voi sunteți săgețile
alea mici
săgețile noastre
și făcu un fel de semn al victoriei
dar în jos
carnea de tun cozile de topor
și voi o să pieriți primii
voi sunteți vârfurile nu rețeaua
rețeaua nu moare
stăteam pe bancheta din spate
super îngustă a unei mașini
chircit
mă loveam frecvent la cap de plafon
soarele îmi bătea în ceafă
îmi cădeau picături de sudoare de pe frunte
stam cocoșat și ascultam topit
rolul meu în oraș
vârfurile astea nu înseamnă în sus
ci în jos
ești ca semnul ăla sens unic și te-ndrepți
spre pământ
sunteți ultima spiță
dispăreți cei dintâi
n-aveți nicio șansă
treceam ușor în insolație
în migrenă
în halucinație
mi se pusese un nod în gât
o gheară în piept
într-un târziu am coborât
îmi amorțise gura mi se uscase
mi se-nmuiaseră picioarele mâinile
din asfaltul ca o smântână neagră fierbinte ieșeau niște degete
ca niște săgeți mici
albe.
vineri, 16 iulie 2010
miercuri, 7 iulie 2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)