marți, 30 mai 2017
marți, 16 mai 2017
deschidere sala polivalenta alexandria inaugurare 15 mai 2017
majorete, baloane, oficialitati, sala polivalenta alexandria
duminică, 14 mai 2017
joi, 4 mai 2017
Crizele de furie la copiii preşcolari
Plâns, trântit pe jos, smuls din mâna părinţilor, aruncat obiecte, cuvinte urâte, toate fac parte din arsenalul copiilor preşcolari care trec printr-o criză de furie. Fiecare dintre noi am fost martori la ele. Am gândit ceva despre ele la un moment dat, am fost ţinta lor sau chiar cel care le-a produs. Ce par să fie totuşi aceste crize de furie? Prin criză de furie înţelegem comportamente, gesturi, cuvinte care par să exprime o frustrare, o nemulţumire a copilului, o nevoie care nu a fost satisfăcută la un moment dat. Deşi s-ar putea crede că un eveniment, o situaţie actuală a declanşat respectivele manifestări, este posibil să fi existat chiar şi în trecut anumite privări ale copilului de la ceea ce şi-a dorit şi manifestarea să apară cu întârziere. De exemplu, dacă un copil îşi doreşte marţi un căluţ galben şi din diverse motive nu reuşim să i-l oferim, nemulţumirea sa poate să apară ca o reacţie imediată, spontană sau poate să se adune alături de alte nemulţumiri şi să izbucnească dintr-odată, fără să înţelegem exact de ce.
Este absolut firesc să nu putem îndeplini toate cerinţele copiilor, de multe ori nici nu pot fi realizabile, oricât ne-am strădui şi este normal ca ei să reacţioneze într-un mod neplăcut. Însă gradul de intensitate cu care se manifestă aceste trăiri negative sunt diferite de la copil la copil. Este adevărat că, cu timpul, aceştia pot învăţa de la părinţi, de la educatori cum să-şi exprime furia într-un mod mai adecvat. Este o prostie să le luăm şansa copiilor de a trăi toate emoţiile sau să punem bariere în manifestarea acestora, fie ele pozitive sau negative, astfel, trebuie să fim conştienţi de faptul că pentru o maturizare emoţională, cognitivă armonioasă este necesar să înţelegem faptul că pentru copil, a fi furios la un moment dat, nu este chiar o problemă atât de gravă. Problema apare în momentul în care manifestarea acestei emoţii creează reacţii negative din partea celorlalţi, din cauza intensităţii sale.
Chiar de la vârste mici, putem să-i învăţăm pe copii că este normal să fie supăraţi, furioşi, trişti din diverse motive şi să încercăm împreună să găsim nişte metode de exprimare a acestor trăiri care să nu-i afecteze într-un mod negativ nici pe ei şi nici pe ceilalţi. Indiferent ce aşteptări avem, trebuie să înţelegem câteva lucruri simple: dacă o metodă, o variantă dă greş, încercăm alta, trebuie să ne adaptăm structurii copilului şi să fim atenţi la ce este important pentru el. Degeaba încercăm noi să reducem tensiunea interioară, agresivitatea pentru un copil prin sport, prin mişcare dacă pentru el sportul este o corvoadă, un lucru pe care îl face doar obligat. Făcând asta, îi creăm alte neplăceri, în loc să rezolvăm criza, mai mult o accentuăm.
Dacă un copil este furios pentru că nu a reuşit să facă faţă într-o dispută fizică cu un copil mai puternic decât el, trebuie să-i dăm şansa să-şi exprime furia şi totodată abilitatea în domeniul unde el se descurcă mai bine. Foarte mulţi părinţi obosesc, îşi pierd răbdarea, simt că nu mai au energie şi se întreabă permanent cu ce au greşit, unde e vina lor în cazul unei crize de furie a copilului. Aceste sentimente şi gânduri sunt accentuate mai ales dacă aceste crize se manifestă într-un loc public, cu multă lume de faţă, ei părând complet depăşiţi de situaţie. Ce fac atunci părinţii? Unii abandonează, satisfăcând nevoia imediată a copilului, alţii fac ei înşişi crize de furie, îşi lovesc copiii, îi ceartă, alţii rămân complet indiferenţi. Oricum ar fi, de cele mai multe ori apare un sentiment de vinovăţie din partea părinţilor. Este nevoie să ne reamintim că stările copiilor sunt destul de schimbătoare la această vârstă şi peste puţin timp se va încheia supărarea lor şi vor trăi alte şi alte emoţii. Este adevărat că uneori pot sta supăraţi o perioadă mai lungă de timp şi atunci lucrurile se complică puţin, însă, chiar şi atunci trebuie să înţelegem că noi împreună cu copilul putem face perioada aceasta de supărare mai suportabilă şi pentru copii şi pentru noi.
