Lumea nu poate fi decât (404err)etică

Lumea nu poate fi decât (404err)etică...

începusem să scriu ultimele zile închipuite ale lui sirigu

făceam paradă 

mă îmbrăcasem înflorat 

fumam țigări slim și mergând ca pe poante (plouase) 

mă-ndreptam spre târg

nu voiam să ratez lansarea adelei greceanu

n-am mai ajuns

un banner mic 'vând țigări saint george decât dristor' mă întoarse din drum

cartianu zicea că vom afla

cineva zicea: nae, nicu și cu noe 

sunt mai tari decât dan coe

firea zicea: pandele, ultima ta speranță

șincai nu înțelegea

nadia ciurlin o ardea pseudoefedrin

și toate celelalte.

Cum alții scot capodopere, eu voi scrie codobaturi, voi lansa, în curând, nu unul, nu două, ci cel puțin 3 volume de... de texte, Zac (Zacotonie), Cutia cu voblere, Capcană pentru greieri, care, cum le este și numele: codo-baturi, vor bate din coadă și unele vor și suna, ca șarpele cu clopoței. Până când TipoMoldova, QPoem sau ECreator să-mi ia fața. Până când o viață la Amara și un trai mult prea ferit.

Și de când cu statul paralel nici nu mai știu cum să stau. 

Stau răsucit și gândesc spiralat.‎

Trimis de pe telefonul smartphone BlackBerry 10.

Școala e ca un os în gât

Școala e ca o excrescență, ca un os adăugat, ca un os în gât.
Școala e o protuberanță. Extirpați-o!
Școala e ca un drum paralel, exterior, greoi, lung, foarte lung, du-te dracu' de drum!
Școala e ca o gumă lipită de sandale, de pantofi, fir-ați ai dracu' cu guma voastră!
Școala e ceva ce ne ține ca în chingi, ne ține strânși, noi suntem agitați, soro, noi explodăm, noi, dacă am fi în altă lume, am lovi, am fura, am sparge, am viola, am umili, am da foc...
Școala și lumea ne țin în lanțuri, ne țin în loc, ne bagă-n forme, ne fac culoare, ne fac baterii ca la găini, ne sortează, ne stornează.
Școala ne face rău, un rău mare, total, o greață, nouă ne e foame, ne sar hormonii prin dinți, limbă și urechi, ne ard urechile, vrem să luăm, să apucăm, să smulgem, să mulgem, să ne turnăm sticle de orice pe gât, pe gâtlej, să ne înecăm, să orăcăim, e PREA MULTĂ LINIȘTE, murim.
Urâm școala, urâm ierarhiile, urâm premiile, urâm competiția, URÎM, URÎM, URÎM, dac-am putea, am scuipa pe toate cărțile, putem? Le-am da foc, putem?
Dați-ne o bâtă, un Î mare, o suliță, o cange, ca să spargem aceste tablouri cu scriitori, să-i sfâșiem, să le rupem gurile, gâturile, gândurile, să le mărunțim inimile cu macetele, acești scriitori ne sunt pietre de moară atârnate de gât, acești scriitori ne îngreunează capetele, dac-am putea, le-am decapita și le-am înghiți în burțile noastre mari.
Școala ne omoară, școala ne face proști, școala ne umilește, școala ne intoxică, școala ne micește, ne face mici, mici (micromici cu muștar), și noi suntem atât de mari, de imenși, de voluminoși (cârnați de casă), școala e o oglindă ce ne urâțește cumplit, ne face păroși, cocoșați, strâmbi, băloși.
Școala ne alterează sufletul, ne slăbește, ne anemiază, ne atrofiază, școala ne diluează. ÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎ. Noi nu vrem să știm nimic! Noi suntem trimbolânzi!