tău copil în 2000
măgulitor, nu?
noi în anul 20∞

încep să scriu un poem despre frig
despre aceste ferestre închise neluminate
despre mine încorsetat în resentimente

ieri mă întâlnii cu robert pe la prânz
eram ca două animale dispărute de mult
un fel de perodactili
cumpără biserica neagră de baconski
datorită excelentei mele priviri periferice

ieșii să-mi iau țigări ca un apucat
e 1 am
am desenat o ultimă victimă pe chip
robert încercă să-mi povestească frumusețea orașului noaptea după vreo ploaie
renunț frecvent la dorințe
nu prea mă simt în apele mele
zbaterile interioare căzură cu zgomot
sunt o încâlceală
nicio brumă de bucurie preadolescentină

nu m-ar ajuta nici măcar un al doielea bec în camera asta întunecată
am doar câteva cuvinte pe care nu mi le mai aduc aminte
săptămâna patimilor
vorbirăm nimicuri
fumarăm cam mult
ne regăsirăm greu.