Prof. consilier școlar Alina Nicolae
CJAP Teleorman
Este absolut firesc să nu putem îndeplini toate cerinţele copiilor, de multe ori nici nu pot fi realizabile, oricât ne-am strădui şi este normal ca ei să reacţioneze într-un mod neplăcut. Însă gradul de intensitate cu care se manifestă aceste trăiri negative sunt diferite de la copil la copil. Este adevărat că, cu timpul, aceştia pot învăţa de la părinţi, de la educatori cum să-şi exprime furia într-un mod mai adecvat. Este o prostie să le luăm şansa copiilor de a trăi toate emoţiile sau să punem bariere în manifestarea acestora, fie ele pozitive sau negative, astfel, trebuie să fim conştienţi de faptul că pentru o maturizare emoţională, cognitivă armonioasă este necesar să înţelegem faptul că pentru copil, a fi furios la un moment dat, nu este chiar o problemă atât de gravă. Problema apare în momentul în care manifestarea acestei emoţii creează reacţii negative din partea celorlalţi, din cauza intensităţii sale.
Chiar de la vârste mici, putem să-i învăţăm pe copii că este normal să fie supăraţi, furioşi, trişti din diverse motive şi să încercăm împreună să găsim nişte metode de exprimare a acestor trăiri care să nu-i afecteze într-un mod negativ nici pe ei şi nici pe ceilalţi. Indiferent ce aşteptări avem, trebuie să înţelegem câteva lucruri simple: dacă o metodă, o variantă dă greş, încercăm alta, trebuie să ne adaptăm structurii copilului şi să fim atenţi la ce este important pentru el. Degeaba încercăm noi să reducem tensiunea interioară, agresivitatea pentru un copil prin sport, prin mişcare dacă pentru el sportul este o corvoadă, un lucru pe care îl face doar obligat. Făcând asta, îi creăm alte neplăceri, în loc să rezolvăm criza, mai mult o accentuăm.
Dacă un copil este furios pentru că nu a reuşit să facă faţă într-o dispută fizică cu un copil mai puternic decât el, trebuie să-i dăm şansa să-şi exprime furia şi totodată abilitatea în domeniul unde el se descurcă mai bine. Foarte mulţi părinţi obosesc, îşi pierd răbdarea, simt că nu mai au energie şi se întreabă permanent cu ce au greşit, unde e vina lor în cazul unei crize de furie a copilului. Aceste sentimente şi gânduri sunt accentuate mai ales dacă aceste crize se manifestă într-un loc public, cu multă lume de faţă, ei părând complet depăşiţi de situaţie. Ce fac atunci părinţii? Unii abandonează, satisfăcând nevoia imediată a copilului, alţii fac ei înşişi crize de furie, îşi lovesc copiii, îi ceartă, alţii rămân complet indiferenţi. Oricum ar fi, de cele mai multe ori apare un sentiment de vinovăţie din partea părinţilor. Este nevoie să ne reamintim că stările copiilor sunt destul de schimbătoare la această vârstă şi peste puţin timp se va încheia supărarea lor şi vor trăi alte şi alte emoţii. Este adevărat că uneori pot sta supăraţi o perioadă mai lungă de timp şi atunci lucrurile se complică puţin, însă, chiar şi atunci trebuie să înţelegem că noi împreună cu copilul putem face perioada aceasta de supărare mai suportabilă şi pentru copii şi pentru noi.
Prof. consilier școlar Alina Nicolae
CJAP Teleorman
marți, 2 mai 2017
luni, 1 mai 2017
Abonați-vă la:
Postări (Atom)